ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 153/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 22 martie

2007 pe rolul Tribunalului Suceava reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Spania,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul H.D.S.

Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 38 lit. a) și

art. 39 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor

români în străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că pârâtul a fost

returnat din Spania la data de 6 noiembrie 2006, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr. 45/1997.

Tribunalul Suceava prin sentința

civilă nr. 639 din 17 aprilie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

Instanța, în motivarea hotărârii, a

reținut în esență că pârâtul a fost returnat din Spania pentru „ședere ilegală”

fără a se dovedi în ce a constat aceasta.

S-a constatat că acest drept este

garantat în temeiul art. 18 din Tratatul de Înființare a Comunității Europene

iar statele membre pot restrânge această libertate pentru motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică.

S-a constatat că din 1 ianuarie 2007

România a devenit stat membru al Uniunii Europene și nu s-a făcut dovada că

sunt motive care să impună față de pârât o asemenea limitare.

Curtea de Apel Suceava prin decizia

civilă nr. 2 din 25 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă.

Din considerentele deciziei s-a

reținut că la 1 ianuarie 2007 data aderării României la Uniunea Europeană,

dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea

aspect necontestat de apelanta-reclamantă.

S-a observat că art. 38 deși este în

vigoare nu este în concordanță cu dispozițiile Directivei 38 din 24 aprilie

2004 a Parlamentului European iar restricția acestui drept de liberă circulație

este supusă dispozițiilor art. 27-33 din Directiva menționată, norme europene

transpuse de dreptul internațional prin O.U.G. nr. 102/2005 astfel că cetățenii

români se bucură de același tratament sub aspectul interdicțiilor introduse cu

privire la libera circulație în spațiul european. Motivele invocate

nejustificând aplicarea restricției.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile în fapt s-au referit, în

esență, la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc

cu respectarea unor obligații impuse de lege și că limitările aduse acestui

drept, permise de Legea nr. 248/2005, nu contravin nici normelor

constituționale (după cum s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.

855 din 28 noiembrie 2006), nici reglementările internaționale care consacră

acest drept (art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 12

din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și art. 2

din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților

Fundamentale ale Omului).

S-a mai arătat că migrația ilegală,

care presupune o deplasare a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul

unui stat, sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acel stat, este

o problemă de interes public și deci supusă limitărilor.

S-a mai susținut că împrejurarea că

România a devenit stat membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, nu

face inaplicabilă Legea nr. 248/2005. Când legiuitorul a dorit ca anumite

dispoziții să nu se mai aplice după această dată, a menționat-o în mod expres,

cum a fost cazul art. 52, o interpretare per a contrario a acestui articol

conducând la concluzia că după 1 ianuarie 2007 se vor avea în vedere doar

dispozițiile art. 39 al legii în sensul că restrângerea operează numai pentru

statul din care persoana a fost returnată și nu pentru toată Europa.

Recurenta a mai subliniat faptul că

măsura returnării nu poate fi cenzurată de statul de cetățenie al persoanei în

cauză. Autoritățile acestui din urmă stat au competența de a lua act de măsura

returnării și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din legislația

națională care stabilește „îngrădirile” cărora cetățenii români, fără

discriminare, trebuie să li se supună.

Analizând hotărârea atacată prin

prisma criticilor formulate, s-a constatat că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Reclamanta a investit, în temeiul

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, tribunalul, instanță competentă să

judece asemenea cereri, potrivit art. 39 alin. (1) din aceeași lege, cu o

cerere de restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulație

în statele Uniunii Europene.

Ca urmare, această măsură, fiind

dată în competența instanțelor de judecată acestea sunt competente să aprecieze

și să analizeze, în funcție de materialul probator administrat, oportunitatea măsurii

solicitate.

Dreptul la liberă circulație a

cetățenilor români nu este un drept absolut el se exercită cu respectarea

cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a

II-a din Constituție. Legea nr. 248/2005 nu stabilește că prin simpla returnare

dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la liberă circulație. O altă interpretare, în

lipsa unor dispoziții exprese care să instituie o restrângere care să opereze de

drept, nu poate fi făcută.

În legislația primară, art. 18.1 TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de Tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea acestuia.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidența cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68, directivă publicată în Jurnalul

Oficial al Uniunii Europene Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că

limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi

dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate

publică.

Această Directivă a fost transpusă

și în legislația română, prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat

în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, potrivit art. 35 al

documentului normativ menționat.

Principiul consacrat de art. 20

alin. (2) din Constituția României stabilește regula preeminenței normei

internaționale (în speță, normei comunitare), în raport de norma internă, în

caz de neconcordanță a acestor din urmă reglementări cu dispozițiile din

pactele și tratatele internaționale la care România este parte.

În cauza dedusă judecății nu s-a

probat existența vreuneia din cauzele de limitare prevăzute de Directivă care

să impună aplicarea măsurii solicitate de reclamantă.

Ca urmare, instanțele de judecată au

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, fără ca

prin aceasta să aducă atingere hotărârii de readmisie luată de autoritățile

străine cu privire la intimat. Aprecierea instanței române s-a limitat la

oportunitatea aplicării măsurii solicitate de reclamantă și nu la decizia de

returnare a cetățeanului român în țara de origine.

Având în vedere aceste motive, se constată că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, ca urmare, văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 2 din 25

iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie

2008.