ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6482/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6482/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 1 octombrie 2007, sub nr. 7209/59/2002, pe rolul Curții

de Apel Timișoara, secția civilă, reclamanții I.P., I.F.

și C.F., au solicitat lămurirea dispozitivului

deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 a aceleiași instanțe, în contradictoriu

cu pârâții Consiliul

local Arad, Consiliul

județean Arad, Ministerul Economiei și Finanțelor, SC R. SA, S.M., S.R., B.B.

și B.L.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, prin hotărâre sus­

menționată, s-a admis apelul

declarat de aceștia împotriva sentinței civile

nr. 460 din 28 octombrie 2002 pronunțată de

Tribunalul Arad și, în consecință, s-a

constatat

calitatea lor de persoane îndreptățite la restituirea imobilelor situate

în județul Arad, fiind obligați pârâții să le lase

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele revendicate, condiționat

de restituirea de către reclamanți a sumelor actualizate, primite în anul 1985,

cu

titlu de despăgubiri.

Cererea de lămurire se

referă la înțelesul sintagmei folosite de către instanță de „deplină

proprietate și liniștită posesie", cu privire la care există

contradicție de interpretare între părți.

Reclamanții apreciază

că mențiunea redată mai sus a avut în vedere

inclusiv dreptul lor de

folosință efectivă asupra imobilului, respectiv faptul că,

în baza acestei

dispoziții, pârâții sunt obligați să evacueze apartamentele, condiționat de

restituirea despăgubirilor primite în anul 1985.

În raport de această hotărâre, reclamanții au

solicitat evacuarea pârâților din imobil, demarând procedura executării silite

în dosarul

nr. 54/2007 al B.E.J. P.V.

Pârâții S. și B. au formulat însă

contestație

la executare, cerând anularea tuturor formelor de executare silită

deoarece mențiunea arătată mai sus din

dispozitivul hotărârii judecătorești tranșează strict problema dreptului de

proprietate și nu folosința imobilului,

neconferind drept la evacuarea

pentru reclamanți.

Contestația la

executare a fost admisă, instanța de judecată motivând

că reclamanții nu au dovedit

restituirea sumei actualizate, încasată la nivelul

anului menționat mai sus. Această dovadă poate fi

făcută de reclamanți,

conform chitanțelor

indicate în cererea de lămurire a dispozitivului deciziei.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 2

pronunțată în camera de consiliu la data de

22 noiembrie 2007, Curtea de

Apel Timișoara a respins excepția tardivității cererii reclamanților, invocată

de către intimații pârâți B.B., B.L.,

S.M. și S.R. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de

lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 63

din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel

Timișoara,

secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 7209/2002.

Instanța de apel a

reținut că, prin acțiunea care a format obiectul

dosarului sus-menționat, reclamanții au solicitat și

au obținut, conform

deciziei nr. 63 din 21

aprilie 2003, recunoașterea dreptului lor de proprietate asupra

imobilelor

din C.F. nr. 20482 și C.F. nr. 20483 Arad, prin statuarea instanței

asupra preluării fără titlu de către stat a

imobilelor în litigiu, asupra nulității actelor administrative de preluare și

asupra nulității contractelor de vânzare-

cumpărare încheiate între stat

și pârâții B. și S., precum și asupra

restabilirii

în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților. S-a

dispus printr-un corolar al acestui drept și

printr-o expresie unanim consacrată

în doctrină și jurisprudență, pe

care reclamanții au exprimat-o identic în acțiunea lor, obligarea pârâților să

le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele revendicate.

Instanța de apel a recunoscut, în limitele

cererii cu care a fost sesizată, deplinătatea dreptului de proprietate al

reclamanților asupra

imobilelor în

discuție, ceea ce a produs efectele scontate, asigurând ulterior executarea

hotărârii, prin reintabularea acestui drept în C.F. și prin predarea

proprietății

către reclamanți, după cum rezultă din procesul verbal

nr. 23583/54 din 3 mai 2007 încheiat de Primăria municipiului Arad.

Fiind vorba despre o restituire întemeiată pe

dispozițiile Legii

nr. 10/2001, acestui act

normativ i se supun și raporturile juridice ulterioare

retrocedării,

dintre reclamant și foștii chiriași, cărora le-au fost anulate contractele de

vânzare-cumpărare, aspecte asupra cărora instanței nu i s-a solicitat să se

pronunțe în dosarul finalizat prin decizia a cărei lămurire s-a cerut.

Sintagma invocată în cererea de lămurire, a

cărei explicare s-a

solicitat de către

reclamanți, corespunde întocmai scopului acțiunii lor, acțiune

care,

prin toate petitele sale, a urmărit și obținut recunoașterea dreptului

acestora, de proprietari ai imobilelor.

O altă explicitare a conținutului sintagmei,

în sensul dorit de

reclamanți, nu poate fi

realizată, deoarece ar excede cadrului acțiunii lor, care

nu a cuprins

și un petit privind evacuarea pârâților.

În consecință, cererea a fost respinsă ca

neîntemeiată, nefiind întrunite cerințele art. 281

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii civile au declarat

recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:

Prin mențiunea

referitoare la obligarea pârâților să lase în deplină

proprietate și liniștită

posesie imobilele revendicate, instanța a avut în vedere și dreptul de

folosință al reclamanților asupra bunurilor în litigiu, respectiv

faptul că, în baza

acestei dispoziții, intimații pârâți sunt obligați să evacueze

apartamentele,

condiționat de restituirea despăgubirilor încasate în anul 1985.

Aceste sume fiind achitate, s-a inițiat

procedura executării silite

privind

evacuarea pârâților din imobilul în litigiu, executare care a fost anulată

însă,

prin admiterea contestației la executare introdusă de pârâții S. și B. S-a avut

în vedere faptul că mențiunea disputată prin prezenta cerere din dispozitivul

deciziei civile nr. 63 din 21 aprilie 2003 nu conferă proprietarilor

decât dreptul de proprietate și nu folosința

asupra imobilelor. Pârâții nu pot fi,

astfel, să fi evacuați.

Deși despăgubirile

încasate au fost restituite de către reclamanți,

chestiunea referitoare la

folosința imobilului nu a fost rezolvată.

În dosar au depus

întâmpinare intimații pârâți S.M., S.R.

, B.B. și B.L., invocând, în principal, excepția tardivității cererii de

completare a dispozitivului față de conținutul

dispozițiilor art. 281

1

alin. (l) C. proc. civ., la data

pronunțării deciziei a

cărei completare

s-a solicitat; în subsidiar s-a cerut respingerea recursului, ca

nefondat.

Totodată, cu ocazia

dezbaterilor asupra recursului, intimații pârâți au

invocat și excepția nulității recursului, pentru

neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate

excepția tardivității cererii de lămurire a

dispozitivului deciziei nr. 63 din 21 aprilie 2003 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă, în condițiile art. 137 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele motive:

Orice fel de cereri sau căi de atac formulate

sau exercitate, în legătură cu o hotărâre judecătorească, urmează regimul

juridic aplicabil

conform legislației în

vigoare la data pronunțării hotărârii respective.

Aceasta deoarece legea procedurală este de

imediată aplicare, nu poate retroactiva, nici ultraactiva, în sensul că nu este

incidență situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare sau celor

apărute după abrogarea sa, cu excepția cazurilor prevăzute anume de lege.

Cu alte cuvinte, legea

procedurală, ca, de altfel, și legile de drept

substanțial, operează pe perioada cât se află în

vigoare.

Decizia a cărei lămurire a fost solicitată

prin cererea formulată de

către reclamanți,

la data de 1 octombrie 2007, a fost pronunțată la 21 aprilie 2003, fiind,

astfel, supusă codului de procedură civilă în

forma în vigoare la data deciziei

civile

respective, și anume, anterior modificării sale, prin Legea nr. 219/2005.

Înainte de această

lege, dispozițiile art.281

1

C. proc. civ,

prevedeau că, în cazul în care

sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea

dispozitivului hotărârii, ori acesta cuprindea dispoziții

potrivnice, părțile puteau

solicita instanței care a pronunțat hotărârea, să

lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile

potrivnice, în termenul

prevăzut de lege pentru declararea, după caz,

a apelului sau recursului împotriva acelei hotărâri.

Decizia civilă nr. 63 din 21 aprilie 2003,

aparținând instanței de apel, era

supusă

recursului, în termen de 15 zile de la comunicarea acestei hotărâri,

conform dispozițiilor art. 299 alin. (l) cu

referire la art. 301 C. proc. civ.

Corespunzător, și cererea de lămurire a

dispozitivului aceleiași decizii civile trebuia formulată în termenul de recurs,

respectiv în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei nr. 63 din 21 aprilie

2003.

Această decizie a fost

comunicată recurenților reclamanți la data de 6 iunie 2003, după cum rezultă

din dovezile de comunicare existente la filele

203-205 din dosarul nr.

7209/2002, în care s-a pronunțat decizia respectivă.

Ca urmare, termenul de

recurs și, respectiv, termenul de formulare a

cererii de lămurire a dispozitivului deciziei

sus-menționate, a expirat la data

de 22

iunie 2003, termen care, împlinindu-se într-o zi de duminică, s-a prelungit

până la sfârșitul primei zile lucrătoare

ulterioare zilei de duminică, și anume până la 23 iunie 2003, aceasta fiind

ultima zi în care putea fi înregistrată cererea

în discuție.

Termenul a fost calculat în condițiile art.

101 alin. (l) și (5) C. proc. civ.

De altfel, în cauză a

fost declarat recurs de către o parte dintre pârâți.

Cum reclamanții nu au

respectat termenul de formulare a cererii de lămurire a dispozitivului deciziei

civile sus-menționate, înregistrând această cerere la 1 octombrie 2007, Înalta

Curte constată că cererea este tardiv formulată.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel, prin

care s-a respins

excepția tardivității

formulării cererii de lămurire, este dată cu încălcarea

dispozițiilor legale în materie și, chiar dacă nu

s-a exercitat recurs în legătură

cu acest aspect, excepția este de

ordine publică, având caracter absolut. Ca

atare,

legea permite invocarea acesteia în orice stare a pricinii, de către orice

parte interesată, astfel încât Înalta Curte a procedat

la examinarea sa, în urma

sesizării pârâților.

Admiterea excepției pentru argumentele

prezentate conduce la modificarea soluției instanței de apel asupra cererii de

lămurire și, în consecință, la admiterea recursului declarat de reclamanți,

chiar dacă nu

pentru criticile formulate de

aceștia în cuprinsul căii de atac exercitate de ei.

Pentru considerentele menționate, în baza

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ,, Înalta Curte va admite recursul declarat

de către reclamanți și va modifica încheierea pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția

civilă, în sensul că va

respinge cererea de lămurire a dispozitivului deciziei

nr. 63 din 21

aprilie 2003, ca tardivă.

Având în vedere că

excepția tardivității, vizând însăși cererea de

lămurire a dispozitivului, reprezintă o excepție de

procedură prioritară în

examinare fată de excepția nulității

recursului pentru neîncadrarea în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta

Curte nu va mai analiza această excepție, ca de altfel nici fondul recursului,

care este subsidiar ambelor excepții invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții I.P., I.F. și C.F. împotriva încheierii nr. 2 din 22 noiembrie 2007

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică

încheierea în sensul că respinge cererea de lămurire a dispozitivului

deciziei nr. 63 din 21

aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2008.