ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC I.P. SA a chemat în judecată A.N.A.F., D.G.A.M.C. și D.G.F.P.A. solicitând anularea parțială a Deciziei nr. 38 din 31 martie 2006, în sensul înlăturării dispoziției în conformitate cu care serviciul evidență analitică pe plătitoare din cadrul D.G.A.M.C. urmează să procedeze la emiterea unei noi decizii. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin deciziile referitoare la obligațiile de plată aferente obligațiilor fiscale din anul precedent nr. 2 din 30 septembrie 2005, D.G.F.P.A.

a stabilit în mod nelegal în sarcina societății obligația la plata sumei totodată de 73531 RON reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente accizei încasate din vânzarea de alcool și băuturi alcoolice și aferente taxei pe valoarea adăugată, motiv pentru care acestea au fost atacate pe calea contestației. Deși D.G.A.M.C. prin Decizia nr. 38 din 31 martie 2006 a procedat corect în a desființa actele contestate, considerentele pentru care a procedat astfel sunt netemeinice. De asemenea în baza acestor considerente, organul de soluționare a contestației a dispus în mod nelegal emiterea unei noi decizii de către Serviciu evidență analitică de plătitori din cadrul D.G.A.M.C. referitoare la obligațiile de plată accesorii stabilite în sarcina sa.

Au formulat întâmpinare pârâtele D.G.A.M.C. și D.G.F.P.A. ambele invocând excepția de necompetență a Curții de Apel Timișoara în judecarea cauzei, motivând că valoarea litigiului este sub 5 miliarde lei arătând competența Tribunalului și că D.G.A.M.C. nu este un organ central, susțineri bazate în drept pe dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. Totodată, D.G.F.P.A. a considerat că nu are calitate procesuală pasivă pentru că actul atacat aparține D.G.A.M.C. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 176/ PI din 23 mai 2006 a respins excepția calității procesuale pasive a D.G.F.P.A. și a necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara.

A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel prima Instanță a reținut următoarele. A considerat că este competentă să soluționeze cauza întrucât emitenta actului administrativ atacat respectiv Decizia nr. 38 din 31 martie 2006 este D.G.A.M.C., autoritate publică centrală, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la competența Curții de Apel. Calitatea procesuală pasivă a D.G.F.P.A. este dată de calitatea sa de emitentă a actului administrativ atacat care a format inițial obiectul contestației în procedura administrativă prealabilă și implicit a atacării la Instanța de contencios administrativ.

Pe fond prima Instanță a reținut că reclamanta nu justifică un interes în promovarea cererii, scopul său fiind atins, iar după emiterea unei noi decizii cum a stabilit autoritatea de control, se deschide reclamantei posibilitatea atacării în Instanță a actelor administrative astfel adoptate potrivit art. 188 C. proc. civ. și a art. 6 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că Instanța de Fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. l) și o) din Legea nr. 554/2004, apreciind în mod nelegal că acțiunea ar fi lipsită de interes, aspect care nici nu a fost dezbătut cu ocazia dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Recursul este nefondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că societatea comercială recurenta a contestat Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 2 din 30 septembrie 2005 emisă de D.G.F.P.A., iar A.N.A.F. prin Decizia nr. 38 din 31 martie 2006, admițând contestația a desființat decizia contestată pentru suma totală de 73.531 RON reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente accizei încasate din vânzare de alcool și băuturi alcoolice și aferente TVA, urmând să se procedeze la emiterea unei noi decizii, iar organul fiscal să aibă în vedere considerentele acestei decizii, prevederile legale incidente în cauză și susținerile societății comerciale. Instanța de Fond a constatat în mod corect, că organul fiscal competent a admis contestația societății comerciale, iar actul administrativ fiscal contestat a fost desființat, astfel că vătămarea produsă fusese înlăturată, reclamanta nejustificând un drept sau un interes legitim vătămat.

În ceea ce privește faptul că ulterior va fi emis un nou act administrativ fiscal, Instanța de Fond a motivat în mod judicios că, în măsura în care acesta va produce o vătămare unui drept sau interes legitim, societatea comercială va avea la dispoziție o nouă cale de atac administrativă și la Instanța de contencios administrativ, potrivit prevederilor art. 175 și următoarele C. proc. fisc. și prevederilor Legii nr. 554/2004. Deci, în raport cu actul administrativ fiscal vătămător contestat de către societatea comercială recurentă, și care a fost desființat, prevederile Legii nr. 554/2004 nu mai sunt aplicabile, din moment ce așa cum rezultă din art. 1 alin. (1) din această lege, numai o persoană vătămată printr-un act administrativ se poate adresa Instanței pentru anularea actului și, respectiv, repararea pagubei.

Or, în cauză, actul administrativ fiscal a fost desființat și nu produsese nici o vătămare în patrimoniul societății comerciale, iar faptul că, ulterior, acesta ar putea fi vătămat printr-un alt act administrativ fiscal, nu constituie temei care să justifice acțiunea de față. Astfel fiind, soluția Instanței de Fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.P. SA Arad împotriva sentinței civile nr. 176/ PI din 23 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 martie 2007.