ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2268/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, la 22 ianuarie 2008 sub nr. 756/214/2007 (urmare sentinței penale nr. 206 din 5 iulie 2007 prin care Judecătoria Costești a declinat competența materială de soluționare a cauzei) petiționarul M.M., a formulat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. plângere împotriva rezoluției nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești și rezoluției nr. 199/11/2/2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, privind neînceperea urmăririi penale a intimatului A.I., executor judecătoresc, sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

În cuprinsul plângerii, petiționarul a criticat soluția de netrimitere în judecată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că intimatul A.I., executor judecătoresc, în cadrul Biroului Executor Judecătoresc V.I., cu sediul în raza Judecătoriei Costești, a refuzat continuarea executării silite a unui titlu executoriu (sentința civilă nr. 1531/2000 a Judecătoriei Costești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2935/2000 a Tribunalului Argeș), pentru recuperarea unui drept de creanță recunoscut de acest titlu în beneficiul petiționarului. Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 46/F din 30 aprilie 2008, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.M., împotriva rezoluției nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și, pe cale de consecință, a menținut rezoluția atacată, obligând totodată, petiționarul la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a dispus atașarea dosarului nr. 131/2000 de executare silită nr. 966/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești și a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 1531/2000 pronunțată de judecătoria Costești a fost obligat G.I., primarul comunei Săpata, să-l pună în posesie pe petiționarul M.M.

cu suprafața validată de 5,75 ha (1,76 ha + 3,99 ha), în caz contrar, conform art. 64 alin. (2) din Legea nr.18/1991 republicată, fiind obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii de 50.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la punerea efectivă în posesie a petiționarului. S-a mai reținut că, la o dată ulterioară, la solicitarea petiționarului-creditor M.M., executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviințare a executării silite a titlului executoriu ce-l reprezintă sentința mai sus menționată, iar la data de 24 mai 2001, prin încheierea nr. 1335, instanța de executare a admis cererea și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu, sentința civilă nr. 1531/2000, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2935 din 22 noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Argeș.

în baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a demarat executarea silită întocmind totodată, mai multe procese-verbale de executare silită, ce vizau pe debitorul G.I., care nu a asigurat executarea obligației de punere în posesie a petiționarului cu suprafața ce rezulta din titlu executoriu.

În cadrul contestației la executare împotriva executării silite a titlului executoriu, prin sentința civilă nr. 1198 din 14 februarie 2002 a Judecătoriei Costești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1005 din 13 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a admis în parte contestația și s-au anulat formele de executare întocmite de intimat cu privire la acordarea daunelor cominatorii către M.M., cu motivarea că în speță nu există un titlu executoriu pentru acordarea de despăgubiri în favoarea petiționarului și în temeiul căruia să se pornească executarea silită, procedura care s-a considerat nelegală, întrucât s-a apreciat că daunele cominatorii au numai caracter de amendă civilă și ea se cuvine statului și nu petiționarului, persoană fizică.

S-a mai reținut că între părți cu existat mai multe litigii civile, prilej cu care acest aspect s-a analizat, apreciindu-se, în esență că, daunele cominatorii, ca mijloc de constrângere la executarea obligației, au un caracter de pedeapsă, iar nu unul reparatoriu și ele se fac venit la bugetul de stat și nu devin elemente active în patrimoniul creditorului, respectiv al petiționarului. Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, analizând actele și lucrările dosarului, precum și actele premergătoare efectuate în cauză, a constatat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și că astfel nu se impune tragerea la răspundere penală a făptuitorului, întrucât executorul judecătoresc A.I.

nu a făcut altceva decât să se conformeze unui titlu executoriu investit cu formulă executorie, procedând la urmărirea silită în baza unei cereri de încuviințare a executării silite formulată cu respectarea dispozițiilor pertinente ale art. 373 C. proc. civ. și care a fost admisă de instanță, exprimându-și rezerve față de modalitatea punerii în executare a titlului, prin executor judecătoresc, cât și al investirii lui cu formulă executorie, dar reținând totodată că, pentru plata daunelor cominatorii a fost tranșat definitiv și irevocabil litigiul (în sensul că acestea nu se cuvin petiționarului).

Împotriva sentinței nr. 46/F din 30 aprilie 2008, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, petiționarul, în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând trimiterea cauzei spre competentă cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, intimatul având calitate de executor judecătoresc. Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 756/214/2007, iar la termenul fixat recurentul petiționar deși legal citat nu s-a prezentat, dar a depus la dosar, prin registratură, note de concluzii scrise însoțite de înscrisuri doveditoare. Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc.

pen., ÎnaltaCurte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare. În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționar, apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 854/P/2006 din 19 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul A.I., executor judecătoresc, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiționarul M.M. au mai făcut obiectul cercetărilor în dosarul penal al aceleiași unități de parchet cu numărul 966/P/2005 din 20 iulie 2006, în cauză dându-se aceeași soluție de neînceperea a urmăririi penale împotriva aceluiași intimat (fila 12 dosar parchet), astfel cum rezultă din rezoluția nr. 854/P/2006. În ceea ce privește susținerea recurentului petiționar că, dată fiind calitatea de executor judecătoresc a intimatului A.I., cercetările se impuneau a fi efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Înalta Curte, constatând că prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007 publicată în M.Of.

nr. 225 din 2 aprilie 2007, a fost completat cuprinsul art. 28 1 C. proc. pen., în sensul că infracțiunile săvârșite de executorii judecătorești se judecă în primă instanță de curțile de apel, apreciază că, în mod corect, Judecătoria Costeși și-a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petiționarul M.M.

în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând, în mod justificat, că această modificare a intrat în vigoare, potrivit art. 78 din Constituție, la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, în speță, la 5 aprilie 2007, deci la o dată ulterioară celei în care s-a dat rezoluția atacată (19 martie 2007). Prin urmare, Înalta Curte constată că, față de momentul depunerii plângerii inițiale precum și perioada în care s-au efectuat cercetările, corect s-a apreciat de către Judecătoria Costești, prin sentința penală nr. 206 din 5 iulie 2007, că actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 854/P/2006 au fost îndeplinite de organul competent, respectiv de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, conform normelor legale în vigoare, astfel încât nu poate fi primită solicitarea recurentului petiționar de trimitere a cauzei în vederea efectuării actelor premergătoare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

De altfel, se mai constată că prin rezoluția nr. 199/11/2/2007 din 19 aprilie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a confirmat rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, respingând, în baza art. 278 C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiționar și reținând, totodată că, din verificarea materialului probator a rezultat că petiționarul a mai formulat o plângere anterioară, sesizând aceeași faptă, plângere ce a fost, de asemenea, respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 966/P/2005 din 20 iulie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționar, reținând justificat că, intimatul executor judecătoresc și-a îndeplinit cu bună-credință și cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuțiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice punerii în executare silită a titlului executoriu deținut de petiționar.

Așadar, cele susținute de recurentul petiționar, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimatul ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, atunci când și-a exercitat atribuțiile de serviciu, rămân doar simple afirmații fără niciun suport real, întrucât din actele dosarului nu a rezultat că intimatul A.I., executor judecătoresc ar fi acționat cu rea-credință sau în mod defectuos, atunci când procedând la punerea în executare silită a titlului executoriu, a întrerupt executarea împotriva debitorului G.I. în ce privește cheltuielile de executare, soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. fiind pe deplin justificată, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen. , va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 46/F din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.M. împotriva sentinței penale nr. 46/F din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2008.