ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1379/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1525 din 2 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 684/1/2006, a fost admis recursul formulat de M.F.P. – prin D.G.F.P., împotriva sentinței civile nr. 751 din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj (dosar nr. 4738/2005) prin care a fost admisă acțiunea reclamantului T.A.D., având ca obiect anularea notei. A fost modificată sentința atacată și în fond s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a constatat că nota a cărei anulare s-a solicitat nu este nelegală, dispozițiile ei înscriindu-se în ipoteza a doua a art. 3 alin. (3) din O.M.F.P.

nr. 218/2003, în sensul că, în situația în care structura instituției se reduce, reîncadrarea unui funcționar public care a avut o funcție de conducere într-o funcție de nivel inferior (șef serviciu sau șef birou), este legală. De asemenea, a reținut instanța de recurs că problemele privind reducerea efectivă a structurii organizatorice a D.G.F.P. Cluj, care să justifice încadrarea în posturi de conducere vacante inferioare de un anumit tip (director executiv adjunct, șef de serviciu sau șef de birou) sunt situații de fapt care nu puteau fi analizate decât de către instanța investită cu cererea de anularea deciziei de reîncadrare a reclamantului, iar nu de către instanța de fond care s-a învestit cu cererea de anulare a „notei” calificând-o implicit ca excepție de nelegalitate.

Împotriva acestei decizii a formulat în termen contestația în anulare de față intimatul-reclamant T.A.D., cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, contestatorul invocă în drept dispozițiile art. 318 în ambele sale teze, arătând: - că s-a comis o greșeală materială evidentă și omiterea analizării recursului prin prisma întâmpinării depuse de reclamantul – intimat în recurs; - că instanța de recurs, interpretând în mod eronat, a calificat cererea implicit ca o excepție de nelegalitate și în mod incorect a interpretat și a luat în considerare motivele invocate cu ocazia recursului promovat de pârâtă; - că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice, iar actul atacat de reclamant îndeplinește toate aceste condiții, dar aceste stări de fapt nu se regăsesc în considerentele motivării deciziei contestate; - că din actele și lucrări dosarului rezultă că actul atacat este unul unilateral, emis de M.F.P, iar faptul că actul („nota”) este avizat de A.N.F.P.

nu afectează în nici un fel caracterul său unilateral; - că prin actul atacat s-a urmărit aplicarea în concret a dispozițiilor Legii nr. 161/2003 și a Ordinului nr. 218/2003 în sistemul M.F.P. și s-a instituit în acest scop procedura de aplicare a acestor două acte normative exclusiv în acest sistem; - că actul atacat a avut singurul scop de modificare a raporturilor juridice existente la data emiterii sale și nu a fost aplicat exclusiv reclamantului, ci cuprinde reglementări de principiu, formulate în abstract și destinate unui număr nedeterminat de persoane, nefiind un act administrativ individual. Contestația nu se fondează. 1. Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., calea contestației în anulare, poate fi exercitată când „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.

Textul se referă la greșeli de ordin material cu caracter procedural, pe care instanța le-a comis prin confundarea unor elemente de ordin formal importante sau a unor date materiale, iar nu la situația de fapt sau la aspecte juridice ale cauzei. Fiind vorba de o cale extraordinară de atac și de un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. Așa fiind, argumentele din contestația în anulare exced în mod vădit cadrului acestei căi de atac, referindu-se la probleme de drept vizând fondul cauzei. 2. Potrivit art. 318 teza a doua C. proc. civ., contestația în anulare este admisibilă când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte „a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare”.

Textul se referă, așadar la motivele de recurs formulate de recurent și nicidecum la apărările intimatului exprimate prin întâmpinarea la recurs. Sub acest aspect, este evident că instanța de recurs este datoare a examina sentința prin prisma motivelor de casare ori de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. invocate de recurent, iar în speță astfel s-a procedat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestație în anulare formulată de T.A.D., împotriva deciziei nr. 1525 din 2 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.