ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3013/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3013/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 565/P/2007 s-a dispus neînceperea
urmăririi penale față de subcomisarul V.F., pentru infracțiunile prevăzută de art.
246 și 289 C. pen.
Împotriva rezoluției
procurorului a formulat plângere petentul C.E.E., plângere respinsă în baza art.
278 C. proc. pen., prin rezoluția nr. 133/II/2/2007 a procurorului general al Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Conform art. 278
1
C. proc. pen., petentul C.E.E. a formulat plângere împotriva rezoluției de
neurmărire penală la Curtea de Apel Brașov.
Prin sentința penală nr. 41
din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Brașov a admis plângerea formulată de
petiționarul C.E.E. și în baza art. 278
1
alin. (8) lit. c) C. proc.
pen., a trimis cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de
subcomisarul V.F. pentru infracțiunile prevăzută de art. 246 și 289 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanța
de apel a reținut că, la 13 decembrie 2007, petentul C.E.E. a sesizat Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Brașov cu plângere penală împotriva subcomisarului V.F.,
șef al Biroului de circulație din cadrul Poliției municipiului Săcele, pentru
infracțiunile prevăzute de art. 246 și 289 C. pen.
Petentul a motivat că, la 22
iunie 2007, în timp ce conducea autovehiculul în municipiul Săcele a fost
implicat într-un accident de circulație, produs de S.G., care conducea autoturismul
Ford Transit.
În urma coliziunii au fost
avariate ambele autovehicule.
La locul accidentului au sosit
polițiști, iar subcomisarul V.F. a efectuat cercetarea locului faptei.
Petentul impută
subcomisarului că a reținut altă stare de fapt, potrivit căreia autoturismul
petentului era perpendicular pe axul drumului, deși era aproape paralel cu
acesta; nu a înscris în procesul-verbal și nu a măsurat urmele lăsate de
autovehiculul petentului după impact, favorizându-l pe celălalt conducător
auto.
Rezoluția atacată a reținut,
în fapt, că autoturismul petentului a revenit pe sensul său de deplasare după
impact, fiind împins de autoturismul cu care a intrat în coliziune ale cărui
urme de frânare sunt vizibile până la axul drumului, în continuare
observându-se urme de târâre.
Procurorul a apreciat că
modul în care s-a desfășurat cercetarea la fața locului în prezența a doi
asistenți a fost conform normelor în materie, iar cele consemnate în procesul
verbal întocmit de intimat corespund realității, neputându-se reține săvârșirea
unei infracțiuni.
Instanța fondului a criticat
declarațiile luate de procuror, în sensul că nu cuprind referiri esențiale cu
privire la modul de producere a accidentului, că V.F. și R.G. nu au fost
întrebați despre atitudinea radical diferită a celor doi conducători auto
referitoare la modul de producere a accidentului; că declarația luată agentului
de poliție este lacunară și nu cuprinde referiri la condițiile concrete în care
au fost găsite autovehiculele.
Au fost considerate incomplete
și depozițiile martorilor asistenți K.E. și B.I.
Împotriva sentinței
menționate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și
intimatul V.F., care au cerut casarea hotărârii recurate și respingerea, ca
nefondată, a plângerii petentului.
În motivarea recursurilor se
apreciază că probatoriul administrat este suficient pentru a se stabili că V.F.
nu a comis vreo infracțiune.
Susține recursul procurorului
că, potrivit actelor premergătoare efectuate în cauză, locul impactului se află
la intersecția B-dul G. Moroianu cu str. Oituz din municipiul Săcele; că în
momentul în care s-a executat virajul spre stânga, petentul C.E.E. nu s-a
asigurat și nu a acordat prioritate, astfel încât conducătorul S.G., cu toate
că a frânat brusc, nu a mai putut evita coliziunea care a avut loc pe sensul
său de mers.
Recursul parchetului face
apoi și alte considerente cu privire la situația locului accidentului și a modului
în care acesta a fost stabilit.
În esență, consideră că sub-comisarul
de poliție intimat a stabilit corect mecanismul de producere a accidentului.
În același sens a dezvoltat
motivele de recurs și subcomisarul V.F. care se cantonează în modul de stabilire
a producerii accidentului.
Recursurile petentului și
parchetului sunt fondate, pentru următoarele motive.
Înalta Curte observă că în
adoptarea rezoluției de neurmărire penală față de subcomisarul de poliție, nu
este de esență faptul de a fi stabilit corect mecanismul de producere a
accidentului.
De esență este faptul că
dacă sub-comisarul V.F. a fost de bună-credință când a întocmit procesul verbal
de cercetare a locului faptului sau de rea-credință, încercând în mod vădit
să-l avantajeze pe unul din participanții la trafic, sau încercând să falsifice
realitatea, ca urmare a unei fapte de corupție.
Ori, din examinarea actelor
din prezenta cauză, nu rezultă elemente care să facă plauzibilă existența
presupunerii rezonabile că subcomisarul de poliție a comis vreo infracțiune de
corupție sau a stabilit cu rea-credință, cu intenția de a defavoriza pe petent,
reținând o altă situație de fapt decât cea reală.
Dacă petentul în cauză
consideră că în mod greșit s-a stabilit culpa lui în producerea accidentului,
are posibilitatea să conteste procesul-verbal și să probeze în justiție că este
greșit întocmit.
Acest lucru nu este
admisibil în procedura prevăzută de art. 278
1
C. proc. pen.
Prin urmare, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea va admite recursurile declarate de
procuror și făptuitor, va casa sentința atacată și rejudecând, va respinge, ca
nefondată, plângerea petentului împotriva rezoluției nr. 565/P/2007 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de făptuitorul V.F. împotriva
sentinței penale nr. 41/ P din 18 aprilie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția
penală și pentru cauze cu minori.
Casează sentința atacată și
rejudecând, respinge, ca nefondată, plângerea petiționarului C.E.E. împotriva
rezoluției nr. 565/P/2007 din 31 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Brașov, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 26 septembrie 2008.