ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2636/2008

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 813 din 10

aprilie 2007 a Tribunalului Timiș a fost respinsă acțiunea formulată de

M.M.(M.) împotriva Primarului comunei Peciu Nou și Primăriei comunei respective

având ca obiect anularea deciziei nr. 438 din 12 decembrie 2005 emisă de

Primărie și obligarea pârâților de a emite o nouă dispoziție în baza noilor

prevederi ale Legii nr. 10/2001 privind soluționarea pe fond a notificării nr.

153 din 9 mai 2005, pentru restituirea în natură a imobilului situat în comuna

Peciu Nou nr. 183 din C.F. 551, nr. top. 119/b.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că solicitarea reclamantei este tardivă, în raport cu prevederile art.

22 din Legea nr. 10/2001 și că Legea nr. 247/2005 nu conține dispoziții care să

reactiveze prevederile legale cu privire la termenul de depunere a

notificărilor.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 397 din

19 septembrie 2007.

S-a avut în vedere de asemenea că

notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, text care nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și

care nu contravin dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției în sensul admiterii

cererii de apel cum a fost formulată.

Se susține că hotărârea a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, în ideea de a obstrucționa

liberul acces la justiție pentru recuperarea unui imobil preluat abuziv. Se

consideră că prin legea privind reforma în domeniile proprietății, prin care au

fost prelungite anumite termene, ca în cazul cultelor religioase și al

organizațiilor minorităților naționale, s-a creat o discriminare ce poate fi

înlăturată prin aplicarea corectă în dreptul intern a Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

Recursul de față, ale cărui critici

aduse hotărârii pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

nu este întemeiat, urmând a fi respins in raport cu cele ce urmează:

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 (republicată la 2 septembrie 2005), persoana îndreptățită va

notifica în termen de 6 luni (ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr.

109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei

legi persoana juridică deținătoare solicitând restituirea în natură a

imobilului.

Alienatul (5) al textului menționat

prevede că nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) pentru trimiterea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent.

Prin Legea nr. 247/2005 privind

reforma în domeniile proprietății și justiției au fost aduse o serie de

modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual în Titlul I al

legii.

Aceste modificări nu se referă însă

și la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că au rămas în vigoare

dispozițiile legale menționate. Ca atare nu este operantă în cauză repunerea în

termenul de depunere a notificării, cum se solicită prin recurs.

Invocarea modificării unor

dispoziții ale legii privind anumite categorii de bunuri și persoane nu este de

natură a fundamenta recursul de față, ci dimpotrivă evidențiază că Legea nr.

247/2005 a adus o serie de corecturi legii anterioare, care nu au în vedere și

termenul final de depunere a notificărilor.

Nici susținerile din recurs

referitoare la neconcordanța legii interne cu reglementările comunitare nu sunt

de admis pentru că, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului statele membre au dreptul de a aduce unele restricții asupra exercitării

liberului acces la justiție, prin introducerea unor termene de prescripție

extinctivă, în măsura în care asemenea măsuri sunt prevăzute de lege și apar ca

necesare într-o societate democratică.

Așa fiind, urmează a se reține că

recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare, instanțele

hotărând corect că nu se poate da curs notificării formulate tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta M.M. împotriva deciziei nr. 397 din 19 septembrie 2007 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 aprilie 2008.