ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2549/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30 octombrie

2006, reclamanta SC B.U.R. SA București a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, anularea în parte a Ordinului nr. 2314

din 8 iulie 2004 emis de pârât pentru aprobarea Listei monumentelor istorice,

actualizată și a Listei monumentelor istorice dispărute, în ceea ce privește fabrica

de bere L cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că este proprietara imobilului denumit fabrica

de bere L. și că, în mod nelegal, acesta a fost cuprins la poziția 1610 din

Lista monumentelor istorice, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 422/2001,

nerespectarea dispozițiilor legii menționate fiind invocată și în ceea ce

privește actualizarea listei monumentelor istorice.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 312

din 31 ianuarie 2007, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată

de pârât și a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Instanța a reținut că

soluția se impune întrucât, deși publicitatea opozabilă tuturor cu privire la

actul contestat nu s-a realizat, ordinul contestat, respectiv anexa în discuție

nefiind publicată în partea I din M. Of. în care a apărut actul administrativ,

reclamanta nu a făcut dovada momentului luării la cunoștință efectivă de

cuprinsul anexei, pentru a proba încadrarea în termenele și condițiile

prevăzute de art. 7 alin. (1) și alin. (7) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel, a formulat recurs în termen legal SC B.U.R. SA

București, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Instanță.

S-a învederat, prin motivele

de recurs, că motivarea hotărârii date de Instanța de Fond este contradictorie,

în condițiile în care mai întâi se consideră ca dată a comunicării data

publicării ordinului și apoi se admite că prin publicarea ordinului în modul

arătat nu se realizează luarea la cunoștință, moment de la care curge termenul

de 30 de zile prevăzut de lege. De asemenea, s-a prezentat că motivarea

contradictorie rezidă și în împrejurarea că, pe de o parte, s-a reținut că

reclamanta nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice, care a împiedicat

reclamanta să formuleze plângere prealabilă în termen și pe de altă parte, s-a

avut în vedere tocmai motivul invocat de reclamantă în concluziile scrise,

acela referitor la faptul că prin publicarea anexei într-un monitor oficial

bis, ulterior publicării ordinului, nu s-a realizat publicitatea generală.

A mai arătat recurenta că nu

a luat la cunoștință de actul atacat la data publicării lui în M. Of., iar

Legea nr. 422/2001 nu distinge în ceea ce privește procedura de comunicare a

ordinelor Ministrului Culturii și Cultelor privind clasarea monumentelor

istorice, în sensul că aceasta se aplică numai procedurilor individuale, nu și

imobilelor clasate anterior cuprinse în liste aprobate, astfel cum în mod

eronat reține Instanța de Fond.

Cât privește termenul de

formulare a plângerii prealabile, s-a subliniat de recurentă că acesta nu poate

fi calculat în nici un caz de la data publicării în M. Of. a Ordinului de

clasare emis de Ministerul Culturii și Cultelor, ci de la data comunicării

ordinului către proprietar, potrivit art. 16 alin. (2) și (3) și art. 17 alin.

(1) din Normele de aplicare ale Legii nr. 422/2001.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 7

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a

se adresa Instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un

act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau

în parte, a acestuia.

Plângerea prealabilă, în

cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, conform

dispozițiilor art. 7 alin. (7) din legea contenciosului administrativ, pentru

motive temeinice și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de

luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este, potrivit art. 7 alin.

(7) fraza 2 din Legea nr. 554/2004, termen de prescripție.

În cazul art. 7 alin. (7)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, spre deosebire de

situația reglementată de art. 7 alin. (1) din același act normativ, este

lipsită de relevanță împrejurarea că actul administrativ ce se atacă a fost sau

nu comunicat reclamantului precum și momentul când partea interesată a luat

cunoștință de existența și conținutul actului în discuție, termenul de 6 luni

începând să curgă, fără distincție, de la data emiterii actului.

În cauză, Ordinul nr. 2314/2004

al Ministrului Culturii și Cultelor, prin care s-a aprobat Lista monumentelor

istorice, actualizată și Lista monumentelor istorice dispărute, emis la 8 iulie

2004 și a fost publicat în M. Of. nr. 646 din 16 iulie 2004, în vreme ce

plângerea prealabilă a reclamantei SC B.U.R. SA București s-a înregistrat la

autoritatea publică emitentă a actului sub nr. 6462 din 26 iulie 2006, mult

peste termenul de prescripție de 6 luni de la emiterea actului administrativ

atacat, prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

În aceste condiții, cum

reclamanta nu a făcut dovada că a fost împiedicată de un caz de forță majoră să

formuleze plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege, în mod corect Instanța

de Fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul

Ministerul Culturii și Cultelor, și a respins ca inadmisibilă acțiunea în

contencios administrativ a reclamantei SC B.U.R. SA București.

Într-adevăr, plângerea

prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a

dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acțiunii, cu caracter

obligatoriu, iar neîndeplinirea ei sau formularea acesteia peste termenul

prevăzut de lege se sancționează, în acord și cu prevederile art. 109 alin. (2)

C. proc. civ., cu respingerea acțiunii în contencios administrativ ca inadmisibilă.

Așa fiind, în raport de cele

mai sus arătate, reținând că hotărârea primei Instanței de respingere a

acțiunii reclamantei ca inadmisibilă a fost luată cu respectarea legii și că,

pe cale de consecință, nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs

invocate, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta SC B.U.R.

SA București împotriva sentinței civile nr. 312 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC B.U.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 312 din 31

ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 mai 2007