ÎCCJ, decizie (scj.ro #84849)

Tranzacție

cu alcool etilic. Titularul obligației de plată a accizelor.

Codul

fiscal, art.162 lit.e) și art.165

Realizarea

unei tranzacții cu alcool etilic între doi comercianți nu generează și un

transfer de obligații bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare

de obligațiile proprii reglementate de lege  și putând beneficia de drepturile

conferite de aceasta doar în nume propriu.

Decizia

nr. 3319 din 8 iunie 2011

Notă: Dispozițiile art. 162 și

165 din Codul fiscal au fost abrogate, începând cu

01.04.2010, prin intermediul dispozițiilor alineatului (3) din Ordonanța de

urgență nr. 109/2009.

Prin Sentința

civilă nr. 354 din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara - Secția de

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către

reclamanta S.C. IP S.A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad și Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale Timișoara.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că în mod corect au

reținut D.R.A.O.V. Timișoara, prin procesul verbal nr.11538/13.04.2010, și

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad, prin

adresa nr. 11756/ad/26.04.2010, că solicitarea reclamantei privind restituirea

sumei de 1.956.511,30 lei ca reprezentând acciza plătită și nedatorată de către

S.C. IP S.A. și a majorărilor aferente, este nejustificată.

Astfel,

instanța de fond a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că

accizele plătite de către aceasta, în cuantum de 1.956.511,30 lei se referă la

cantitatea de alcool furnizată de SC TT SRL Filiala Arad, dar, pe de altă

parte, dat fiind faptul că  niciuna dintre părți nu a contestat  că SC TT SRL

Filiala Arad  i-ar fi furnizat alcool reclamantei, a analizat dacă impunerea

accizelor către această societate poate avea ca efect nașterea unei obligații

de restituire a accizelor plătite de către recurentă.

În

acest sens, analizând argumentele reclamantei, instanța de fond a reținut că,

prin Sentința Civilă nr. 270/6.11.2007, societatea SC TT SRL Filiala Arad a

fost obligată la plata accizelor ca urmare a nerespectării dispozițiilor art.

185 alin. (8) din Legea nr. 171/2003, coroborate cu dispozițiile HG  nr.

44/2004 (pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii

nr.571/2003), și, ca urmare, a apreciat că impunerea accizelor în sarcina

societății menționate s-a produs mai degrabă ca o sancțiune aplicată pentru

nerespectarea dispozițiilor legale menționate, acest fapt neputând fi

transformat într-un beneficiu pentru reclamanta SC IP SA Arad.

Prima instanță a

mai apreciat că nu se poate vorbi, în speță, de o dublă impunere a reclamantei,

întrucât aceasta nu a făcut o plată de două ori cu același titlu și, mai mult

decât atât, obligația sa de plată este una aferentă produselor rezultate din

prelucrarea alcoolului achiziționat de la SC TT SRL Filiala Arad, produse pentru care dispozițiile Legii nr. 571/2003 prevăd în mod clar obligația de calcul

și plată a accizelor, iar întrucât accizele plătite de reclamantă se regăsesc

în prețul final al băuturilor alcoolice produse de către aceasta, nu se poate

reține că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu prin plata acestor accize

către bugetul de stat.

A mai

considerat Curtea de apel că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile pct.

38(6) din H.G. nr. 44/2004  (privind art. 221 din legea nr. 571/2003),

întrucât, pe de o parte, alcoolul a fost achiziționat de către reclamantă la

prețuri fără accize și fără plata acestor accize către furnizor, iar, pe de altă

parte, norma menționată este una tranzitorie, valabilă doar până la data de

30.06.2004, iar prezenta cauză vizează tranzacții efectuate în perioada

24.03.2006 – 30.06.2006, când se aplică pe deplin dispozițiile art.162 lit.e)

și art.165 din Legea nr.571/2003.

Împotriva

sentinței nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara - Secția

Contencios Administrativ și Fiscal, a declarat recurs reclamanta SC IP SA

invocând dispozițiile  art. 304 pct.9 și art 304 indice 1  Cod procedură

civilă, în raport de care a susținut, în esență, următoarele: .

Astfel,

printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de

art.304 pct.9 Cod de procedură civilă

,  susține recurenta că sunt

neîntemeiate aprecierile  instanței de fond cu privire la faptul că impunerea

accizelor în sarcina SC TT SRL, în baza sentinței civile nr.270/06.11.2007 a

Curții de Apel Timișoara, ar fi o sancțiune aplicată pentru nerespectarea

dispozițiilor legale de către aceasta;  prin plata accizelor stabilita în

sarcina a două societăți comerciale nu s-a făcut o plată de două ori cu același

titlu;  societatea recurentă nu a înregistrat un prejudiciu prin plata

accizelor, întrucât acestea se regăsesc în prețul final al băuturilor alcoolice

produse, fiind percepute de la consumatorul final.

În

acest sens, arată recurenta că organul fiscal prin emiterea deciziei de

impunere, stabilește în sarcina contribuabilului sume care nu au fost achitate

la buget și nu aplică sancțiuni, în condițiile în care art.85 din OG nr.92/2003

nu prevede sancțiuni sub forma unor decizii de impunere.

Totodată,

mai susține recurenta că nu datorează accizele plătite, față de identificarea

irevocabilă a persoanei căreia i se impută plata accizelor, respective a SC TT

SRL - Filiala Arad.

Astfel,

susține recurenta că autoritatea fiscală a realizat două încasări cu același

titlu în condițiile în care a încasat accizele aferente tranzacției de alcool

încheiate cu SC TT SRL, de la ambele societăți implicate, așa încât consideră

că una dintre plăți este nedatorată.

Mai

susține recurenta că nu poate fi reținut nici considerentul primei instanțe,

potrivit căruia obligația de plată a accizei este aferentă produselor rezultate

din prelucrarea alcoolului achiziționat, în condițiile în care dispozițiile

art. 162 și art.165 din Codul fiscal, la care face trimitere instanța, nu

legiferează posibilitatea impunerii consecutive a accizelor asupra alcoolului.

În acest sens susține recurenta că acciza pe alcool nu poate fi reținută decât

o singură dată, de vreme ce aceasta se calculează prin raportare la cantitatea

de alcool pusă în circulație, astfel, încât indiferent de modul de prelucrare a

alcoolului, cantitatea este aceeași.

De

asemenea, mai consideră recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit

că nu a suferit un prejudiciu prin plata accizei, întrucât prețul alcoolului

achiziționat nu cuprindea accize, iar în prețul final al produselor

comercializate se regăsesc și accizele.

Recursul

este nefundat.

Astfel,

Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza probatorului administrat în

cauză a stabilit în mod corect că recurenta nu poate beneficia de restituirea

accizei, în cuantum de 1.956.511,30 lei,  plătite la bugetul de stat, așa încât

a pronunțat hotărârea recurată cu  interpretarea și aplicarea corectă a normelor

legale incidente și cu respectarea exigențelor art. 261 alin.5 Cod de procedură

civilă.

În

acest sens, Înalta Curte constată că recurenta efectuează activitate de

producere și comercializare a băuturilor spirtoase, care sunt produse

accizabile potrivit Legii nr. 571/2003, iar ca materie primă utilizează

alcoolul etilic, achiziționat în regim de scutire de accize.

Așadar,

este de necontestat că  recurentei îi incumbă obligația de calcul și de plată a

accizelor,  înregistrate în fișa de plătitor,  pentru produsele rezultate din

prelucrarea alcoolului achiziționat, și eliberate în consum, în raport de

dispozițiile art.162 lit.e, art. 165-166 și art.173 din Legea nr.571/2003

privind Codul fiscal și nu pentru material primă achiziționată, fără ca prin această

obligație să se realizeze o impunere consecutivă a accizelor asupra alcoolului,

cum în mod greșit susține recurenta.

Prin

urmare, în mod corect instanța de fond, a reținut că recurenta datorează accize

pentru băuturile alcoolice produse și vândute precum și că  plata acestora nu o

prejudiciază, în condițiile în care  prețul de vânzare al produselor alcoolice

cuprinde și accizele plătite, așa încât criticile formulate de recurentă pe

acest aspect sunt neîntemeiate.

De

asemenea, chiar dacă recurenta nu a făcut dovada în condițiile art.65 din Codul

de procedură fiscală, că accizele plătite , în cuantum de 1.956.511, 30 lei, se

referă la cantitatea de alcool furnizată de SC TT SRL, în mod corect instanța

de fond a analizat raportul juridic litigios, prin raportare la această

operațiune comercială , în condițiile în care și organele fiscale în

documentele întocmite fac referire respectivele raporturi contractuale.

În

acest context, se impune a fi subliniat  faptul că efectuarea tranzacției cu

alcool etilic între doi comercianți, nu generează un transfer de obligații

bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare de obligațiile proprii

reglementate de lege și poate beneficia de drepturile conferite de aceasta , în

nume propriu.

Prin

urmare, stabilirea unor obligații fiscale în sarcina  SC TT SRL- Filiala Arad,

aferente operațiunilor comerciale derulate cu  recurenta, prin prisma art.165

alin.8 și art.192 alin.7 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,  nu poate

avea ca efect nașterea unei obligații de restituire a accizelor plătite de

către recurentă, motiv pentru care vor fi înlăturate  și criticile formulate

prin cererea de recurs pe acest aspect.

De

asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile recurentei referitoare la efectuarea

a două plăți cu același titlu, câtă vreme este de domeniul evidenței că izvorul

obligației de plată a accizelor  ce incumbă recurentei diferă de cauza juridică

a obligațiilor fiscale ce revin  SC TT SRL- Filiala Arad.

Totodată,

este de necontestat că obligațiile fiscale ale reclamantei nu sunt afectate de

modul în care instanța de fond a calificat natura juridică a obligații fiscale

reținute în sarcina SC TT SRL- Filiala Arad, în raport de operațiunea de

livrare a unor cantități de alcool etilic către recurentă, așa încât este

neîntemeiată și critica formulată în acest sens prin cererea de recurs,

În

fine, în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta nu poate beneficia

de deducerea accizelor plătite furnizorului, în temeiul dispozițiilor pct.38

alin.6 privind art.221 din Legea nr. 571/2003, înscrise în HG nr. 44/2004

privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul

fiscal, câtă vreme operațiunile comerciale indicate s-au derulat, în cursul

anului 2006, deci ulterior datei de referință prevăzută în norma legală

invocată, respectiv 30 iunie 2004.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.