ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2008

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, la data de 19

ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Administrației și Internelor a solicitat restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului

Ș.M.G., invocând în drept dispozițiile ar. 38 și art. 39 din Legea nr.

248/2005.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 11 noiembrie 2006

pârâtul a fost returnat din Belgia în baza

Acordului de readmisie încheiat de România

cu această țară, ratificat

prin H.G. nr. 825/1995.

Prin

sentința nr. 268 S din 23 aprilie 2007, Tribunalul Brașov, secția civilă, a

respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, potrivit talonului emis de

Poliția de Frontieră de la punctul de trecere al frontierei București -

Aeroportul Henri Coandă, pârâtul a fost returnat de către organele de poliție

din Belgia la data de 11 noiembrie 2006, pe motiv de ședere ilegală în această

țară.

Instanța

de fond a motivat că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație este

una facultativă, instituită de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 și că,

din înscrisurile depuse la dosar (cererea formulată la data de 4 noiembrie 2006

de O.W., de autorizare pentru angajarea unui lucrător de naționalitate străină

pe numele pârâtului, contractul de muncă încheiat între pârât și Atelier Orioff

din

Bruxelles, atestatul în profesie emis

de autoritățile belgiene, contractul de închiriere a

unei locuințe încheiat de pârât, filele 26- 41 din

dosarul de fond) reiese că autoritățile

belgiene au legalizat șederea

pârâtului în această țară iar motivele înapoierii lui în România nu sunt de

natura celor prevăzute de art. 1 din Directiva 2004/38/CE, respectiv să

constituie un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Instanța

de fond a mai reținut că demersurile întreprinse de pârât, finalizate cu

obținerea înscrisurilor depuse la dosar la filele menționate, se încadrează în

obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005 pe perioada șederii

cetățenilor români în străinătate.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 111 Ap din 20 septembrie 2007, a respins, ca nefondat apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative.

Instanța

de apel a motivat, în esență, că împrejurarea că pârâtul a fost expulzat de pe

teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene în baza unui acord de readmisie

încheiat de România cu acel stat, nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca

instanța din România să interzică, la rândul ei, dreptul de circulație al

propriului cetățean, îngrădirea libertății de circulație fiind posibilă numai

în situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE,

care trebuie dovedite ca atare.

Instanța de

apel a reținut că, în speță, pârâtul a depus acte ce dovedesc îndeplinirea

condițiilor

stipulate de art. 7 al Directivei nr. 2004/38/CE.

Împotriva

acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Criticile

invocate în dezvoltarea motivelor de recurs, pe care reclamanta nu Ie-a

încadrat în drept, au vizat, în esență, următoarele aspecte:

Autoritățile

române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și

temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci doar de a

lua act de această măsură.

Din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 rezultă că singura condiție

necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a retumării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Potrivit

art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație

se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea

anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Analizând

criticile formulate, Înalta Curte constată că dezvoltarea acestora face

posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

raport de care va fi examinată legalitatea hotărârii.

Recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație

în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform

art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a), măsura se

dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost retumată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar,

luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în

lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție.

Or,

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui

cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului

acestuia la libera circulație.

Dacă

legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii retumării să angajeze în mod

direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat

că o asemenea restrângere operează de drept.

În

legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate

pentru aplicarea sa.

În

legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și

rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe

teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68

și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin

O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a

cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic

European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data

aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept

urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în

raport cu normele de drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au

pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte constă că nu sunt întrunite cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 111

Ap din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședința publică astăzi, 12 martie 2008.