ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 301/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 351/44/2007 din 22 februarie

2007, reclamantul P.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.N.E.J. și

M.J., obligarea acestora la constatarea faptului că reclamantul îndeplinește

condițiile legale pentru ocuparea funcției de executor judecătoresc.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a promovat la data de 2 septembrie 2000 examenul pentru

ocuparea unor posturi vacante de executor judecătoresc, iar în anul 2006, cu

ocazia organizării unui alt concurs, a solicitat autorităților pârâte să

dispună numirea sa într-o funcție vacantă de executor judecătoresc, în

considerarea rezultatelor obținute la examenul din anul 2000, ambele autorități

publice refuzându-i acest drept.

Curtea de Apel Galați, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 53 din 15 mai 2007, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P.I.M. în contradictoriu cu pârâții U.N.E.J.

și M.J.

În motivarea soluției s-a

reținut că reclamantul nu a făcut dovada vătămării sale într-un drept

recunoscut de lege, respectiv nu a făcut dovada că în anul 2000, fiind clasat

la poziția 43 cu media 7,85, a fost admis pe un post vacant de executor

judecătoresc.

Împotriva cestei hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul P.I.M., solicitând modificarea ei

în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de atac,

reclamantul - recurent a arătat că Instanța de Fond nu a răspuns în nici un fel

primului capăt de cerere, care privea refuzul de rezolvare a cererilor adresate

pârâtelor și a soluționat netemeinic capătul de cerere privind constatarea

îndeplinirii condițiilor legale pentru exercitarea funcției de executor

judecătoresc.

Recurentul - reclamant a mai

arătat că deși potrivit art. 12 și art. 13 din Legea nr. 554/2004, sarcina

probei revenea în exclusivitate pârâtelor, Instanța nu și-a exercitat rolul

activ și nu a obligat pârâtele să depună întreaga documentație care a

fundamentat actele acestora.

De asemenea, a arătat că

soluția este lipsită de fundament, pentru că art. 11 din Ordinul Ministrului Justiției

nr. 1123/ C din 23 mai 2000 impunea pârâților obligația de a-l numi în funcția de

executor judecătoresc, pe un post vacant, dovada promovării examenului de admitere

în profesie fiind făcută prin tabelul cu rezultatele obținute, prin

recunoașterea făcută prin întâmpinarea pârâtei U.N.E.J. și prin chestionarul de

examen din septembrie 2000.

În ceea ce privește dreptul

ocrotit de lege, recurentul - reclamant a arătat că pârâtele nu și-au exercitat

competența legală de a supune spre validare cererea sa conform art. 6 alin. (1

1

)

din Ordinul Ministrului Justiției nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului

de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, nu i-au comunicat conținutul

documentației supuse validării și au refuzat să-i recunoască dreptul câștigat

prin promovarea examenului de admitere în profesie.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar, U.N.E.J. a solicitat menținerea sentinței atacate ca fiind legală și

temeinică, arătând, în esență, că pentru ocuparea unui post de executor

judecătoresc Legea nr. 188/2000 și Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.

188/2000, completate și modificate, prevăd organizarea anuală a unor examene de

admitere în profesie.

La rândul său, intimatul - pârât

Ministerul Justiției a depus la dosar o întâmpinare prin care a răspuns

motivelor de recurs, arătând următoarele:

- prima Instanță a calificat

corect obiectul acțiunii ca fiind materializarea rezultatului examenului pentru

ocuparea unor posturi vacante de executor judecătoresc organizat în luna

septembrie 2000, Instanța având dreptul să califice obiectul unei cereri în

justiție și să identifice temeiul juridic corect în virtutea rolului său activ

și ținând seama de prevederile art. 84 C. proc. civ.;

- în sentința atacată s-a

reținut în mod corect inexistența unui drept al reclamantului de a fi numit în

funcția de executor judecătoresc ca urmare a concursului din data de 2

septembrie 2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000, în

condițiile în care deși a avut o medie superioară limitei minime, s-a clasat pe

poziția 44 și nu s-a încadrat în numărul de posturi vacante existent la acea

dată la Instanțele judecătorești.

Intimatul - pârât a anexat

întâmpinării o serie de înscrisuri privind desfășurarea concursului organizat

la data de 2 septembrie 2000: tabelul cu rezultatele concursului, lista

posturilor vacante de executor judecătoresc, procesul - verbal încheiat de

comisia de organizare în sala în care s-a desfășurat concursul, Ordinele nr. 2828/C/2000,

2748/C/2000, 2746/C/2000, 2827/C/2000 și 2815/C/2000, prin care M.J. i-a numit

în funcție pe unii dintre candidații admiși în urma concursului în discuție și

cererea prin care una dintre candidate a renunțat la postul pentru care optase.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de proba cu înscrisuri administrată în ambele faze

procesuale, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Recurentul - reclamant a învestit

Instanța de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată împotriva

refuzului, considerat nejustificat, de rezolvare a cererii sale de numire în

funcția de executor judecătoresc, ca urmare a promovării unui concurs de

admitere în profesie pe care l-a susținut la data de 2 septembrie 2000.

Calificarea pe care Instanța

de Fond a dat-o obiectului acțiunii este corectă în raport cu prevederile art. 1

alin. (1) și alin. (8) din Legea contenciosului administrativ, specificul

acțiunii în contencios administrativ făcând ca analiza existenței sau

inexistenței vătămării într-un drept sau într-un interes legitim să nu poată fi

disociată de verificarea caracterului nejustificat al refuzului rezolvării

cererii.

În consecință, nu poate fi

reținută o nepronunțare asupra unuia dintre capetele de cerere, așa cum se

susține în primul motiv de recurs.

În ceea ce privește

conținutul raportului de drept administrativ dedus judecății, Înalta Curte

constată că refuzul nejustificat de a soluționa o cerere adresată unei

autorități publice era definit de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004,

în forma în vigoare la data sesizării Instanței, drept exprimarea explicită, cu

exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea, excesul de putere constând,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. m), în exercitarea dreptului de apreciere

aparținând autorităților administrației publice, prin încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale cetățenilor, prevăzute de Constituție sau lege.

Cererea a cărei nerezolvare

o invocă recurentul - reclamant a fost adresată M.J. la data de 21 august 2006

și a avut drept obiect numirea sa în funcție pe unul dintre posturile vacante

de executor judecătoresc definitiv existente la Camera executorilor de pe lângă Curtea de Apel Galați, în circumscripția Judecătoriei Aiud.

În motivarea cererii,

petentul a invocat prevederile art. 15 lit. g) și ale art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 188/2000 și a arătat că îndeplinește condițiile legale, întrucât a

promovat concursul organizat la data de 2 septembrie 2000 și are o vechime de 6

ani în funcții de specialitate juridică.

Prin adresa din 2006 i s-a

răspuns că în data de 06 octombrie 2006 urma a fi organizat un concurs de

admitere în profesie, condițiile de numire fiind cele prevăzute de art. 15 din

Legea nr. 188/2000.

Ulterior, recurentul - reclamant

a revenit cu o serie de cereri adresate atât M.J. cât și U.N.E.J. din România,

primind răspunsuri cu referire la condițiile prevăzute de Legea nr. 188/2000 și

de Regulamentul de punere în aplicare a legii.

Prin adresa din 21

septembrie 2006, M.J. - D.P.M., Notari Publici, Executori, Traducători și

Interpreți i-a răspuns în detaliu, comunicându-i că promovarea concursului din

data de 2 septembrie 2000 nu poate fundamenta numirea în profesie potrivit

dispozițiilor art. 15 lit. g) și ale art. 16 din Legea nr. 188/2000, întrucât

concursul respectiv s-a desfășurat anterior intrării în vigoare și punerii în

aplicare a Legii nr. 188/2000, publicată în M. Of. nr. 559 din 10 noiembrie

2000.

Într-adevăr, concursul a

fost organizat în temeiul Regulamentului aprobat prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 1123/ C din 23 mai 2000, publicat în M. Of. nr. 254/2000, iar

numirea în funcție s-a făcut, conform ordinelor depuse în copie la dosarul de

recurs, în temeiul art. 140 din Legea nr. 92/1992, în vigoare la acea dată,

când executorii judecătorești făceau parte din personalul Instanțelor.

În temeiul art. 8 alin. (5)

din Regulament, erau admiși candidați care au obținut cel puțin media 7, fără a

avea mai puțin de nota 5 la fiecare probă, în limita locurilor vacante. De

asemenea, art. 10 din Regulament prevedea că angajarea candidaților reușiți la

concurs/ examen se făcea în ordinea notelor obținute și în limita posturilor

vacante.

Apărările M.J., în sensul că

recurentul - reclamant, situat pe poziția 44 cu media 7,85, nu s-a încadrat în

limita posturilor vacante, nu au fost infirmate prin nici un demers efectuat de

persoana în cauză după finalizarea concursului.

Dimpotrivă, acesta a rămas

în pasivitate până în luna august 2006, când a formulat cererea de numire în

funcție potrivit noii legi.

Potrivit principiului,

„tempus regit actum”, o situație juridică nu poate genera însă decât acele

efecte care sunt prevăzute de legea în vigoare la data producerii ei, astfel

încât răspunsurile prin care intimații - pârâți i-au comunicat recurentului - reclamant

condițiile prevăzute de noile prevederi legale și l-au îndrumat să se înscrie la

examenele de admitere în profesie organizate anual potrivit Legii nr. 188/2000

și Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 nu au caracterul

unui refuz nejustificat în accepțiunea Legii nr. 554/2004.

Având în vedere toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să respinsă recursul ca nefondat, constatând că soluția pronunțată de instanța

de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.I.M. împotriva sentinței nr. 53 din 15 mai 2007 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.