ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1661 din 6 iulie

2006 s-au respins ca nefondate cererile conexe formulate de reclamantul V.C.,

aflat în custodie publică în Centrul de cazare Otopeni, în contradictoriu cu

pârâții A.S. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța

această soluție Instanța de Fond a reținut că în cauză nu există motive de

interzicere a returnării, fiind incidente dispozițiile art. 87, iar nu

dispozițiile art. 89 din O.U.G. nr. 194/2002. Reclamantul nu a dovedit faptul

că există temeri justificate că viața sa este pusă în pericol în țara sa.

Cât privește

măsura de luare a reclamantului în custodie publică, s-a considerat că aceasta

este legală, fiind dispusă conform prevederilor O.U.G. 194/2002. în plus,

Instanța a mai reținut în defavoarea reclamantului, faptul că nu cooperează cu

autoritățile și nu dorește lămurirea statutului său, existând neclarități cu

privire la cetățenia sa.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul V.C., formulând critici pe care le-a

încadrat în prevederile art. 304 pct. 5,7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține, în esență,

că :

Instanța de Fond a aplicat greșit

legea, în contextul unei greșite rețineri a situației de fapt.

Deși cunoșteau împrejurarea că

decizia de returnare nu are nici o șansă de a fi pusă în aplicare într-un

termen rezonabil, autoritățile române au dispus-o totuși. Incidența art. 87 din

O.U.G. nr. 194/2002 este una artificială, iar nu una reală, întrucât textul în

discuție trebuie interpretat prin prisma exigențelor art. 5 paragraf 1 lit. f)

din C.E.D.O.

Prima Instanță primește ca probe

niște simple aserțiuni ale uneia dintre părțile din proces, statuând că

reclamantul ar fi cetățean nigerian.

Judecătorul fondului a încălcat

principiul rolului activ, respingând orice probă care ar fi putut duce la

aflarea adevărului.

Judecătorul

nu a fost imparțial, înclinând balanța în favoarea autorității pârâte.

Hotărârea

primei Instanțe nu este motivată ori conține considerente străine de natura

pricinii.

Intimata A.S. nu a

formulat întâmpinare în recurs.

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului de față, înalta Curte constată:

Recursul

declarat împotriva soluției ce privește măsura returnării străinului, dispusă

prin Decizia nr. 164825 din 23 iunie 2006, a A.S., S.S.B., inclusiv critica cu privire la necorelarea dispozițiilor cuprinse în art. 87 din ordonanță

referitoare la executarea returnării cu cele cuprinse în art. 5 paragraf 1 lit.

f) din C.E.D.O., este inadmisibil.

Potrivit art. 86

1

din O.U.G. nr. 194/2002 - „decizia de returnare poate fi atacată de străinul

împotriva căruia s-a dispus, în termen de 3 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 3 zile de la data

primirii cererii. Hotărârea este definitivă și irevocabilă".

Cât privește

recursul declarat împotriva părții din hotărâre ce vizează măsura luării în

custodie publică, acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Cetățeanul străin V.C.,

necontestat, a intrat ilegal pe teritoriul României, formulând la data de 12

noiembrie 2004 o cerere de acordare a statutului de refugiat, respinsă

irevocabil prin Decizia nr. 157 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București.

De asemenea,

necontestat, la data de 23 iunie 2006 a fost depistat de cadre ale intimatei,

fără a avea asupra sa un document de călătorie sau un alt act de identitate.

Prin decizia

menționată anterior s-a dispus returnarea sa, în temeiul art. 86 alin. (1) și (2)

lit. a) și d), coroborat cu art. 102 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, prin

sentința atacată stabilindu-se irevocabil că această măsură este legală.

Cum măsura

returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut

de art. 87 alin. (2) din ordonanță, întrucât recurentul nu posedă document de

călătorie, în temeiul art. 93 alin. (2) și art. 87 alin. (3) din O.U.G. nr.

194/2002, prin Rezoluția nr. 2128/II-5 din 23 iunie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus luarea sa

în custodie publică, cu începere de la data de 23 iunie 2006 până la data de 22

iulie 2006.

Recurentul nu arată

în cadrul acestui motiv care sunt elementele de fapt greșit reținute de Instanța

de Fond. Aspectele necontestate, anterior expuse, coroborate cu lipsa oricăror

dovezi privind incidența vreunui caz de interzicere a returnării prevăzut de

art. 89 din O.U.G. nr. 194/2002, sunt suficiente pentru dispunerea măsurii de

luare în custodie publică potrivit art. 93 din ordonanță.

Prima Instanță

nu a statuat asupra cetățeniei recurentului, ci a reținut că acesta nu a

cooperat cu autoritățile române competente în vederea stabilirii cetățeniei

sale, nigeriene sau liberiene.

Recurentul formulează

o critică foarte generală în cadrul acestui motiv de recurs, fără a indica

proba relevantă pe care Instanța de Fond ar fi respins-o. Din practicarea

sentinței atacate rezultă că singura probă respinsă a fost o adresă la Ambasada Nigeriei pentru comunicarea punctului de vedere privind verificările efectuate în

ceea ce privește pe recurent. Soluția Instanței de Fond, de respingere, este

corectă, proba fiind imposibil de administrat în condițiile procedurii de

urgență reglementate de art. 93 alin. (8) din ordonanță, potrivit căruia Curtea

de Apel București era obligată să soluționeze plângerea formulată de străinul

luat în custodie publică în termen de 3 zile de la data primirii.

Soluția

pronunțată în cauză a fost favorabilă autorității intimate, pentru argumentele

deja expuse, judecătorul fondului nefăcând decât să constate că luarea în

custodie publică a străinului s-a făcut cu respectarea art. 93 din O.U.G. nr.

194/2002.

Deși, conceput de

recurent ca motiv distinct de recurs, motivul reținut anterior, nu se

constituie într-o veritabilă critică la adresa hotărârii atacate, punctual

semnalată, ci mai degrabă într-un enunț general.

în fine, în ultimul

motiv formulat se critică hotărârea prin prisma nemotivării. Și acest motiv

este nefondat, întrucât Instanța de Fond a examinat plângerea împotriva măsurii

de luare în custodie publică prin prisma textelor legale care guvernează

această materie specifică. Instanța de Fond nu putea să se pronunțe din nou

asupra chestiunilor irevocabil tranșate prin Decizia nr. 157 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București. De altfel, nemulțumirea principală a recurentului vizează soluția Instanței

de Fond în privința cazului de interzicere a returnării prevăzute de art. 89

alin.(1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002. Or, cum s-a arătat, această parte din

hotărâre nu poate fi atacată cu recurs, soluția Instanței de Fond fiind

irevocabilă.

Conchizând, Înalta

Curte consideră că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o chestiune de

volum, ci de conținut, fiind satisfăcătoare dacă răspunde tuturor argumentelor

pertinente formulate de părți. Or, în speță, această cerință este îndeplinită.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1), constatând nefondate toate

motivele de recurs ce vizează măsura luării în custodie publică a recurentului,

se va respinge calea de atac formulată de recurentul V.C. împotriva sentinței

civile nr. 1661 din 16 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.C.

împotriva sentinței civile nr. 1661 din 16 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibil în privința măsurii returnării și ca nefondat cu privire la măsura

luării reclamantului în custodie publică.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2007.