ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4211/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4211/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 5 aprilie 2007, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.F. împotriva rezoluției nr. 346/P/2006 din 6 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, menținând soluția procurorului. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 21 iunie 2006, persoana vătămată V.F. a formulat plângere penală împotriva făptuitorului S.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 87 din O.U.G.
nr. 195/2002. Persoana vătămată a susținut că făptuitorul, inspector în cadrul Brigăzii de combatere a criminalității organizate Brașov, însoțit fiind de un coleg de serviciu, a forțat ușa de acces a unui local public, a pătruns fără drept în interior și a condus autoturismul pe drumul public, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Prin rezoluția nr. 346/P/2006 din 6 februarie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitor pentru faptele sesizate, în temeiul dispozițiilor art. 288 și art. 10 lit. d) C. proc. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat săvârșirea vreunei fapte penale de către lucrătorul de poliție, dovezile fiind neconcludente pentru susținerea plângerii persoanei vătămate.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., acesta a formulat plângere împotriva măsurii dispuse de procuror, prin rezoluția nr. 103/II/2/2007 din 26 februarie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, fiind respinsă ca neîntemeiată. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată a formulat plângere la instanța de judecată, potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. Instanța de fond a constatat că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică și, în consecință, a menținut rezoluția atacată. S-a reținut că, în cauză, nu s-a dovedit în mod cert că intrarea lucrătorului de poliție în bar s-a făcut cu forțarea ușii de la intrare, iar prezența și rămânerea lui în local a fost acceptată de persoana vătămată, cei doi consumând băuturi alcoolice împreună.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs petiționarul V.F., solicitând admiterea, casarea sentinței atacate, desființarea rezoluției atacate și trimiterea dosarului la procuror pentru punerea sub acuzație a lui S.M. Examinând recursul, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat. Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind bazată pe o verificare completă a rezoluției atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei. Instanța de fond a constatat în mod just că în cauză nu există dovezi indubitabile ale săvârșirii faptelor sesizate de către făptuitorul S.M., astfel că în mod întemeiat a respins plângerea petiționarului și a menținut rezoluția atacată.
Acuzațiile aduse prin plângerea penală lucrătorului de poliție nu s-au confirmat în urma cercetărilor efectuate, iar conduita persoanei vătămate, care a consumat alcool cu făptuitorul în noaptea presupusei comiteri a infracțiunilor, pentru care a depus plângere penală după o săptămână, a lăsat loc de dubii care, în mod întemeiat au fost valorificate în favoarea acestuia din urmă. Pentru aceste considerente, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuielile judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.F. împotriva sentinței penale nr. 9 din 5 aprilie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.