ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6482/2008

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 octombrie 2007, sub nr. 7209/59/2002, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția civilă, reclamanții I.P., I.F. și C.F., au solicitat lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 a aceleiași instanțe, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Arad, Consiliul județean Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor, SC R. SA, S.M., S.R., B.B. și B.L.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin hotărâre sus­ menționată, s-a admis apelul declarat de aceștia împotriva sentinței civile nr. 460 din 28 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Arad și, în consecință, s-a constatat calitatea lor de persoane îndreptățite la restituirea imobilelor situate în județul Arad, fiind obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele revendicate, condiționat de restituirea de către reclamanți a sumelor actualizate, primite în anul 1985, cu titlu de despăgubiri. Cererea de lămurire se referă la înțelesul sintagmei folosite de către instanță de „deplină proprietate și liniștită posesie", cu privire la care există contradicție de interpretare între părți.

Reclamanții apreciază că mențiunea redată mai sus a avut în vedere inclusiv dreptul lor de folosință efectivă asupra imobilului, respectiv faptul că, în baza acestei dispoziții, pârâții sunt obligați să evacueze apartamentele, condiționat de restituirea despăgubirilor primite în anul 1985. În raport de această hotărâre, reclamanții au solicitat evacuarea pârâților din imobil, demarând procedura executării silite în dosarul nr. 54/2007 al B.E.J. P.V. Pârâții S. și B. au formulat însă contestație la executare, cerând anularea tuturor formelor de executare silită deoarece mențiunea arătată mai sus din dispozitivul hotărârii judecătorești tranșează strict problema dreptului de proprietate și nu folosința imobilului, neconferind drept la evacuarea pentru reclamanți.

Contestația la executare a fost admisă, instanța de judecată motivând că reclamanții nu au dovedit restituirea sumei actualizate, încasată la nivelul anului menționat mai sus. Această dovadă poate fi făcută de reclamanți, conform chitanțelor indicate în cererea de lămurire a dispozitivului deciziei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. Prin încheierea nr. 2 pronunțată în camera de consiliu la data de 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția tardivității cererii reclamanților, invocată de către intimații pârâți B.B., B.L., S.M. și S.R. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 7209/2002.

Instanța de apel a reținut că, prin acțiunea care a format obiectul dosarului sus-menționat, reclamanții au solicitat și au obținut, conform deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor din C.F. nr. 20482 și C.F. nr. 20483 Arad, prin statuarea instanței asupra preluării fără titlu de către stat a imobilelor în litigiu, asupra nulității actelor administrative de preluare și asupra nulității contractelor de vânzare- cumpărare încheiate între stat și pârâții B. și S., precum și asupra restabilirii în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților. S-a dispus printr-un corolar al acestui drept și printr-o expresie unanim consacrată în doctrină și jurisprudență, pe care reclamanții au exprimat-o identic în acțiunea lor, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele revendicate.

Instanța de apel a recunoscut, în limitele cererii cu care a fost sesizată, deplinătatea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor în discuție, ceea ce a produs efectele scontate, asigurând ulterior executarea hotărârii, prin reintabularea acestui drept în C.F. și prin predarea proprietății către reclamanți, după cum rezultă din procesul verbal nr. 23583/54 din 3 mai 2007 încheiat de Primăria municipiului Arad. Fiind vorba despre o restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, acestui act normativ i se supun și raporturile juridice ulterioare retrocedării, dintre reclamant și foștii chiriași, cărora le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, aspecte asupra cărora instanței nu i s-a solicitat să se pronunțe în dosarul finalizat prin decizia a cărei lămurire s-a cerut.

Sintagma invocată în cererea de lămurire, a cărei explicare s-a solicitat de către reclamanți, corespunde întocmai scopului acțiunii lor, acțiune care, prin toate petitele sale, a urmărit și obținut recunoașterea dreptului acestora, de proprietari ai imobilelor. O altă explicitare a conținutului sintagmei, în sensul dorit de reclamanți, nu poate fi realizată, deoarece ar excede cadrului acțiunii lor, care nu a cuprins și un petit privind evacuarea pârâților. În consecință, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind întrunite cerințele art. 281 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive: Prin mențiunea referitoare la obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele revendicate, instanța a avut în vedere și dreptul de folosință al reclamanților asupra bunurilor în litigiu, respectiv faptul că, în baza acestei dispoziții, intimații pârâți sunt obligați să evacueze apartamentele, condiționat de restituirea despăgubirilor încasate în anul 1985. Aceste sume fiind achitate, s-a inițiat procedura executării silite privind evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, executare care a fost anulată însă, prin admiterea contestației la executare introdusă de pârâții S. și B. S-a avut în vedere faptul că mențiunea disputată prin prezenta cerere din dispozitivul deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 nu conferă proprietarilor decât dreptul de proprietate și nu folosința asupra imobilelor.

Pârâții nu pot fi, astfel, să fi evacuați. Deși despăgubirile încasate au fost restituite de către reclamanți, chestiunea referitoare la folosința imobilului nu a fost rezolvată. În dosar au depus întâmpinare intimații pârâți S.M., S.R. , B.B. și B.L., invocând, în principal, excepția tardivității cererii de completare a dispozitivului față de conținutul dispozițiilor art. 281 1 alin. (l) C. proc. civ., la data pronunțării deciziei a cărei completare s-a solicitat; în subsidiar s-a cerut respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, intimații pârâți au invocat și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Analizând cu prioritate excepția tardivității cererii de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în condițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele motive: Orice fel de cereri sau căi de atac formulate sau exercitate, în legătură cu o hotărâre judecătorească, urmează regimul juridic aplicabil conform legislației în vigoare la data pronunțării hotărârii respective. Aceasta deoarece legea procedurală este de imediată aplicare, nu poate retroactiva, nici ultraactiva, în sensul că nu este incidență situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare sau celor apărute după abrogarea sa, cu excepția cazurilor prevăzute anume de lege.

Cu alte cuvinte, legea procedurală, ca, de altfel, și legile de drept substanțial, operează pe perioada cât se află în vigoare. Decizia a cărei lămurire a fost solicitată prin cererea formulată de către reclamanți, la data de 1 octombrie 2007, a fost pronunțată la 21 aprilie 2003, fiind, astfel, supusă codului de procedură civilă în forma în vigoare la data deciziei civile respective, și anume, anterior modificării sale, prin Legea nr. 219/2005. Înainte de această lege, dispozițiile art.281 1 C. proc. civ, prevedeau că, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprindea dispoziții potrivnice, părțile puteau solicita instanței care a pronunțat hotărârea, să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice, în termenul prevăzut de lege pentru declararea, după caz, a apelului sau recursului împotriva acelei hotărâri.

Decizia civilă nr. 63 din 21 aprilie 2003, aparținând instanței de apel, era supusă recursului, în termen de 15 zile de la comunicarea acestei hotărâri, conform dispozițiilor art. 299 alin. (l) cu referire la art. 301 C. proc. civ. Corespunzător, și cererea de lămurire a dispozitivului aceleiași decizii civile trebuia formulată în termenul de recurs, respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003. Această decizie a fost comunicată recurenților reclamanți la data de 6 iunie 2003, după cum rezultă din dovezile de comunicare existente la filele 203-205 din dosarul nr. 7209/2002, în care s-a pronunțat decizia respectivă.

Ca urmare, termenul de recurs și, respectiv, termenul de formulare a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei sus-menționate, a expirat la data de 22 iunie 2003, termen care, împlinindu-se într-o zi de duminică, s-a prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare ulterioare zilei de duminică, și anume până la 23 iunie 2003, aceasta fiind ultima zi în care putea fi înregistrată cererea în discuție. Termenul a fost calculat în condițiile art. 101 alin. (l) și (5) C. proc. civ. De altfel, în cauză a fost declarat recurs de către o parte dintre pârâți. Cum reclamanții nu au respectat termenul de formulare a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile sus-menționate, înregistrând această cerere la 1 octombrie 2007, Înalta Curte constată că cererea este tardiv formulată.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel, prin care s-a respins excepția tardivității formulării cererii de lămurire, este dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și, chiar dacă nu s-a exercitat recurs în legătură cu acest aspect, excepția este de ordine publică, având caracter absolut. Ca atare, legea permite invocarea acesteia în orice stare a pricinii, de către orice parte interesată, astfel încât Înalta Curte a procedat la examinarea sa, în urma sesizării pârâților. Admiterea excepției pentru argumentele prezentate conduce la modificarea soluției instanței de apel asupra cererii de lămurire și, în consecință, la admiterea recursului declarat de reclamanți, chiar dacă nu pentru criticile formulate de aceștia în cuprinsul căii de atac exercitate de ei.

Pentru considerentele menționate, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ,, Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamanți și va modifica încheierea pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în sensul că va respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003, ca tardivă. Având în vedere că excepția tardivității, vizând însăși cererea de lămurire a dispozitivului, reprezintă o excepție de procedură prioritară în examinare fată de excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza această excepție, ca de altfel nici fondul recursului, care este subsidiar ambelor excepții invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții I.P., I.F. și C.F. împotriva încheierii nr. 2 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică încheierea în sensul că respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca tardivă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2008.