ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3319/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 354 din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC

I.P. SA în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii Arad și D.R.A.O.V. Timișoara.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a apreciat că în mod corect au reținut

D.R.A.O.V. Timișoara, prin procesul verbal din 13 aprilie 2010, și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad, prin adresa din 26

aprilie 2010, că solicitarea reclamantei privind restituirea sumei de

1.956.511,30 RON ca reprezentând acciza plătită și nedatorată de către SC I.P.

SA și a majorărilor aferente, este nejustificată.

Astfel, instanța de fond

a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că accizele plătite

de către aceasta, în cuantum de 1.956.511,30 RON se referă la cantitatea de alcool

furnizată de SC I.T. SRL Filiala Arad, dar, pe de altă parte, dat fiind faptul că

niciuna dintre părți nu a contestat că SC I.T. SRL Filiala Arad i-ar fi furnizat

alcool reclamantei, a analizat dacă impunerea accizelor către această societate

poate avea ca efect nașterea unei obligații de restituire a accizelor plătite de

către recurentă.

În acest sens, analizând

argumentele reclamantei, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă

nr. 270 din 6 noiembrie 2007, societatea SC I.T. SRL Filiala Arad a fost obligată

la plata accizelor ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 185 alin. (8) din

Legea nr. 571/2003, coroborate cu dispozițiile H.G. nr. 44/2004 (pentru aprobarea

Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003), și, ca urmare, a apreciat

că impunerea accizelor în sarcina societății menționate s-a produs mai degrabă ca

o sancțiune aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor legale menționate, acest

fapt neputând fi transformat într-un beneficiu pentru reclamanta SC I.P. SA Arad.

Prima instanță a mai apreciat

că nu se poate vorbi, în speță, de o dublă impunere a reclamantei, întrucât aceasta

nu a făcut o plată de două ori cu același titlu și, mai mult decât atât, obligația

sa de plată este una aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziționat

de la SC I.T. SRL Filiala Arad, produse pentru care dispozițiile Legii nr. 571/2003

prevăd în mod clar obligația de calcul și plată a accizelor, iar întrucât accizele

plătite de reclamantă se regăsesc în prețul final al băuturilor alcoolice produse

de către aceasta, nu se poate reține că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu

prin plata acestor accize către bugetul de stat.

A mai considerat Curtea

de apel că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile pct. 38 alin. (6) din H.G.

nr. 44/2004 (privind art. 221 din Legea nr. 571/2003), întrucât, pe de o parte,

alcoolul a fost achiziționat de către reclamantă la prețuri fără accize și fără

plata acestor accize către furnizor, iar, pe de altă parte, norma menționată este

una tranzitorie, valabilă doar până la data de 30 iunie 2004, iar prezenta cauză

vizează tranzacții efectuate în perioada 24 martie 2006 - 30 iunie 2006, când se

aplică pe deplin dispozițiile art. 162 lit. e) și art. 165 din Legea nr. 571/2003.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC I.P. SA invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 și art 304

1

C. proc. civ., în raport de care a susținut, în esență,

următoarele:

Astfel, printr-un set

de critici, circumscrise motivului de recura prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta că sunt neîntemeiate aprecierile instanței de fond cu privire

la faptul că impunerea accizelor în sarcina SC I.T. SRL, în baza sentinței civile

nr. 270 din 06 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, ar fi o sancțiune aplicată

pentru nerespectarea dispozițiilor legale de către aceasta; prin plata accizelor

stabilita în sarcina a două societăți comerciale nu s-a făcut o plată de două ori

cu același titlu; societatea recurentă nu a înregistrat un prejudiciu prin plata

accizelor, întrucât acestea se regăsesc în prețul final al băuturilor alcoolice

produse, fiind percepute de la consumatorul final.

În acest sens, arată recurenta

că organul fiscal prin emiterea deciziei de impunere, stabilește în sarcina contribuabilului

sume care nu au fost achitate la buget și nu aplică sancțiuni, în condițiile în

care art. 85 din O.G. nr. 92/2003 nu prevede sancțiuni sub forma unor decizii de

impunere.

Totodată, mai susține

recurenta că nu datorează accizele plătite, față de identificarea irevocabilă a

persoanei căreia i se impută plata accizelor, respective a SC I.T. SRL - Filiala

Arad.

Astfel, susține recurenta

că autoritatea fiscală a realizat două încasări cu același titlu în condițiile în

care a încasat accizele aferente tranzacției de alcool încheiate cu SC I.T. SRL,

de la ambele societăți implicate, așa încât consideră că una dintre plăți este nedatorată.

Mai susține recurenta

că nu poate fi reținut nici considerentul primei instanțe, potrivit căruia obligația

de plată a accizei este aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului

achiziționat, în condițiile în care dispozițiile art. 162 și art. 165 din C.

fisc., la care face trimitere instanța, nu legiferează posibilitatea impunerii consecutive

a accizelor asupra alcoolului. În acest sens susține recurenta că acciza pe alcool

nu poate fi reținută decât o singură dată, de vreme ce aceasta se calculează prin

raportare la cantitatea de alcool pusă în circulație, astfel, încât indiferent de

modul de prelucrare a alcoolului, cantitatea este aceeași.

De asemenea, mai consideră

recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu a suferit un prejudiciu

prin plata accizei, întrucât prețul alcoolului achiziționat nu cuprindea accize,

iar în prețul final al produselor comercializate se regăsesc și accizele.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Astfel, Înalta Curte constată

că instanța de fond, în baza probatorului administrat în cauză a stabilit în mod

corect că recurenta nu poate beneficia de restituirea accizei, în cuantum de 1.956.511,30

RON, plătite la bugetul de stat, așa încât a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea

și aplicarea corectă a normelor legale incidente și cu respectarea exigențelor

art. 261 alin. (5) C. proc. civ..

În acest sens, Înalta

Curte constată că recurenta efectuează activitate de producere și comercializare

a băuturilor spirtoase, care sunt produse accizabile potrivit Legii nr. 571/2003,

iar ca materie primă utilizează alcoolul etilic, achiziționat în regim de scutire

de accize.

Așadar, este de necontestat

că recurentei îi incumbă obligația de calcul și de plată a accizelor, înregistrate

în fișa de plătitor, pentru produsele rezultate din prelucrarea alcoolului achiziționat,

și eliberate în consum, în raport de dispozițiile art. 162 lit. e), art. 165-166

și art. 173 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. și nu pentru material primă

achiziționată, fără ca prin această obligație să se realizeze o impunere consecutivă

a accizelor asupra alcoolului, cum în mod greșit susține recurenta.

Prin urmare, în mod corect

instanța de fond, a reținut că recurenta datorează accize pentru băuturile alcoolice

produse și vândute precum și că plata acestora nu o prejudiciază, în condițiile

în care prețul de vânzare al produselor alcoolice cuprinde și accizele plătite,

așa încât criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt neîntemeiate.

De asemenea, chiar dacă

recurenta nu a făcut dovada în condițiile art. 65 C. proc. fisc., că accizele plătite

, în cuantum de 1.956.511,30 RON, se referă la cantitatea de alcool furnizată de

SC I.T. SRL, în mod corect instanța de fond a analizat raportul juridic litigios,

prin raportare la această operațiune comercială, în condițiile în care și organele

fiscale în documentele întocmite fac referire respectivele raporturi contractuale.

În acest context, se impune

a fi subliniat faptul că efectuarea tranzacției cu alcool etilic între doi comercianți,

nu generează un transfer de obligații bugetare, fiecare entitate juridică fiind

răspunzătoare de obligațiile proprii reglementate de lege și poate beneficia de

drepturile conferite de aceasta , în nume propriu.

Prin urmare, stabilirea

unor obligații fiscale în sarcina SC I.T. SRL - Filiala Arad, aferente operațiunilor

comerciale derulate cu recurenta, prin prisma art. 165 alin. (8) și art. 192

alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., nu poate avea ca efect nașterea

unei obligații de restituire a accizelor plătite de către recurentă, motiv pentru

care vor fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect.

De asemenea, sunt neîntemeiate

și susținerile recurentei referitoare la efectuarea a două plăți cu același titlu,

câtă vreme este de domeniul evidenței că izvorul obligației de plată a accizelor

ce incumbă recurentei diferă de cauza juridică a obligațiilor fiscale ce revin SC

I.T. SRL - Filiala Arad.

Totodată, este de necontestat

că obligațiile fiscale ale reclamantei nu sunt afectate de modul în care instanța

de fond a calificat natura juridică a obligații fiscale reținute în sarcina SC

I.T. SRL - Filiala Arad, în raport de operațiunea de livrare a unor cantități de

alcool etilic către recurentă, așa încât este neîntemeiată și critica formulată

în acest sens prin cererea de recurs,

În fine, în mod corect

a reținut instanța de fond că recurenta nu poate beneficia de deducerea accizelor

plătite furnizorului, în temeiul dispozițiilor pct. 38 alin. (6) privind art. 221

din Legea nr. 571/2003, înscrise în H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., câtă vreme operațiunile comerciale

indicate s-au derulat, în cursul anului 2006, deci ulterior datei de referință prevăzută

în norma legală invocată, respectiv 30 iunie 2004.

Pentru considerentele

expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de către SC I.P.

SA, împotriva sentinței civile nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie

2011.