ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 2665 din 3 iunie 2003, Judecătoria Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele G.D. și G.D.L. împotriva pârâților Primăria municipiului Arad, prin primar, în reprezentarea Statului Român, C.M., I.D., S.I., A.I. și B.I. și s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de închiriere încheiate între pârâți. S-a respins în rest acțiunea reclamantelor și cererea Consiliului local al municipiului Arad pentru introducerea forțată în cauză a SC R.T. SA, SC E. SA și SC D.N. SA. Prin decizia nr. 689/A din 6 noiembrie 2003, Tribunalul Arad, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în totalitate acțiunea și a dispus eliberarea și predarea terenului evidențiat în C.F.

14519 Arad, nr. top. 3918/16/b/2/l și 3918/16/b/2/2, prin evacuarea garajelor proprietatea pârâților de ordin 2-6. A respins cererile de intervenție forțată a S.N.T. R.T. SA și RA A.C. Arad și cererile de intervenție în nume propriu formulate de SC E. SA și SC D.N. SA. Prin decizia nr. 356/R din 3 februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de Consiliul local Arad împotriva deciziei și sentinței, care au fost casate, iar cauza a fost trimisă pentru competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Arad. Curtea de apel a constatat că, în mod greșit, cauza a fost judecată în primă instanță de judecătorie, deoarece obiectul litigiului îl constituie un teren care a fost expropriat, iar conform art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc.

civ., competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului. După rejudecare, prin sentința nr. 1045 din 20 septembrie 2005, Tribunalul Arad, secția civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantelor. Tribunalul a reținut că prin decretul nr. 381/1972 s-a dispus exproprierea din proprietatea foștilor proprietari tabulari G.G. și G.M., antecesorii reclamantelor, suprafața de 595 mp teren, fără a se identifica suprafața topografică preluată de stat, specificându-se doar scopul exproprierii, respectiv construirea unor blocuri de locuințe, a unei policlinici și a unui punct termic. In cartea funciară a fost operată numai parcela în suprafață de 289 mp teren, diferența fiind preluată și închiriată unor persoane fizice pentru edificarea unor garaje.

Tribunalul a constatat că reclamantele nu mai au calitatea de proprietar asupra întregii suprafețe de teren care a făcut obiectul exproprierii, astfel că nu au temei juridic de a cere evacuarea pârâților persoane fizice, demolarea garajelor și constatarea nulității absolute a contractelor de închiriere. Prin decizia nr. 41 din 2 februarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamante împotriva sentinței, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Arad. Instanța de apel a constatat că, din punct de vedere al evidențelor funciare, terenul nu a fost niciodată expropriat, motiv pentru care competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține judecătoriei.

Prin decizia nr. 2771 din 7 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de pârâți, a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului Curții de Apel Timiș oara. Instanța de recurs a constatat că, prin decizia nr. 356/R din 3 februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a trimis cauza spre competentă judecată în primă instanță Tribunalului Arad, iar această hotărâre irevocabilă are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor, ca fiind expropriate, și competența materială de a judeca pricina în primă instanță. Reinvestită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 17/A din 2 februarie 2009, a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamante.

Curtea de Apel a reținut că terenul ce face obiectul litigiului a fost expropriat pentru realizarea unor amenajări de utilitate publică. Pe acest teren s-au edificat blocuri de locuințe, cu toate amenajările de cartier (căi de acces, alei, rețele de gaz, telefonie, electrice), astfel încât susținerile reclamantelor privind dreptul lor de proprietate tabulară nu sunt întemeiate. Neoperarea în cartea funciară a actului de expropriere asupra parcelei în litigiu este irelevantă, deoarece, conform art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, în astfel de situații, proprietatea se dobândește chiar și fără intabularea în cartea funciară. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că terenul în litigiu este proprietatea sa tabulară și este ocupat de șase garaje, drumuri de acces la blocuri și rețele. Garajele sunt construcții provizorii de tablă, care pot fi demolate, iar accesul la blocuri se poate realiza prin construirea unui alt drum. Contractele de închiriere încheiate de primărie cu persoane fizice sunt nelegale, deoarece primăria nu este proprietara imobilelor, exproprierea din anul 1972 fiind nelegală, din moment ce nu s-au acordat despăgubiri. Au mai arătat recurentele, că parte din teren este liber de construcții sau amenajări, dar acest lucru trebuia clarificat prin efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat eliberarea și predarea terenului evidențiat în C.F. 14519 Arad cu nr. top. 3918/16/b/2/l și 3918/16/V2/2, invocând dispozițiile art. 480 C. civ. La termenul din 12 decembrie 2002, la Judecătoria Arad, reclamantele și-au precizat acțiunea, arătând că nu au promovat acțiune în revendicare, ci o acțiune nepatrimonială, respectiv evacuare și „obligația de a face", obiectul fiind parcela cu nr. top. 3919/1/1 din C.F. 9894 Arad. Față de obiectul acțiunii, astfel cum a fost precizat și completat, în dovedirea temeiniciei acțiunii lor, reclamantele trebuie să dovedească că dețin dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu sau un alt drept real care le poate îndreptăți să ceară ridicarea construcțiilor sau amenajărilor realizate fără acordul său.

Reclamantele susțin că sunt proprietare tabulare ale terenului, dar aceste susțineri nu sunt fondate, astfel cum în mod corect a constatat instanța de apel. Astfel, prin Decretul de expropriere nr. 381 din 6 octombrie 1972, de la autorii reclamantelor, G.G. și G.M., a fost expropriată suprafața de teren de 595 mp, situată în municipiul Arad. Chiar dacă în cartea funciară statul și-a intabulat dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 289 mp teren, el a devenit proprietar, în virtutea actului de expropriere, care a fost pus în aplicare și pentru diferența de teren, ce face obiectul prezentului litigiu.

Dreptul de proprietate al statului își are temeiul în dispozițiile art. 26 din Decretul lege nr. 115/1938, conform cărora, „drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită, și expropriere; titularul nu va putea însă dispune de ele prin carte funciară, decât după ce s-a făcut înscrierea". Așadar, în regimul de carte funciară, exproprierea este una dintre excepțiile care face ca transferul dreptului de proprietate să opereze chiar și atunci când nu a avut loc înscrierea. Sancțiunea neînscrierii în cartea funciară nu este inexistența proprietății, așa cum susțin reclamantele, ci, conform textului de lege citat, faptul că cel care a dobândit proprietatea prin expropriere nu poate dispune de bun.

Este nereală și susținerea reclamantelor că preluarea s-a realizat fără plata despăgubirilor, deoarece autorii reclamantelor au primit despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren expropriată, la dosar aflându-se înscrisuri din care rezultă că valoarea despăgubirilor a fost stabilită și încasată (fila 38 și 39 din dosarul nr. 5856/2004 al Curții de Apel Timișoara). Cât privește criticile referitoare la posibilitatea restituirii în natură a suprafeței de teren afectată de utilități, nu se impune analiza acestora, din moment ce reclamantele nu au dovedit că dețin sau că au redobândit dreptul de proprietate asupra terenului. Față de cele arătate, recursul declarat de reclamante se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare. Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimații A.I., B.I., G.M., I.D., S.S., în cuantumul dovedit prin înscrisurile aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele S. (fostă G.)D.L. și G.D. împotriva deciziei nr. 17/A din 2 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara , secția civila. Obligă pe recurente să plătească intimaților A.I., B.I., C.M., I.D., S.S. cheltuieli de judecată în cuantum de 357 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2010.