ÎCCJ, decizie (scj.ro #84849)

Tranzacție cu alcool etilic. Titularul obligației de plată a accizelor. Codul fiscal, art.162 lit.e) și art.165 Realizarea unei tranzacții cu alcool etilic între doi comercianți nu generează și un transfer de obligații bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare de obligațiile proprii reglementate de lege și putând beneficia de drepturile conferite de aceasta doar în nume propriu. Decizia nr. 3319 din 8 iunie 2011 Notă: Dispozițiile art. 162 și 165 din Codul fiscal au fost abrogate, începând cu 01.04.2010, prin intermediul dispozițiilor alineatului (3) din Ordonanța de urgență nr. 109/2009. Prin Sentința civilă nr. 354 din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C.

IP S.A. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că în mod corect au reținut D.R.A.O.V. Timișoara, prin procesul verbal nr.11538/13.04.2010, și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad, prin adresa nr. 11756/ad/26.04.2010, că solicitarea reclamantei privind restituirea sumei de 1.956.511,30 lei ca reprezentând acciza plătită și nedatorată de către S.C. IP S.A. și a majorărilor aferente, este nejustificată.

Astfel, instanța de fond a constatat că, pe de o parte, reclamanta nu a făcut dovada că accizele plătite de către aceasta, în cuantum de 1.956.511,30 lei se referă la cantitatea de alcool furnizată de SC TT SRL Filiala Arad, dar, pe de altă parte, dat fiind faptul că niciuna dintre părți nu a contestat că SC TT SRL Filiala Arad i-ar fi furnizat alcool reclamantei, a analizat dacă impunerea accizelor către această societate poate avea ca efect nașterea unei obligații de restituire a accizelor plătite de către recurentă.

În acest sens, analizând argumentele reclamantei, instanța de fond a reținut că, prin Sentința Civilă nr. 270/6.11.2007, societatea SC TT SRL Filiala Arad a fost obligată la plata accizelor ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 185 alin. (8) din Legea nr. 171/2003, coroborate cu dispozițiile HG nr. 44/2004 (pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003), și, ca urmare, a apreciat că impunerea accizelor în sarcina societății menționate s-a produs mai degrabă ca o sancțiune aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor legale menționate, acest fapt neputând fi transformat într-un beneficiu pentru reclamanta SC IP SA Arad.

Prima instanță a mai apreciat că nu se poate vorbi, în speță, de o dublă impunere a reclamantei, întrucât aceasta nu a făcut o plată de două ori cu același titlu și, mai mult decât atât, obligația sa de plată este una aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziționat de la SC TT SRL Filiala Arad, produse pentru care dispozițiile Legii nr. 571/2003 prevăd în mod clar obligația de calcul și plată a accizelor, iar întrucât accizele plătite de reclamantă se regăsesc în prețul final al băuturilor alcoolice produse de către aceasta, nu se poate reține că reclamanta ar fi suferit vreun prejudiciu prin plata acestor accize către bugetul de stat. A mai considerat Curtea de apel că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile pct. 38(6) din H.G.

nr. 44/2004 (privind art. 221 din legea nr. 571/2003), întrucât, pe de o parte, alcoolul a fost achiziționat de către reclamantă la prețuri fără accize și fără plata acestor accize către furnizor, iar, pe de altă parte, norma menționată este una tranzitorie, valabilă doar până la data de 30.06.2004, iar prezenta cauză vizează tranzacții efectuate în perioada 24.03.2006 – 30.06.2006, când se aplică pe deplin dispozițiile art.162 lit.e) și art.165 din Legea nr.571/2003.

Împotriva sentinței nr. 354 din 21 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, a declarat recurs reclamanta SC IP SA invocând dispozițiile art. 304 pct.9 și art 304 indice 1 Cod procedură civilă, în raport de care a susținut, în esență, următoarele: . Astfel, printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă , susține recurenta că sunt neîntemeiate aprecierile instanței de fond cu privire la faptul că impunerea accizelor în sarcina SC TT SRL, în baza sentinței civile nr.270/06.11.2007 a Curții de Apel Timișoara, ar fi o sancțiune aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor legale de către aceasta; prin plata accizelor stabilita în sarcina a două societăți comerciale nu s-a făcut o plată de două ori cu același titlu; societatea recurentă nu a înregistrat un prejudiciu prin plata accizelor, întrucât acestea se regăsesc în prețul final al băuturilor alcoolice produse, fiind percepute de la consumatorul final.

În acest sens, arată recurenta că organul fiscal prin emiterea deciziei de impunere, stabilește în sarcina contribuabilului sume care nu au fost achitate la buget și nu aplică sancțiuni, în condițiile în care art.85 din OG nr.92/2003 nu prevede sancțiuni sub forma unor decizii de impunere. Totodată, mai susține recurenta că nu datorează accizele plătite, față de identificarea irevocabilă a persoanei căreia i se impută plata accizelor, respective a SC TT SRL - Filiala Arad. Astfel, susține recurenta că autoritatea fiscală a realizat două încasări cu același titlu în condițiile în care a încasat accizele aferente tranzacției de alcool încheiate cu SC TT SRL, de la ambele societăți implicate, așa încât consideră că una dintre plăți este nedatorată.

Mai susține recurenta că nu poate fi reținut nici considerentul primei instanțe, potrivit căruia obligația de plată a accizei este aferentă produselor rezultate din prelucrarea alcoolului achiziționat, în condițiile în care dispozițiile art. 162 și art.165 din Codul fiscal, la care face trimitere instanța, nu legiferează posibilitatea impunerii consecutive a accizelor asupra alcoolului. În acest sens susține recurenta că acciza pe alcool nu poate fi reținută decât o singură dată, de vreme ce aceasta se calculează prin raportare la cantitatea de alcool pusă în circulație, astfel, încât indiferent de modul de prelucrare a alcoolului, cantitatea este aceeași. De asemenea, mai consideră recurenta că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu a suferit un prejudiciu prin plata accizei, întrucât prețul alcoolului achiziționat nu cuprindea accize, iar în prețul final al produselor comercializate se regăsesc și accizele.

Recursul este nefundat. Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza probatorului administrat în cauză a stabilit în mod corect că recurenta nu poate beneficia de restituirea accizei, în cuantum de 1.956.511,30 lei, plătite la bugetul de stat, așa încât a pronunțat hotărârea recurată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente și cu respectarea exigențelor art. 261 alin.5 Cod de procedură civilă. În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta efectuează activitate de producere și comercializare a băuturilor spirtoase, care sunt produse accizabile potrivit Legii nr. 571/2003, iar ca materie primă utilizează alcoolul etilic, achiziționat în regim de scutire de accize.

Așadar, este de necontestat că recurentei îi incumbă obligația de calcul și de plată a accizelor, înregistrate în fișa de plătitor, pentru produsele rezultate din prelucrarea alcoolului achiziționat, și eliberate în consum, în raport de dispozițiile art.162 lit.e, art. 165-166 și art.173 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și nu pentru material primă achiziționată, fără ca prin această obligație să se realizeze o impunere consecutivă a accizelor asupra alcoolului, cum în mod greșit susține recurenta. Prin urmare, în mod corect instanța de fond, a reținut că recurenta datorează accize pentru băuturile alcoolice produse și vândute precum și că plata acestora nu o prejudiciază, în condițiile în care prețul de vânzare al produselor alcoolice cuprinde și accizele plătite, așa încât criticile formulate de recurentă pe acest aspect sunt neîntemeiate.

De asemenea, chiar dacă recurenta nu a făcut dovada în condițiile art.65 din Codul de procedură fiscală, că accizele plătite , în cuantum de 1.956.511, 30 lei, se referă la cantitatea de alcool furnizată de SC TT SRL, în mod corect instanța de fond a analizat raportul juridic litigios, prin raportare la această operațiune comercială , în condițiile în care și organele fiscale în documentele întocmite fac referire respectivele raporturi contractuale. În acest context, se impune a fi subliniat faptul că efectuarea tranzacției cu alcool etilic între doi comercianți, nu generează un transfer de obligații bugetare, fiecare entitate juridică fiind răspunzătoare de obligațiile proprii reglementate de lege și poate beneficia de drepturile conferite de aceasta , în nume propriu.

Prin urmare, stabilirea unor obligații fiscale în sarcina SC TT SRL- Filiala Arad, aferente operațiunilor comerciale derulate cu recurenta, prin prisma art.165 alin.8 și art.192 alin.7 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, nu poate avea ca efect nașterea unei obligații de restituire a accizelor plătite de către recurentă, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile formulate prin cererea de recurs pe acest aspect. De asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile recurentei referitoare la efectuarea a două plăți cu același titlu, câtă vreme este de domeniul evidenței că izvorul obligației de plată a accizelor ce incumbă recurentei diferă de cauza juridică a obligațiilor fiscale ce revin SC TT SRL- Filiala Arad.

Totodată, este de necontestat că obligațiile fiscale ale reclamantei nu sunt afectate de modul în care instanța de fond a calificat natura juridică a obligații fiscale reținute în sarcina SC TT SRL- Filiala Arad, în raport de operațiunea de livrare a unor cantități de alcool etilic către recurentă, așa încât este neîntemeiată și critica formulată în acest sens prin cererea de recurs, În fine, în mod corect a reținut instanța de fond că recurenta nu poate beneficia de deducerea accizelor plătite furnizorului, în temeiul dispozițiilor pct.38 alin.6 privind art.221 din Legea nr. 571/2003, înscrise în HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, câtă vreme operațiunile comerciale indicate s-au derulat, în cursul anului 2006, deci ulterior datei de referință prevăzută în norma legală invocată, respectiv 30 iunie 2004. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.