ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2268/2008

Asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin plângerea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, la 22 ianuarie 2008 sub nr. 756/214/2007 (urmare sentinței

penale nr. 206 din 5 iulie 2007 prin care Judecătoria Costești a declinat

competența materială de soluționare a cauzei) petiționarul M.M., a formulat în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen. plângere împotriva rezoluției nr.

854/P/2006 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești și

rezoluției nr. 199/11/2/2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș,

privind neînceperea urmăririi penale a intimatului A.I., executor judecătoresc,

sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În cuprinsul

plângerii, petiționarul a criticat soluția de netrimitere în judecată pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând că intimatul A.I., executor

judecătoresc, în cadrul Biroului Executor Judecătoresc V.I., cu sediul în raza

Judecătoriei Costești, a refuzat continuarea executării silite a unui titlu

executoriu (sentința civilă nr. 1531/2000 a Judecătoriei Costești, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 2935/2000 a Tribunalului Argeș), pentru

recuperarea unui drept de creanță recunoscut de acest titlu în beneficiul

petiționarului.

Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința

penală nr. 46/F din 30 aprilie 2008, în baza art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul M.M., împotriva rezoluției nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 dată

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și, pe cale de consecință, a

menținut rezoluția atacată, obligând totodată, petiționarul la plata sumei de

150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a dispus atașarea dosarului nr. 131/2000 de

executare silită nr. 966/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești

și a reținut următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 1531/2000 pronunțată de judecătoria Costești a fost obligat G.I.,

primarul comunei Săpata, să-l pună în posesie pe petiționarul M.M. cu suprafața

validată de 5,75 ha (1,76 ha + 3,99 ha), în caz contrar, conform art. 64 alin.

(2) din Legea nr.18/1991 republicată, fiind obligat pârâtul la plata daunelor

cominatorii de 50.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii

definitive a prezentei sentințe și până la punerea efectivă în posesie a

petiționarului.

S-a mai

reținut că, la o dată ulterioară, la solicitarea petiționarului-creditor M.M.,

executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviințare a executării silite a

titlului executoriu ce-l reprezintă sentința mai sus menționată, iar la data de

24 mai 2001, prin încheierea nr. 1335, instanța de executare a admis cererea și

a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, sentința civilă nr.

1531/2000, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2935 din 22 noiembrie 2000

pronunțată de Tribunalul Argeș. în baza acestei încheieri, executorul

judecătoresc a demarat executarea silită întocmind totodată, mai multe

procese-verbale de executare silită, ce vizau pe debitorul G.I., care nu a

asigurat executarea obligației de punere în posesie a petiționarului cu

suprafața ce rezulta din titlu executoriu.

În cadrul

contestației la executare împotriva executării silite a titlului executoriu, prin

sentința civilă nr. 1198 din 14 februarie 2002 a Judecătoriei Costești, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 1005 din 13 iunie 2003, pronunțată de

Tribunalul Argeș, s-a admis în parte contestația și s-au anulat formele de

executare întocmite de intimat cu privire la acordarea daunelor cominatorii

către M.M., cu motivarea că în speță nu există un titlu executoriu pentru

acordarea de despăgubiri în favoarea petiționarului și în temeiul căruia să se

pornească executarea silită, procedura care s-a considerat nelegală, întrucât

s-a apreciat că daunele cominatorii au numai caracter de amendă civilă și ea se

cuvine statului și nu petiționarului, persoană fizică.

S-a mai

reținut că între părți cu existat mai multe litigii civile, prilej cu care

acest aspect s-a analizat, apreciindu-se, în esență că, daunele cominatorii, ca

mijloc de constrângere la executarea obligației, au un caracter de pedeapsă,

iar nu unul reparatoriu și ele se fac venit la bugetul de stat și nu devin

elemente active în patrimoniul creditorului, respectiv al petiționarului.

Curtea de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând

actele și lucrările dosarului, precum și actele premergătoare efectuate în

cauză, a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii

prev. de

art. 246 C. pen. și că astfel nu se impune

tragerea la răspundere penală a făptuitorului, întrucât executorul judecătoresc

A.I. nu a făcut altceva decât să se conformeze unui titlu executoriu investit

cu formulă executorie, procedând la urmărirea silită în baza unei cereri de

încuviințare a executării silite formulată cu respectarea dispozițiilor

pertinente ale art. 373 C. proc. civ. și care a fost admisă de instanță,

exprimându-și rezerve față de modalitatea punerii în executare a titlului, prin

executor judecătoresc, cât și al investirii lui cu formulă executorie, dar

reținând totodată că, pentru plata daunelor cominatorii a fost tranșat

definitiv și irevocabil litigiul (în sensul că acestea nu se cuvin

petiționarului).

Împotriva

sentinței nr. 46/F din 30 aprilie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, petiționarul, în termen legal,

a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

solicitând trimiterea cauzei spre competentă cercetare la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, intimatul având calitate de executor judecătoresc.

Pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul

nr. 756/214/2007, iar la termenul fixat recurentul petiționar deși legal citat

nu s-a prezentat, dar a depus la dosar, prin registratură, note de concluzii

scrise însoțite de înscrisuri doveditoare.

Examinând

recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen., ÎnaltaCurte

apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție

a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut

posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în

timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

Poate face o

astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive de condamnare.

În cauza

supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza

materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat

plângerea formulată de petiționar, apreciind ca fiind legală și temeinică

rezoluția nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Costești prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul

A.I., executor judecătoresc, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.,

apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni.

De altfel, Înalta

Curte constată că aspectele sesizate de petiționarul M.M. au mai făcut obiectul

cercetărilor în dosarul penal al aceleiași unități de parchet cu numărul

966/P/2005 din 20 iulie 2006, în cauză dându-se aceeași soluție de neînceperea

a urmăririi penale împotriva aceluiași intimat (fila 12 dosar parchet), astfel

cum rezultă din rezoluția nr. 854/P/2006.

În ceea ce

privește susținerea recurentului petiționar că, dată fiind calitatea de

executor judecătoresc a intimatului A.I., cercetările se impuneau a fi

efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte,

constatând că prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007 publicată în M.Of. nr. 225

din 2 aprilie 2007, a fost completat cuprinsul art. 28

1

C. proc.

pen., în sensul că infracțiunile săvârșite de executorii judecătorești se

judecă în primă instanță de curțile de apel, apreciază că, în mod corect,

Judecătoria Costeși și-a declinat competența de soluționare a plângerii

formulată de petiționarul M.M. în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând, în

mod justificat, că această modificare a intrat în vigoare, potrivit art. 78 din

Constituție, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, în speță, la

5 aprilie 2007, deci la o dată ulterioară celei în care s-a dat rezoluția atacată

(19 martie 2007).

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, față de momentul depunerii plângerii inițiale precum și

perioada în care s-au efectuat cercetările, corect s-a apreciat de către

Judecătoria Costești, prin sentința penală nr. 206 din 5 iulie 2007, că actele

premergătoare efectuate în dosarul nr. 854/P/2006 au fost îndeplinite de

organul competent, respectiv de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești,

conform normelor legale în vigoare, astfel încât nu poate fi primită

solicitarea recurentului petiționar de trimitere a cauzei în vederea efectuării

actelor premergătoare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

De altfel, se mai

constată că prin rezoluția nr. 199/11/2/2007 din 19 aprilie 2007, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Argeș a confirmat rezoluția dată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Costești, respingând, în baza art. 278 C. proc. pen., ca nefondată,

plângerea formulată de petiționar și reținând, totodată că, din verificarea

materialului probator a rezultat că petiționarul a mai formulat o plângere

anterioară, sesizând aceeași faptă, plângere ce a fost, de asemenea, respinsă

ca nefondată prin rezoluția nr. 966/P/2005 din 20 iulie 2007, dată de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Costești.

Analizând actele și

lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză,

Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a

apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționar, reținând

justificat că, intimatul executor judecătoresc și-a îndeplinit cu bună-credință

și cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile de serviciu,

atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a

titlului executoriu deținut de petiționar.

Așadar, cele

susținute de recurentul petiționar, în lipsa unor argumente temeinice și a unor

probe, care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă de

natură penală, atunci când și-a exercitat atribuțiile de serviciu, rămân doar

simple afirmații fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a

rezultat că intimatul A.I., executor judecătoresc ar fi acționat cu

rea-credință sau în mod defectuos, atunci când procedând la punerea în

executare silită a titlului executoriu, a întrerupt executarea împotriva

debitorului G.I. în ce privește cheltuielile de executare, soluția de

neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen.

fiind pe deplin justificată, nefiind întrunite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni.

Așa fiind, Înalta Curte,

în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b C. proc. pen. , va respinge

ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale

nr. 46/F din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr.

46/F din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 iunie 2008.