ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată

următoarele:

Prin sentința nr. 2665 din 3 iunie 2003,

Judecătoria Arad

a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantele G.D.

și G.D.L. împotriva pârâților Primăria

municipiului

Arad, prin primar, în reprezentarea Statului Român, C.M., I.D., S.I.,

A.I. și B.I. și s-a constatat nulitatea absolută a

contractelor de închiriere încheiate

între pârâți.

S-a respins în rest acțiunea reclamantelor și

cererea

Consiliului local al

municipiului Arad pentru introducerea

forțată

în cauză a SC R.T. SA, SC E. SA și

SC D.N. SA.

Prin decizia nr. 689/A din 6 noiembrie 2003,

Tribunalul

Arad, a admis apelul declarat de reclamante împotriva

sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a admis în

totalitate

acțiunea și a dispus eliberarea și predarea terenului

evidențiat în C.F.

14519 Arad, nr. top. 3918/16/b/2/l și

3918/16/b/2/2,

prin evacuarea garajelor proprietatea pârâților

de ordin 2-6.

A

respins cererile de intervenție forțată a S.N.T.

R.T. SA și RA A.C. Arad și cererile de intervenție în

nume propriu formulate de SC E. SA și SC D.N.

SA.

Prin decizia nr. 356/R din 3 februarie 2005,

Curtea de

Apel Timișoara a admis

recursul declarat de Consiliul local

Arad

împotriva deciziei și sentinței, care au fost casate, iar

cauza a fost trimisă pentru competentă

soluționare în primă

instanță Tribunalului Arad.

Curtea de apel a constatat că, în mod greșit,

cauza a fost

judecată în primă

instanță de judecătorie, deoarece obiectul

litigiului îl constituie un

teren care a fost expropriat, iar conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.,

competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului.

După

rejudecare, prin sentința nr. 1045 din 20

septembrie

2005, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea

reclamantelor.

Tribunalul a reținut că prin decretul nr. 381/1972

s-a

dispus exproprierea din proprietatea foștilor proprietari

tabulari G.G. și G.M., antecesorii

reclamantelor, suprafața de 595 mp teren, fără a

se identifica

suprafața topografică

preluată de stat, specificându-se doar

scopul

exproprierii, respectiv construirea unor blocuri de

locuințe, a unei policlinici și a unui punct

termic.

In

cartea funciară a fost operată numai parcela în suprafață de 289 mp teren,

diferența fiind preluată și

închiriată unor

persoane fizice pentru edificarea unor garaje.

Tribunalul a constatat că reclamantele nu mai au

calitatea

de proprietar asupra

întregii suprafețe de teren care a făcut

obiectul exproprierii, astfel că nu au temei juridic de a cere

evacuarea pârâților persoane fizice, demolarea

garajelor și constatarea nulității absolute a contractelor de închiriere.

Prin decizia nr. 41 din 2 februarie 2006, Curtea

de Apel

Timișoara, secția civilă, a

admis apelul declarat de reclamante

împotriva

sentinței, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre

rejudecare în primă instanță la Judecătoria Arad.

Instanța de apel a constatat că, din punct de

vedere al

evidențelor funciare,

terenul nu a fost niciodată expropriat,

motiv pentru care competența de soluționare a cauzei în primă

instanță

aparține judecătoriei.

Prin decizia nr. 2771 din 7 mai 2008, Înalta

Curte de

Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală a

admis recursurile declarate de pârâți, a casat decizia recurată și

a

trimis cauza pentru rejudecarea apelului Curții de Apel Timiș

oara.

Instanța de recurs a constatat că, prin decizia

nr. 356/R

din 3 februarie 2005,

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a trimis cauza spre competentă

judecată în primă instanță Tribunalului Arad, iar această hotărâre irevocabilă

are

autoritate de lucru judecat în ceea ce

privește regimul juridic al

terenurilor, ca fiind expropriate, și

competența materială de a judeca pricina în primă instanță.

Reinvestită

cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia

nr. 17/A din 2 februarie

2009, a respins ca

neîntemeiat apelul declarat de reclamante.

Curtea

de Apel a reținut că terenul ce face obiectul litigiului a fost expropriat

pentru realizarea unor amenajări de utilitate publică. Pe acest teren s-au

edificat blocuri de locuințe, cu toate amenajările de cartier (căi de acces,

alei, rețele de gaz, telefonie, electrice), astfel încât susținerile

reclamantelor privind dreptul lor de proprietate tabulară nu sunt întemeiate.

Neoperarea

în cartea funciară a actului de expropriere

asupra

parcelei în litigiu este irelevantă, deoarece, conform art.

26 din

Decretul Lege nr. 115/1938, în astfel de situații, proprietatea se dobândește

chiar și fără intabularea în cartea funciară.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că

terenul în litigiu este proprietatea sa tabulară și este ocupat de șase garaje,

drumuri de acces la blocuri și rețele.

Garajele

sunt construcții provizorii de tablă, care pot fi demolate, iar accesul la

blocuri se poate realiza prin construirea unui alt drum.

Contractele

de închiriere încheiate de primărie cu persoane fizice sunt nelegale, deoarece

primăria nu este proprietara imobilelor, exproprierea din anul 1972 fiind

nelegală, din moment ce nu s-au acordat despăgubiri.

Au

mai arătat recurentele, că parte din teren este liber de

construcții sau amenajări, dar acest lucru

trebuia clarificat prin

efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

Criticile formulate permit încadrarea recursului

în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., dar

nu sunt fondate,

pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele

au

solicitat eliberarea și predarea

terenului evidențiat în C.F. 14519

Arad cu nr. top. 3918/16/b/2/l și

3918/16/V2/2, invocând dispozițiile art. 480 C. civ.

La termenul din 12 decembrie 2002, la Judecătoria

Arad,

reclamantele și-au precizat acțiunea, arătând că nu au

promovat acțiune în revendicare, ci o acțiune

nepatrimonială,

respectiv evacuare și „obligația de a face",

obiectul fiind

parcela cu nr. top. 3919/1/1

din C.F. 9894 Arad.

Față de obiectul acțiunii, astfel cum a fost

precizat și

completat, în dovedirea

temeiniciei acțiunii lor, reclamantele

trebuie

să dovedească că dețin dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu sau un alt drept real care

le poate îndreptăți

să ceară

ridicarea construcțiilor sau amenajărilor realizate fără

acordul său.

Reclamantele susțin că sunt proprietare tabulare

ale terenului, dar aceste susțineri nu sunt fondate, astfel cum în

mod

corect a constatat instanța de apel.

Astfel,

prin Decretul de expropriere nr. 381 din 6

octombrie

1972, de la autorii reclamantelor, G.G.

și G.M., a fost expropriată suprafața de teren de

595 mp, situată în municipiul Arad.

Chiar dacă în cartea funciară statul și-a

intabulat dreptul

de proprietate doar

pentru suprafața de 289 mp teren, el a

devenit

proprietar, în virtutea actului de expropriere, care a

fost pus în aplicare

și pentru diferența de teren, ce face obiectul prezentului litigiu.

Dreptul de proprietate al statului își are

temeiul în

dispozițiile art. 26 din

Decretul lege nr. 115/1938, conform

cărora,

„drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară

din cauză de moarte, accesiune, vânzare  silită,

și expropriere;  titularul  nu

va

putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut

înscrierea".

Așadar,

în regimul de carte funciară, exproprierea este una dintre excepțiile care face

ca transferul dreptului de proprietate să opereze chiar și atunci când nu a

avut loc înscrierea. Sancțiunea neînscrierii în cartea funciară nu este

inexistența proprietății, așa cum susțin reclamantele, ci, conform textului de

lege citat, faptul că cel care a dobândit proprietatea prin expropriere nu

poate dispune de bun.

Este

nereală și susținerea reclamantelor că preluarea s-a realizat fără plata

despăgubirilor, deoarece autorii reclamantelor au primit despăgubiri pentru

întreaga suprafață de teren expropriată, la dosar aflându-se înscrisuri din

care rezultă că valoarea despăgubirilor a fost stabilită și încasată (fila 38

și 39 din dosarul nr. 5856/2004 al Curții de Apel Timișoara).

Cât

privește criticile referitoare la posibilitatea restituirii în natură a

suprafeței de teren afectată de utilități, nu se impune analiza acestora, din

moment ce reclamantele nu au dovedit că dețin sau că au redobândit dreptul de

proprietate asupra terenului.

Față de cele arătate, recursul declarat de

reclamante se va

privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va fi respins ca atare.

Având

în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate

la plata cheltuielilor de judecată către intimații A.I., B.I., G.M., I.D., S.S.,

în

cuantumul dovedit prin înscrisurile

aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantele S. (fostă

G.)D.L. și G.D. împotriva deciziei

nr. 17/A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara , secția civila.

Obligă pe recurente să

plătească intimaților A.I.,

B.I., C.M.,

I.D., S.S.

cheltuieli de judecată în cuantum de 357 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie

2010.