ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2008

Asupra recursului de față:

În baza actelor dosarului se

reține următoarele:

Tribunalul Bihor, prin

sentința penală nr. 313 din 17 noiembrie 2003, a dispus achitarea inculpatului

G.D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută și pedepsită de

art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul

a fost reținut 24 ore, în data de 11 februarie 1999, și arestat preventiv din

data de 20 mai 2002 până la 17 noiembrie 2003.

S-a constatat că în cauză nu

s-au formulat pretenții civile.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a țevii de cupru-corp delict.

În baza art. 192 C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această

sentință penală, prima instanță a avut în vedere următoarele:

Fiind audiat inculpatul nu a

recunoscut comiterea faptei, susținând că nu și-a ucis soția și de altfel

consideră că aceasta s-a sinucis iar în momentul în care a plecat pe traseul

Paleu - Uliacul de Munte – Cetariu pentru a duce pâine magazinelor din aceste

localități, soția era încă în viață, iar despre moartea acesteia a aflat abia

în momentul în care s-a întors la brutărie, când a găsit-o moartă în spatele brutăriei.

Astfel, în declarația pe

care inculpatul a dat-o în fața instanței acesta a arătat cu lux de amânunte ce

s-a întâmplat, respectiv ce a făcut în acea zi de 9 februarie 1999. Conform propriei

declarații, în data de 9 februarie 1999, pe la orele 6,50 a.m., a ajuns la

brutărie unde a desfășurat activități obișnuite până, în jurul orei 8,00, când

l-a ajutat pe șoferul L.I. să descarce mașina acestuia cu pâine, activitate pe

care a desfășurat-o până la aproximativ 8,30. În jurul aceleiași ore, a sosit la

brutărie și victima G.F., a pus-o la curent cu problemele brutăriei, după care

a plecat acasă și a mâncat. Ajungând acasă, a stat aproximativ 5-10 minute

vrând să mănânce, dar mâncarea fiind rece „a ciugulit numai ceva”, după care a

ieșit în curte, a curățat mașina și s-a întors la brutărie. În momentul în care

a ajuns la brutărie, a constatat că soția sa nu era în brutărie, motiv pentru

care a mers că o caute, găsind-o în mansarda brutăriei (din spusele

inculpatului, aceasta se întâmpla în jurul orei 9,00), văzând-o în mansardă,

i-a spus acesteia să coboare, victima nu a vrut, motiv pentru care inculpatul

s-a urcat la rândul său în mansardă, susținând că aceasta i-a spus niște

cuvinte care l-au șocat, respectiv „îmi pare rău că ți-am distrus viața, dar măcar

tu și copii să fiți bine”, spunându-i totodată că vrea să se arunce de acolo și

să moară, dar inculpatul, insistând, a reușit să coboare, după ce i-a spus că tranzacția

cu brutăria urma să se încheie în zilele următoare. După ce au coborât din

mansardă, inculpatul s-a dus în magazinul brutăriei pentru ca, ajutat de

brutarul L.L., să încarce cu pâine mașina Suzuki de culoare albă, mașină cu

care urma să distribuie pâinea pe ruta Paleu - Uileacul de Munte - Cetariu, iar

victima G.F. s-a dus să caute niște acte, respectiv chitanțiere și facturi

necesare plecării în cursă. Aproximativ când inculpatul și brutarul L.L. au

terminat  de încărcat mașina, puțin după ora 9,00, a venit după pâine numita B.F.,

a schimbat câteva cuvinte cu aceasta, după care, s-a urcat în mașină și a

plecat să distribuie pâine. Inculpatul a menționat, de asemenea, că el

distribuia pâinea doar de câteva zile, plecând de obicei cel târziu la ora 8,00

dar, în data de 9 februarie 1999, a plecat cu o oră mai târziu, respectiv puțin

după ora 9,00, datorită stării proaste a drumului și în ideea că până la acea

oră s-ar fi pus criblură pe drum și s-ar fi putut circula mai bine. Tot din

declarația inculpatului rezultă că aceasta a plecat să distribuie pâinea, în

jurul orei 9,00, și datorită stării proaste a drumului, a circulat cu o viteză

foarte mică, respectiv 20-30 km/oră, ajungând astfel să se întoarcă la brutărie

pe la orele 11,30. Pe traseu inculpatul a arătat că s-a întâlnit, în jurul

orelor 10,00, cu o cunoștință, respectiv cu martorul C.I., când s-a întors la

brutărie în colțul străzii I.P.P. s-a întâlnit cu șoferul L.I. care venea și el

la brutărie. Inculpatul a intrat primul în brutărie, mergând și parcând mașina

în curte, iar șoferul a parcat mașina în fața ușii de acces în magazinul brutăriei,

sub copertină, cu spatele, deoarece urma să mai încarce pâine pentru a pleca

din nou să o distribuie în oraș.

Pe lângă această declarație

a inculpatului instanța de fond a avut în vedere și următoarele acte: procesul

verbal de consemnare a denunțului oral, procesul verbal de cercetare la fața

locului, planșa fotografică, procesul-verbal de conducere în teren, raportul de

constatare medico-legală, raportul de expertiză, declarațiile martorilor,

audiați atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță, rapoartele de

constatare tehnico-științifică și raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică.

Acest probatoriu, în special

declarația inculpatului a fost coroborată cu declarațiile martorilor: B.F., B.R.,

H.M., L.L. Potrivit acestor probe, tribunalul, ca de fapt și acuzarea, au ajuns

a recunoaște că, nu s-a putut stabili nici măcar ora aproximativă morții

victimei (fapt evidențiat și de actele medico-legale) ci doar, s-a aproximat că

decesul ar fi survenit între orele 9,30 – 10,00 ale datei de 9 februarie 1999,

la fața locului nefiind chemat medicul legist.

Se mai reține ca fiind certă,

împrejurarea că în momentul în care a plecat să distribuie pâine, pe traseul

Paleu - Uileacul de Munte – Cetariu, la data de 9 februarie 1999, victima era

în viață.

Prin coroborarea tuturor

acestor probe, instanța de fond, a ajuns la soluția de achitare, datorită

dubiilor ce nu au putut a fi înlăturate și deci a lipsei probelor în acuzare.

Sentința penală nr. 313 din

17 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor a fost apelată de Parchet și într-un al 2-lea

ciclu procesual (al acestuia) se ajunge a se pronunța decizia penală nr. 25/ A din

13 februarie 2008 de către Curtea de Apel Timișoara, instanța la care a fost

între timp strămutată, judecarea cauzei în faza apelului, potrivit încheierii nr.

2729 din 19 mai 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste împrejurări,

Curtea de Apel Timișoara, ca instanță de apel, prin decizia penală nr. 25/A din

3 februarie 2008, rejudecând, a respins apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor, împotriva sentinței penale nr. 313 din 17 noiembrie

2003, pronunțată de Tribunalul Bihor, ca nefondat.

Parchetul nemulțumit de

această decizie, în termenul legal, a declarat recursul de față, reluând

motivele din apel, respectiv a solicitat casarea deciziei atacate precum și a

sentinței penale nr. 313 din 17 noiembrie 2003 a Tribunalului Bihor și

rejudecând, să fie condamnat inculpatul, pentru infracțiunea pentru care a fost

trimis în judecată.

Astfel, în dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că, numai datorită unei grave erori în aprecierea

probelor, instanțele au ajuns eronat la, achitarea inculpatului, pentru că se

dovedește a fi vinovat, pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând hotărârile

atacate, probatoriul cauzei și actele medico-legale în raport de criticile

aduse precum și din oficiu, reține că:

În mod temeinic probatoriul

cauzei a fost evaluat, de ambele instanțe și, care corespunde realității faptul

că declarația martorei D.H., singura probă a acuzării, nu se coroborează cu

restul probatoriului în special fiind contradicții între mărturiile acesteia cu

cele ale martorei S.M.

De asemenea, se rețin

contradicții între declarațiile acestei martore și cu cele ale martorului S.S.,

ce în realitate, a ajuns la brutărie, cu mult după ora 12,15 când a început

cercetarea la fața locului.

Apoi, cei mai mulți martori

audiați în cauză, printre care și fratele victimei S.V. (și care era bun

prieten cu sora sa), mărturisesc că, soții G.D. și F., se înțelegeau bine,

admițându-se că în orice cuplu, pot și apar neînțelegeri firești vieții. Așa

fiind, supozițiile rechizitoriului cu privire la certurile și relațiile

tensionate dintre inculpat și soția sa (victima) anterioare comiterii faptei,

în mod justificat, au fost înlăturate, ca nedovedite.

Cum potrivit dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., „probele nu au o valoare mai dinainte stabilită iar

aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța

de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate”, Curtea reține

că, prin soluțiile date, ambele instanțe, au consfințit principiul că „dubiul

profită inculpatului” sau altfel spus operează „prezumția de nevinovăție”,

atâta timp cât nu a fost răsturnată.

Aceasta fiind situația de

fapt, constatându-se lipsa probelor certe asupra vinovăției inculpatului, cu

privire la comiterea faptei, dedusă judecății, hotărârile atacate urmează a fi

menținute, iar recursul parchetului va fi respins, ca nefondat, potrivit

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva

deciziei penale nr. 25/ A din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, privind pe intimatul inculpat G.D.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 iunie 2008.