ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 955/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.P. SA Arad

a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Arad și Activitatea de Control

Fiscal Arad, Serviciul Investigații Fiscale, anularea procesului-verbal

încheiat la 16 ianuarie 2007 de către Serviciul de Investigații Fiscale și

obligarea pârâtei D.G.F.P. Arad la emiterea unei decizii privind restituirea

sumei de 1.956.511,30 RON reprezentând accize plătite și nedatorate.

Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 101 din 11 aprilie

2007 a respins excepția prematurității acțiunii și a respins acțiunea

reclamantei ca rămasă fără obiect cu motivarea că a fost soluționată în

procedura administrativă prealabilă contestația reclamantei împotriva refuzului

de emitere a unei decizii privind restituirea sumei de 1.956.511 lei prin

Decizia nr. 725 din 30 martie 2007 a pârâtei D.G.F.P. Arad, act administrativ care-i

deschide reclamantei calea unei acțiuni distincte.

Recursul declarat de reclamantă împotriva

acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 4082 din 24 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost

casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În decizia de casare s-a arătat că prin

procesul-verbal întocmit în urma unui control a cărui inițiativă a aparținut

organului fiscal s-a stabilit că cererea de restituire nu poate fi soluționată

până la „pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, irevocabile și

executorii, care să stabilească în mod clar persoana obligată la plata

accizelor pentru alcoolul etilic dat în consum”, întrucât SC I.T. SRL, filiala

Arad, a formulat contestație împotriva deciziei de impunere nr. 122 din 7 iulie

2006.

S-a considerat că actul atacat de

recurenta-reclamantă, deși privește aceeași problemă fiscală, are o existență

distinctă de procedura administrativă anterior expusă, declanșată de aceasta

împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ solicitat,

împrejurare arătată chiar de intimata-pârâtă D.G.F.P. Arad și nu se poate

considera că prin emiterea Deciziei nr. 725 din 30 martie 2007 cererea de

chemare în judecată a rămas fără obiect.

După rejudecare, Curtea de Apel

Timișoara, prin sentința civilă nr. 101 din 22 aprilie 2008, a respins acțiunea reclamantei.

În considerentele sentinței s-a reținut

că reclamanta a atacat prin acțiune procesul-verbal încheiat de pârâta D.G.F.P.

Arad la data de 16 ianuarie 2007 și a solicitat obligarea acesteia la emiterea

deciziei privind restituirea sumei de 1.956.511,30 RON.

În procedura prealabilă, reclamanta a formulat

contestație împotriva refuzului pârâtei de a emite decizia de restituire, iar

pârâta s-a pronunțat asupra contestației prin Decizia nr. 725 din 30 martie

2007 în sensul respingerii acesteia, decizie care nu a fost contestată de

reclamantă, cu toate că acțiunea în contencios administrativ se îndreaptă

împotriva unei asemenea decizii, potrivit art. 218 C. proc. fisc.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat

recurs de către SC I.P. SA și s-a solicitat, în principal, casarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea sentinței,

admiterea acțiunii, anularea procesului-verbal încheiat la 16 ianuarie 2007 și obligarea pârâtei D.G.F.P. Arad să emită o decizie privind restituirea sumei de

1.956.511,30 RON reprezentând accize plătite și nedatorate.

În motivele de recurs se critică soluția

instanței de fond pentru că:

- au fost încălcate flagrant dispozițiile

imperative ale art. 315 C. proc. civ., instanța de fond având obligația de a se

supune dezlegărilor date de către instanța de recurs asupra problemelor de

drept puse în discuție;

- instanța nu s-a pronunțat asupra

solicitării reclamantei privind anularea procesului verbal încheiat la data de 16 ianuarie 2007;

- acțiunea nu a rămas fără obiect și

pentru că D.G.F.P. Arad nu a emis o decizie privind restituirea sumei, ci doar

a constatat prin decizia nr. 725 din 30 martie 2007 că refuzul de emitere a

rămas fără obiect;

- pe fond, se solicită obligarea la

restituirea sumei de 1.956.511,30 lei pentru că în sarcina societății nu există

o decizie de impunere emisă de către pârâtă cu privire la această sumă.

D.G.F.P. Arad a formulat întâmpinare și a

cercetat respingerea recursului, menținerea soluției atacate, dar a fost

invocată și excepția nulității recursului pentru că nu este motivat în drept.

Pentru termenul din 14 noiembrie 2008, recurenta a înaintat sentința civilă nr. 270 din 6 noiembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 1401/59/2007, irevocabilă prin decizia

nr. 2345 din 6 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Fiind invocată excepția nulității

recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța, mai întâi,

potrivit art. 137 C. proc. civ. asupra acestei excepții.

Este adevărat că potrivit art. 360 alin.

(1) C. proc. civ. „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal,

cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)”, dar alin. (3) prevede că

„indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă

dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304”.

Chiar dacă nu au fost indicate temeiurile

de drept, recurenta a motivat recursul său, iar din motivare rezultă că pot fi

aplicate dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. astfel că excepția

nulității recursului va fi respinsă.

Referitor la solicitarea recurentei de a

admite recursul, de a casa sentința și a trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge această

solicitare pornind de la dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

dispoziții potrivit cărora „În cazul admiterii recursului, instanța de recurs,

modificând sau casând sentința, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt

motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată

fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această

instanță”.

Acest text face ca principiul dublului

grad de jurisdicție să nu mai fie respectat dacă se casează de două ori

hotărârea primei instanțe, ca urmare a soluționării greșite a unei excepții

procedurale și, chiar dacă s-ar admite recursul, cauza nu ar mai putea fi

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe tocmai datorită dispozițiilor mai

sus amintite.

Însă, după examinarea motivelor de recurs

invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și

Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Reclamanta-recurentă, prin cererea

adresată la 19 septembrie 2006 și înregistrată sub nr. 31683 la D.G.F.P. Arad a

solicitat restituirea sumei de 1.956.511,30 RON reprezentând accize aferente

alcoolului etilic livrat de SC I.T. SRL către SC I.P. SA

La 4 decembrie 2006 reclamanta a formulat contestație împotriva refuzului de emitere a unei decizii privind restituirea

sumei de 1.956.511,30 RON.

În urma acestora, la 16 ianuarie 2007 s-a încheiat un proces verbal prin care s-a stabilit că cererea reclamantei nu poate

fi soluționată până la existența unei hotărâri judecătorești definitive,

irevocabile și executorii, care să stabilească în mod clar persoana obligată la

plata accizelor pentru alcoolul etilic dat în consum.

Ca urmare a contestației formulate în

procedura administrativă, D.G.F.P. Arad a emis Decizia nr. 725 din 30 martie

2007 prin care a respins contestația ca fără obiect pentru că s-a dat curs

cererii reclamantei și s-a emis adresa nr. 31683 din 9 martie 2007.

În prezenta acțiune reclamanta solicită

anularea procesului-verbal încheiat la 16 ianuarie 2007, astfel că, așa cum s-a reținut și în decizia de casare nr. 4082 din 25 octombrie 2007, acesta nu are

legătură directă cu procedura administrativă care s-a finalizat prin emiterea

Deciziei nr. 725 din 30 martie 2007 și pe care reclamanta nu a contestat-o.

Dar, analizând cererea reclamantei de

anulare a procesului verbal încheiat la 16 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin acest proces verbal nu a fost respinsă cererea

reclamantei de restituire a sumei de 1.956.511, 30 RON ci a fost amânată

soluționarea cererii până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței pronunțată

în legătură cu decizia de impunere nr. 122 din 7 iulie 2006.

Ori, în condițiile în care chiar

recurenta a depus la dosar dovezi din care rezultă că sentința civilă nr. 270

din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, ce viza decizia de impunere

nr. 122/2006 de plată a accizelor, a fost soluționată irevocabil prin decizia

nr. 2345 din 6 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta poate

să solicite, prin prezentarea hotărârii definitive și irevocabile, organelor

fiscale care au întocmit procesul verbal din 16 ianuarie 2007 să soluționeze cererea sa de restituire a sumei de 1.956.511,30 RON pentru că nu mai există

nici un impediment.

Cererea sa de restituie a sumei, în mod

corect, a fost amânată de organele fiscale pentru că nu se putea dispune

restituirea sumelor reprezentând accize atâta vreme cât pe rolul instanțelor se

aflau litigii ce vizau aceleași sume, dar care ar fi datorate de alt

contribuabil, astfel că, cererea de anulare a procesului verbal din 16 ianuarie 2007 trebuia să fie respinsă.

Oricum cererea reclamantei prin care

solicita, pe lângă anularea procesului verbal de control din 16 ianuarie 2007, și obligarea la emiterea unei decizii pentru restituirea sumei de

1.956.511,30 lei nu ar fi putut fi admisă de către instanță pentru că fiind

vorba de un act administrativ fiscal era obligatorie procedura administrativă

iar organele fiscale nu s-au pronunțat pe fondul cererii de restituire a sumei.

Numai în cazul în care cererea de restituire era soluționată pe fond, se putea

cere, verificând legalitatea acesteia, în caz de refuz de restituire, să se

solicite instanței obligarea de emitere a actului.

În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.P. SA Arad

împotriva sentinței civile nr. 101 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.