ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7344/2008

Deliberând asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei C.A.D. În motivarea cererii, s-a arătat că la data de 12 noiembrie 2007 pârâta a fost returnată din Belgia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995, publicată în M.Of.

nr. 241/1995, care la art. 1 alin. (1) prevede că „Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său, la cererea Guvernului Belgiei, al Luxemburgului sau al Țărilor de Jos și fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau de ședere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, Luxemburgului sau Țărilor de Jos, în măsura în care s-a stabilit sau este prezumat că aceasta are cetățenia română,, Autoritățile române au luat act de măsura de returnare a autorităților străine conform acestui acord de readmisie și în baza obligațiilor asumate de statul nostru prin documente internaționale, fără a putea cenzura actul returnării dispus. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 5, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 123 din 22 ianuarie 2008, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.

S-a mai reținut incompatibilitatea dintre normele cu cele prevăzute de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar „dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România și acel stat" fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat. Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 233 pronunțată la data de 25 martie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație presupune ca, prin conduita persoanei în cauză să fie amenințate valorile fundamentale protejate (securitatea națională, siguranța publică, etc) în statul gazdă, pe teritoriul căruia s-a manifestat acea conduită.

Pe de altă parte, din interpretarea dispozițiilor cuprinse în Capitolul VI din Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE rezultă că restrângerea dreptului la liberă circulație și de ședere a unui cetățean al Uniunii Europene se dispune de către statul membru gazdă, pe teritoriul căruia cetățeanul respectiv a manifestat o conduită ce constituie o amenințare reală la adresa intereselor fundamentale protejate ale statului în cauză. Măsura luată de statul de origine (în speță, statul român) de a interzice propriului cetățean intrarea sau șederea pe teritoriul altui stat membru nu poate fi pusă în executare, deoarece acel cetățean are dreptul la liberă circulație pe teritoriul celorlalte state membre.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Se mai arată că, prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, iar prin decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007, pronunțată ulterior aderării României la Uniunea Europeană, aceeași instanță a stabilit că „rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menținută." Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări c omunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate li dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă. Singurele probe administrate în cauză sunt reprezentate de talonul de returnare întocmit de Inspectoratul Poliției de Frontieră și declarația olografă a pârâtei, din care rezultă că a fost reținută de autoritățile belgiene întrucât lucra ilegal pe teritoriul acestui stat.

Față de dispozițiile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatei pârâte doar pentru faptul că a fost returnată de statul belgian pentru că „lucra fără forme legale" nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente. În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 233 din 25 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2008.