ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2008

Asupra recursului de față: În baza actelor dosarului se reține următoarele: Tribunalul Bihor, prin sentința penală nr. 313 din 17 noiembrie 2003, a dispus achitarea inculpatului G.D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. S-a constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore, în data de 11 februarie 1999, și arestat preventiv din data de 20 mai 2002 până la 17 noiembrie 2003. S-a constatat că în cauză nu s-au formulat pretenții civile. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a țevii de cupru-corp delict.

În baza art. 192 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a avut în vedere următoarele: Fiind audiat inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că nu și-a ucis soția și de altfel consideră că aceasta s-a sinucis iar în momentul în care a plecat pe traseul Paleu - Uliacul de Munte – Cetariu pentru a duce pâine magazinelor din aceste localități, soția era încă în viață, iar despre moartea acesteia a aflat abia în momentul în care s-a întors la brutărie, când a găsit-o moartă în spatele brutăriei.

Astfel, în declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței acesta a arătat cu lux de amânunte ce s-a întâmplat, respectiv ce a făcut în acea zi de 9 februarie 1999. Conform propriei declarații, în data de 9 februarie 1999, pe la orele 6,50 a.m., a ajuns la brutărie unde a desfășurat activități obișnuite până, în jurul orei 8,00, când l-a ajutat pe șoferul L.I. să descarce mașina acestuia cu pâine, activitate pe care a desfășurat-o până la aproximativ 8,30. În jurul aceleiași ore, a sosit la brutărie și victima G.F., a pus-o la curent cu problemele brutăriei, după care a plecat acasă și a mâncat. Ajungând acasă, a stat aproximativ 5-10 minute vrând să mănânce, dar mâncarea fiind rece „a ciugulit numai ceva”, după care a ieșit în curte, a curățat mașina și s-a întors la brutărie.

În momentul în care a ajuns la brutărie, a constatat că soția sa nu era în brutărie, motiv pentru care a mers că o caute, găsind-o în mansarda brutăriei (din spusele inculpatului, aceasta se întâmpla în jurul orei 9,00), văzând-o în mansardă, i-a spus acesteia să coboare, victima nu a vrut, motiv pentru care inculpatul s-a urcat la rândul său în mansardă, susținând că aceasta i-a spus niște cuvinte care l-au șocat, respectiv „îmi pare rău că ți-am distrus viața, dar măcar tu și copii să fiți bine”, spunându-i totodată că vrea să se arunce de acolo și să moară, dar inculpatul, insistând, a reușit să coboare, după ce i-a spus că tranzacția cu brutăria urma să se încheie în zilele următoare. După ce au coborât din mansardă, inculpatul s-a dus în magazinul brutăriei pentru ca, ajutat de brutarul L.L., să încarce cu pâine mașina Suzuki de culoare albă, mașină cu care urma să distribuie pâinea pe ruta Paleu - Uileacul de Munte - Cetariu, iar victima G.F.

s-a dus să caute niște acte, respectiv chitanțiere și facturi necesare plecării în cursă. Aproximativ când inculpatul și brutarul L.L. au terminat de încărcat mașina, puțin după ora 9,00, a venit după pâine numita B.F., a schimbat câteva cuvinte cu aceasta, după care, s-a urcat în mașină și a plecat să distribuie pâine. Inculpatul a menționat, de asemenea, că el distribuia pâinea doar de câteva zile, plecând de obicei cel târziu la ora 8,00 dar, în data de 9 februarie 1999, a plecat cu o oră mai târziu, respectiv puțin după ora 9,00, datorită stării proaste a drumului și în ideea că până la acea oră s-ar fi pus criblură pe drum și s-ar fi putut circula mai bine. Tot din declarația inculpatului rezultă că aceasta a plecat să distribuie pâinea, în jurul orei 9,00, și datorită stării proaste a drumului, a circulat cu o viteză foarte mică, respectiv 20-30 km/oră, ajungând astfel să se întoarcă la brutărie pe la orele 11,30.

Pe traseu inculpatul a arătat că s-a întâlnit, în jurul orelor 10,00, cu o cunoștință, respectiv cu martorul C.I., când s-a întors la brutărie în colțul străzii I.P.P. s-a întâlnit cu șoferul L.I. care venea și el la brutărie. Inculpatul a intrat primul în brutărie, mergând și parcând mașina în curte, iar șoferul a parcat mașina în fața ușii de acces în magazinul brutăriei, sub copertină, cu spatele, deoarece urma să mai încarce pâine pentru a pleca din nou să o distribuie în oraș.

Pe lângă această declarație a inculpatului instanța de fond a avut în vedere și următoarele acte: procesul verbal de consemnare a denunțului oral, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșa fotografică, procesul-verbal de conducere în teren, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză, declarațiile martorilor, audiați atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță, rapoartele de constatare tehnico-științifică și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică. Acest probatoriu, în special declarația inculpatului a fost coroborată cu declarațiile martorilor: B.F., B.R., H.M., L.L. Potrivit acestor probe, tribunalul, ca de fapt și acuzarea, au ajuns a recunoaște că, nu s-a putut stabili nici măcar ora aproximativă morții victimei (fapt evidențiat și de actele medico-legale) ci doar, s-a aproximat că decesul ar fi survenit între orele 9,30 – 10,00 ale datei de 9 februarie 1999, la fața locului nefiind chemat medicul legist.

Se mai reține ca fiind certă, împrejurarea că în momentul în care a plecat să distribuie pâine, pe traseul Paleu - Uileacul de Munte – Cetariu, la data de 9 februarie 1999, victima era în viață. Prin coroborarea tuturor acestor probe, instanța de fond, a ajuns la soluția de achitare, datorită dubiilor ce nu au putut a fi înlăturate și deci a lipsei probelor în acuzare. Sentința penală nr. 313 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor a fost apelată de Parchet și într-un al 2-lea ciclu procesual (al acestuia) se ajunge a se pronunța decizia penală nr. 25/ A din 13 februarie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara, instanța la care a fost între timp strămutată, judecarea cauzei în faza apelului, potrivit încheierii nr. 2729 din 19 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste împrejurări, Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de apel, prin decizia penală nr. 25/A din 3 februarie 2008, rejudecând, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinței penale nr. 313 din 17 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, ca nefondat. Parchetul nemulțumit de această decizie, în termenul legal, a declarat recursul de față, reluând motivele din apel, respectiv a solicitat casarea deciziei atacate precum și a sentinței penale nr. 313 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor și rejudecând, să fie condamnat inculpatul, pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, numai datorită unei grave erori în aprecierea probelor, instanțele au ajuns eronat la, achitarea inculpatului, pentru că se dovedește a fi vinovat, pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Recursul este nefondat. Curtea, examinând hotărârile atacate, probatoriul cauzei și actele medico-legale în raport de criticile aduse precum și din oficiu, reține că: În mod temeinic probatoriul cauzei a fost evaluat, de ambele instanțe și, care corespunde realității faptul că declarația martorei D.H., singura probă a acuzării, nu se coroborează cu restul probatoriului în special fiind contradicții între mărturiile acesteia cu cele ale martorei S.M. De asemenea, se rețin contradicții între declarațiile acestei martore și cu cele ale martorului S.S., ce în realitate, a ajuns la brutărie, cu mult după ora 12,15 când a început cercetarea la fața locului. Apoi, cei mai mulți martori audiați în cauză, printre care și fratele victimei S.V.

(și care era bun prieten cu sora sa), mărturisesc că, soții G.D. și F., se înțelegeau bine, admițându-se că în orice cuplu, pot și apar neînțelegeri firești vieții. Așa fiind, supozițiile rechizitoriului cu privire la certurile și relațiile tensionate dintre inculpat și soția sa (victima) anterioare comiterii faptei, în mod justificat, au fost înlăturate, ca nedovedite. Cum potrivit dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate”, Curtea reține că, prin soluțiile date, ambele instanțe, au consfințit principiul că „dubiul profită inculpatului” sau altfel spus operează „prezumția de nevinovăție”, atâta timp cât nu a fost răsturnată.

Aceasta fiind situația de fapt, constatându-se lipsa probelor certe asupra vinovăției inculpatului, cu privire la comiterea faptei, dedusă judecății, hotărârile atacate urmează a fi menținute, iar recursul parchetului va fi respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 25/ A din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul inculpat G.D. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2008.