ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 270 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă acțiunea formulată de SC I.T. SRL - filiala Arad ca nefondată, în contradictoriu cu A.N.A.F. și pentru lipsa calității procesuale pasive, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad (D.G.F.P. Arad). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta SC I.T. SRL - filiala Arad a chemat în judecată A.N.A.F. și D.G.F.P. Arad pentru ca instanța să dispună anularea Deciziei nr. 54/2007 și nr. 122/2006 emise de pârâta ANAF. Instanța a reținut că prin Decizia nr. 54/2007 a fost soluționată contestația reclamantei, privind Decizia de impunere nr. 122/2006 emisă cu privire la obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina reclamantei, contestație respinsă de pârâta A.N.A.F.

Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 3 iulie 2006, care a stat la baza emiterii deciziei de impunere contestată, s-a verificat modul de constituire, înregistrare și virare a accizelor datorate de SC I.T. SRL -filiala Arad în perioada 2 februarie 2006 - 15 februarie 2006 și 24 martie 2006 - 30 iunie 2006 și s-a constatat că societatea reclamantă în mod eronat a livrat, fără a calcula accize, alcool etilic rafinat denaturat și alcool sanitar către SC I.P. SA. Instanța de fond a reținut că de la data de 24 martie 2006, care reprezintă data primirii Deciziei nr. 2006/2006 de respingere a contestației formulate împotriva Deciziei nr. 27/2006 prin care i-au fost suspendate autorizațiile de antrepozit fiscal nr. 185/2003 și nr. 793/2005, societatea reclamantă a efectuat livrări de alcool etilic rafinat denaturat și alcool sanitar către SC I.P.

SA. De asemenea, instanța a precizat că, deoarece societatea reclamantă avea suspendate autorizațiile de antrepozit fiscal, nu avea dreptul să factureze produse accizabile fară acordul autorității fiscale competente, astfel încât organele de inspecție fiscală în mod corect au reținut ca fiind datorate sumele arătate în decizia de impunere. Cu privire la lipsa calității procesuale pasive, reținută de instanța de fond, aceasta a constatat că actele administrative atacate de reclamantă au fost emise de pârâta A.N.A.F., nefiind justificată în niciun mod introducerea în cauză a D.G.F.P. Arad. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut prin motivele de recurs formulate faptul că instanța de fond a avut în vedere că recurenta ar fi vândut produse accizabile către o altă societate comercială în perioada în care a operat suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, situație incorectă întrucât nu a avut în vedere și perioada cuprinsă între datele 2 februarie 2006 și 25 februarie 2006, perioadă inclusă în inspecția fiscală realizată și cuprinsă în decizia de impunere. Recurenta a apreciat că pe perioada contestației de suspendare a autorizației se suspendă de drept și efectele acesteia de la momentul emiterii ei și până la soluționarea acesteia, astfel încât perioada cuprinsă între datele 2 februarie 2006 și 25 februarie 2006 nu trebuia inclusă în decizia de impunere.

Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul formulat ca nefondat pentru considerentele ce urmează. Critica recurentei cu privire la faptul că în decizia de impunere a fost inclusă și perioada în care a fost contestată suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, respectiv perioada cuprinsă între datele 2 februarie 2006 și 25 februarie 2006 nu poate fi primită de Înalta Curte, întrucât verificând sentința atacată se constată că instanța de fond a reținut că obligațiile fiscale au fost calculate începând cu data de 24 martie 2006, conform procesului-verbal întocmit în data de 29 mai 2006 de organele fiscale.

De altfel, prin Raportul de inspecție fiscală încheiat la 3 iulie 2006, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere contestată, a fost verificat modul de constituire, înregistrare și virare a accizelor datorate de societatea recurentă, verificare ce a cuprins întreaga perioadă reținută de instanța de fond, respectiv 2 februarie 2006 - 15 februarie 2006 și 24 martie 2006 - 30 iunie 2006, iar în urma acestei verificări s-a stabilit în sarcina recurentei suma datorată ca urmare a faptului că începând cu data de 24 martie 2006 - 30 iunie 2006, societatea în mod eronat a livrat, fară a calcula accize, alcool etilic rafinat denaturat și alcool sanitar către SC I.P. SA. Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt incidente motive de casare ori modificare a hotărârii atacate, raportate la dispozițiile art. 304-3041 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 din același Cod va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.T. SRL -filiala Arad împotriva sentinței civile nr. 270 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2008.