Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3861/2008

HOTĂRÂRE
24.11.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3861/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87/ F din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara A.P. Mărășești împotriva rezoluției din 26 iunie 2008 dispusă în dosarul nr. 55/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, petiționara A.P. Mărășești a solicitat cercetarea avocatului S.R.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205, 206 și 292 C. pen. În esență, petiționara își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că numitul S.R.V., cu prilejul judecării dosarului civil nr. 1937/109/2007 al Tribunalului Argeș, a pus concluzii în fața instanței de natură a aduce atingere onoarei și demnității asociației de proprietari, concluzii care nu corespund adevărului.

Prin rezoluția nr. 55/P/2008 din 26 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de avocatul S.R.V. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205, 206 și 292 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petiționara a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 687/ll/2/2008 din 5 august 2008. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționara a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 55/P/2008 din 26 iunie 2008, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 87/ F din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu motivarea că faptele avocatului S.R.V.

care, cu prilejul judecării dosarului civil nr. 1937/109/2007 al Tribunalului Argeș a pus concluzii în fața instanței de natură a aduce atingere onoarei și demnității asociației de proprietari, concluzii care nu corespund adevărului, nu întrunesc conținutul constitutiv sub raportul laturii obiective și subiective al infracțiunilor de insultă, calomnie și fals în declarații, prevăzute de art. 205, 206 și 292 C. pen., existând cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționara A.P. Mărășești a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și condamnarea avocatului S.R.V.

și aplicarea unei pedepse cu suspendare, amendă sau avertisment pentru infracțiunile prevăzute de art. 205 și art. 206 C. pen., iar pe latură civilă obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale pentru lipsa de încălzire în iarna 2007-2008. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petiționară nu este fondat. Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că avocatul S.R.V. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor de insultă, calomnie și fals în declarații. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că petiționara A.P. Mărășești a solicitat Tribunalului Argeș revizuirea deciziei civile nr. 179/ R din 8 februarie 2007, pronunțată de acea instanță, cererea făcând obiectul dosarului nr. 1937/109/2007.

În cadrul acestei cauze civile, intimații S.M. și S.S., împotriva cărora se solicita a se da o altă soluție decât cea pronunțată prin decizia supusă revizuirii, au angajat în calitate de avocat pe intimatul S.R.V. din cadrul Baroului Argeș, care cu ocazia judecării acelei cauze, în concluziile sale, făcându-și apărările necesare a solicitat respingerea cererii de revizuire și aplicarea unei amenzi judiciare conducerii asociației de proprietari pentru folosirea abuzivă a unui drept procedural în mod șicanatoriu, fără însă a rezulta că a făcut afirmații insultătoare sau calomnioase la adresa petiționarei. Potrivit art. 37 pct. 6 din Legea nr. 51/1995 avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanțelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicție și numai dacă aceste susțineri sunt în legătură cu apărarea în acea cauză și sunt necesare stabilirii adevărului.

Curtea apreciază că intimatul avocat S.R.V., prin concluziile sale nu a făcut afirmații mincinoase sau calomniatoare, susținerile acestuia vizând în mod direct motivele invocate de revizuienta petiționară, fără a depăși cadrul legal, fiind de natură să apere interesele persoanelor cu care a încheiat contractul de asistență juridică, iar cererile formulate și afirmațiile făcute reprezintă o modalitate prin care și-a exercitat profesia, ținând seama de obligațiile contractuale ce-i reveneau. Prin urmare, fapta avocatului S.R.V. nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 205, art. 206 și art. 292 C. pen. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petiționarei împotriva rezoluției nr. 55/P/2008 din 26 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești este legală și temeinică.

Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara A.P. Mărășești împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.'

ÎN

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara A.P. Mărășești împotriva sentinței penale nr. 87/ F din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3897/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83/F din 02 octombrie 2008 a Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8)
ÎCCJ 2008-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2268/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 22 ianuarie 2008 sub nr. 756/214/2007 (u
ÎCCJ 2009-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 1812 din 15 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7755/280/2007 s-au
ÎCCJ 2009-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 492/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 91/ F de la 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2008-12-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4100/2008
Asupra recursului, de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 92/ F din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, pl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă