Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2007

HOTĂRÂRE
17.05.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 octombrie 2006, reclamanta SC B.U.R. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, anularea în parte a Ordinului nr. 2314 din 8 iulie 2004 emis de pârât pentru aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată și a Listei monumentelor istorice dispărute, în ceea ce privește fabrica de bere L cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că este proprietara imobilului denumit fabrica de bere L. și că, în mod nelegal, acesta a fost cuprins la poziția 1610 din Lista monumentelor istorice, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 422/2001, nerespectarea dispozițiilor legii menționate fiind invocată și în ceea ce privește actualizarea listei monumentelor istorice.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 312 din 31 ianuarie 2007, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât și a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Instanța a reținut că soluția se impune întrucât, deși publicitatea opozabilă tuturor cu privire la actul contestat nu s-a realizat, ordinul contestat, respectiv anexa în discuție nefiind publicată în partea I din M. Of. în care a apărut actul administrativ, reclamanta nu a făcut dovada momentului luării la cunoștință efectivă de cuprinsul anexei, pentru a proba încadrarea în termenele și condițiile prevăzute de art. 7 alin. (1) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel, a formulat recurs în termen legal SC B.U.R. SA București, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Instanță. S-a învederat, prin motivele de recurs, că motivarea hotărârii date de Instanța de Fond este contradictorie, în condițiile în care mai întâi se consideră ca dată a comunicării data publicării ordinului și apoi se admite că prin publicarea ordinului în modul arătat nu se realizează luarea la cunoștință, moment de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

De asemenea, s-a prezentat că motivarea contradictorie rezidă și în împrejurarea că, pe de o parte, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice, care a împiedicat reclamanta să formuleze plângere prealabilă în termen și pe de altă parte, s-a avut în vedere tocmai motivul invocat de reclamantă în concluziile scrise, acela referitor la faptul că prin publicarea anexei într-un monitor oficial bis, ulterior publicării ordinului, nu s-a realizat publicitatea generală. A mai arătat recurenta că nu a luat la cunoștință de actul atacat la data publicării lui în M. Of., iar Legea nr. 422/2001 nu distinge în ceea ce privește procedura de comunicare a ordinelor Ministrului Culturii și Cultelor privind clasarea monumentelor istorice, în sensul că aceasta se aplică numai procedurilor individuale, nu și imobilelor clasate anterior cuprinse în liste aprobate, astfel cum în mod eronat reține Instanța de Fond.

Cât privește termenul de formulare a plângerii prealabile, s-a subliniat de recurentă că acesta nu poate fi calculat în nici un caz de la data publicării în M. Of. a Ordinului de clasare emis de Ministerul Culturii și Cultelor, ci de la data comunicării ordinului către proprietar, potrivit art. 16 alin. (2) și (3) și art. 17 alin. (1) din Normele de aplicare ale Legii nr. 422/2001. Recursul este nefondat. Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa Instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, conform dispozițiilor art. 7 alin. (7) din legea contenciosului administrativ, pentru motive temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este, potrivit art. 7 alin. (7) fraza 2 din Legea nr. 554/2004, termen de prescripție. În cazul art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, spre deosebire de situația reglementată de art. 7 alin. (1) din același act normativ, este lipsită de relevanță împrejurarea că actul administrativ ce se atacă a fost sau nu comunicat reclamantului precum și momentul când partea interesată a luat cunoștință de existența și conținutul actului în discuție, termenul de 6 luni începând să curgă, fără distincție, de la data emiterii actului.

În cauză, Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor, prin care s-a aprobat Lista monumentelor istorice, actualizată și Lista monumentelor istorice dispărute, emis la 8 iulie 2004 și a fost publicat în M. Of. nr. 646 din 16 iulie 2004, în vreme ce plângerea prealabilă a reclamantei SC B.U.R. SA București s-a înregistrat la autoritatea publică emitentă a actului sub nr. 6462 din 26 iulie 2006, mult peste termenul de prescripție de 6 luni de la emiterea actului administrativ atacat, prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În aceste condiții, cum reclamanta nu a făcut dovada că a fost împiedicată de un caz de forță majoră să formuleze plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege, în mod corect Instanța de Fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ a reclamantei SC B.U.R.

SA București. Într-adevăr, plângerea prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, cu caracter obligatoriu, iar neîndeplinirea ei sau formularea acesteia peste termenul prevăzut de lege se sancționează, în acord și cu prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., cu respingerea acțiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă. Așa fiind, în raport de cele mai sus arătate, reținând că hotărârea primei Instanței de respingere a acțiunii reclamantei ca inadmisibilă a fost luată cu respectarea legii și că, pe cale de consecință, nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs invocate, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta SC B.U.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 312 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.U.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 312 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 mai 2007

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 908/2008
anulării dispozițiilor cu privire la clasarea imobilului situat în strada N.R., sector 1, București și, pe cale de consecință, radierea acestui imobil din anexa 1 la Ordinul mai sus-menționat. Instanța de fond a apreciat că în condițiile în
ÎCCJ 2009-05-15
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2629/2009
vigoare a Legii nr. 422/2001, în acord cu prevederile art. 3, 7, 21, 28 și 60 alin. (1) din noul act normativ. Examinând cauza prin prisma acestor critici și a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu
ÎCCJ 2010-02-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2010
ințe a SC Q.C.I. SRL rezultă chiar din contractul de vânzare - cumpărare nr. 742 din 27 aprilie 2005, în sensul că această societate a cumpărat și amenajările interioare ale spațiului, rezultând astfel că a verificat actele de proprietate a
ÎCCJ 2011-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 294/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 2699 din 14 septembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 7911/62/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția co
ÎCCJ 2018-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 695/2018
de proprietate al pârâtului (Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1720 din 27.08.1956), nu reprezintă titlu de proprietate. Prin urmare, pârâtul nu deține un titlu de proprietate asupra bunului. Comparând titlurile exhibate de părți, se po
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă