ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4854/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4854/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 542 din 1 noiembrie 2006, Tribunalul Dolj, reluând ciclul procesual, urmare casării cu trimitere spre rejudecare dispusă de Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 79 din 8 martie 2006, l-a condamnat pe inculpatul L.L., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 și 209 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. Pe durata executării pedepsei principale, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Prin aceeași hotărâre, a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat conform art. 81 C. pen.
și inculpatul nerecurent M.M., în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea aceleiași infracțiuni. În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unui ciocan folosit de inculpați la săvârșirea infracțiunii. Inculpații, au fost obligați să plătească părții civile A.N.I.F.R.A. - Unitatea de Administrare Dolj, suma de 3551,025 RON cu titlu de despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, evaluând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale cât și în fața cercetării judecătorești a reținut următoarea situație de fapt. În ziua de 26 aprilie 2005, inculpații s-au deplasat la stația de irigat SPP2 Nedeia ce face parte din amenajarea Bistreț Nedeia Jiu și folosind un ciocan, au spart unele prese care intrau în compunerea stației, respectiv o vană, două dispozitive de acționare ax vană sustrăgând metalul rezultat.
Valoarea dispozitivelor și componentelor sustrase în acest mod, a fost stabilită urmare expertizei tehnice care au stabilit drept valoare de circulație, și a manoperei, suma de 3551,025 lei, ce reprezintă prejudiciul suportat de partea civilă. În timpul transportării cu autoturismul a componentelor metalice sustrase, inculpații au fost opriți de organele de poliție împrejurare în care au recunoscut săvârșirea infracțiunii. Reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de text, în condițiile reținerii de circumstanțe atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., cu executare în regim de detenție, modalitatea aceasta fiind justificativ de antecedentele penale ale inculpaților.
Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 49 din 5 martie 2007, a administrat apelul inculpatului, a desființat în parte sentința în sensul că pedeapsa a fost redusă la un an închisoare, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Antecedentele penale ale inculpatului, respectiv condamnările anterioare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen. și art. 208 și 209 lit. a), g) și i) C. pen., au fost apreciate ca suficiente pentru justificarea modalității de executare alese de instanțe, respectiv privarea de libertate. În termen legal inculpatul a declarat recurs, reiterând critica ce vizează netemeinicia hotărârilor și invocând drept caz de casare dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.
pen. Verificând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare amintit cât și din oficiu, Înalta Curte constată fondată calea de atac exercitată de inculpat. Reținând circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., instanța de apel a proporționalizat pedeapsa corect sub aspectul cuantumului, ținând cont de gravitatea concretă a atingerii aduse valorii sociale ocrotite de natura de drept penal. Cât privește modalitatea de executare, așa cum rezultă din conținutul referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, au fost identificate în raport de factorii pozitivi apți de a inhiba un comportament infracțional, perspective de reintegrare a inculpatului în societate.
Nu poate fi ignorat nici faptul că inculpatul este în prezent angajat la SC L.F. SA Craiova și a achitat mai mult de jumătate din prejudiciul la plata căruia a fost obligat în solidar cu coinculpatul nerecurent M.M. Toate aceste împrejurări, unite cu faptul că față de condamnările anterioare a intervenit chiar reabilitarea conving instanța că suspendarea condiționată a executării pedepsei, este o modalitatea de executare de natură să asigure scopul preventiv așa cum este enunțat de art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul inculpatului, se va casa decizia atacată, numai sub aspectul modalității de executare, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., temei în faza căruia se va dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani conform art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat L.L. împotriva deciziei penale nr. 49 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Casează decizia penală atacată, numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate. În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de un an închisoare, pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare, conform art. 82 C. pen. Atrage atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., în condițiile art. 359 C. proc. pen. Face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. și suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.