ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1874/2007

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția contencios administrativ

și fiscal, sub Dosar nr. 4508/2/2006,

reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta C.P.M.B. modificarea Hotărârii nr.

15819/184 din 24 martie 2006, în

ceea ce privește data de la care i-

au fost acordate drepturile în conformitate cu

dispozițiile Legii

189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în mod greșit i s-

au acordat drepturile începând cu data de 1

aprilie 2006, el

trebuind să beneficieze de

acestea de la momentul publicării legii

în M. Of. al României, prin

analogie cu modul de

aplicare a Legii

44/1994 privind drepturile veteranilor de război,

drepturile bănești

cuvenite potrivit acestui act normativ fiind acordate de la momentul publicării

lui.

Prin sentința civilă nr. 2276

din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și

fiscal, a respins, ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

B.A., în contradictoriu

cu pârâta C.P.M.B.

Pentru a

pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că prin hotărârea a cărei

modificare se solicită, pârâta C.P.

M.B. a recunoscut reclamantului calitatea de

beneficiar al Legii 189/2000, acordându-i

drepturile cuvenite începând cu data de 1 aprilie 2006, pentru perioada 6

septembrie 1940 -

1 februarie 1941, cererea

fiind depusă de petent la data de 1 martie 2006.

A concluzionat Instanța de Fond că drepturile reclamantului,

ca beneficiar al Legii

189/2000 au fost stabilite în mod corect de

către Comisia pentru aplicarea

Legii 189/2000, în acord cu textul

de lege care prevede data de la care trebuie

acordate acestea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.A.,

susținând în esență că Instanța nu a luat în calcul aspectul

că cererea inițială a

fost depusă la Comisia pentru aplicarea Legii

189/2000 în anul 2004, neputându-se stabili acordarea

unor drepturi începând de la un moment ulterior emiterii hotărârii contestate.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

, Curtea

constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Prin

cererea introductivă de Instanță reclamantul a solicitat

obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute

de Legea 189/2000 începând cu data publicării acestui act normativ în

M. Of. al României, prin analogie cu dispozițiile

Legii nr. 44/1994 privind drepturile veteranilor de război.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul - reclamant B.

A., invocă, pentru prima

dată, pe parcursul judecării acestei

cauze, aspectul că s-a adresat cu cerere la Comisia pentru

aplicarea Legii 189/2000, în anul 2004,

drepturile trebuind a fi

acordate de la acel moment.

Analizând

actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin hotărârea

contestată reclamantului i s-au

recunoscut

drepturile prevăzute de Legea 189/2000, act normativ

special, aplicabil

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice.

În cuprinsul actului normativ menționat este reglementată,

prin norme speciale,

întreaga procedură de acordare a drepturilor prevăzute de textul de lege, în

favoarea celor care sunt îndreptățiți să beneficieze de ele, prin îndeplinirea

condițiilor impuse de art. 1

din Legea 189/2000, fiind stabilită inclusiv data de la

care trebuie

acordate aceste

drepturi. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 189/2000

„persoanele prevăzute la art. 1 și art. 3 vor

beneficia

de prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea". Aceasta

reprezintă o dispoziție specială, de strictă interpretare și aplicare,

neputând fi aplicate, prin analogie, dispozițiile

altor legi speciale

emise în alte

materii, cum este și Legea 44/1994 privind drepturile

veteranilor de

război, invocată de reclamant în susținerea pretențiilor sale.

Având

în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a

adresat, cu cerere scrisă, Comisiei pentru aplicarea

Legii 189/2000 din cadrul C.P.M.

B., la data de 1 martie 2006, neexistând nici o

dovadă că

cererea inițială a fost depusă în anul 2004, cum se susține în

motivele de recurs, în conformitate cu

dispozițiile art. 5 alin. (1) din

Legea 189/2000, menționate mai sus,

data de la care putea

beneficia de

drepturile cuvenite este 1 aprilie 2006

, astfel cum, în mod corect a

stabilit și pârâta în hotărârea contestată.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte constată că sentința

pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a

contencios administrativ și

fiscal, este temeinică și legală, recursul

fiind nefondat,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.A., împotriva

sentinței

civile nr. 2276 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2007.