ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1874/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub Dosar nr. 4508/2/2006, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B. modificarea Hotărârii nr. 15819/184 din 24 martie 2006, în ceea ce privește data de la care i- au fost acordate drepturile în conformitate cu dispozițiile Legii 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în mod greșit i s- au acordat drepturile începând cu data de 1 aprilie 2006, el trebuind să beneficieze de acestea de la momentul publicării legii în M. Of. al României, prin analogie cu modul de aplicare a Legii 44/1994 privind drepturile veteranilor de război, drepturile bănești cuvenite potrivit acestui act normativ fiind acordate de la momentul publicării lui.

Prin sentința civilă nr. 2276 din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că prin hotărârea a cărei modificare se solicită, pârâta C.P. M.B. a recunoscut reclamantului calitatea de beneficiar al Legii 189/2000, acordându-i drepturile cuvenite începând cu data de 1 aprilie 2006, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 februarie 1941, cererea fiind depusă de petent la data de 1 martie 2006. A concluzionat Instanța de Fond că drepturile reclamantului, ca beneficiar al Legii 189/2000 au fost stabilite în mod corect de către Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, în acord cu textul de lege care prevede data de la care trebuie acordate acestea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.A., susținând în esență că Instanța nu a luat în calcul aspectul că cererea inițială a fost depusă la Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000 în anul 2004, neputându-se stabili acordarea unor drepturi începând de la un moment ulterior emiterii hotărârii contestate. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Prin cererea introductivă de Instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea 189/2000 începând cu data publicării acestui act normativ în M. Of.

al României, prin analogie cu dispozițiile Legii nr. 44/1994 privind drepturile veteranilor de război. Prin motivele de recurs formulate, recurentul - reclamant B. A., invocă, pentru prima dată, pe parcursul judecării acestei cauze, aspectul că s-a adresat cu cerere la Comisia pentru aplicarea Legii 189/2000, în anul 2004, drepturile trebuind a fi acordate de la acel moment. Analizând actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin hotărârea contestată reclamantului i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea 189/2000, act normativ special, aplicabil persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, din motive etnice.

În cuprinsul actului normativ menționat este reglementată, prin norme speciale, întreaga procedură de acordare a drepturilor prevăzute de textul de lege, în favoarea celor care sunt îndreptățiți să beneficieze de ele, prin îndeplinirea condițiilor impuse de art. 1 din Legea 189/2000, fiind stabilită inclusiv data de la care trebuie acordate aceste drepturi. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 189/2000 „persoanele prevăzute la art. 1 și art. 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea". Aceasta reprezintă o dispoziție specială, de strictă interpretare și aplicare, neputând fi aplicate, prin analogie, dispozițiile altor legi speciale emise în alte materii, cum este și Legea 44/1994 privind drepturile veteranilor de război, invocată de reclamant în susținerea pretențiilor sale.

Având în vedere că, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul s-a adresat, cu cerere scrisă, Comisiei pentru aplicarea Legii 189/2000 din cadrul C.P.M. B., la data de 1 martie 2006, neexistând nici o dovadă că cererea inițială a fost depusă în anul 2004, cum se susține în motivele de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea 189/2000, menționate mai sus, data de la care putea beneficia de drepturile cuvenite este 1 aprilie 2006 , astfel cum, în mod corect a stabilit și pârâta în hotărârea contestată. Față de argumentele expuse, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, recursul fiind nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.A., împotriva sentinței civile nr. 2276 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2007.