ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1661 din 6 iulie 2006 s-au respins ca nefondate cererile conexe formulate de reclamantul V.C., aflat în custodie publică în Centrul de cazare Otopeni, în contradictoriu cu pârâții A.S. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a pronunța această soluție Instanța de Fond a reținut că în cauză nu există motive de interzicere a returnării, fiind incidente dispozițiile art. 87, iar nu dispozițiile art. 89 din O.U.G. nr. 194/2002. Reclamantul nu a dovedit faptul că există temeri justificate că viața sa este pusă în pericol în țara sa. Cât privește măsura de luare a reclamantului în custodie publică, s-a considerat că aceasta este legală, fiind dispusă conform prevederilor O.U.G.

194/2002. în plus, Instanța a mai reținut în defavoarea reclamantului, faptul că nu cooperează cu autoritățile și nu dorește lămurirea statutului său, existând neclarități cu privire la cetățenia sa. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul V.C., formulând critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5,7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul susține, în esență, că : Instanța de Fond a aplicat greșit legea, în contextul unei greșite rețineri a situației de fapt. Deși cunoșteau împrejurarea că decizia de returnare nu are nici o șansă de a fi pusă în aplicare într-un termen rezonabil, autoritățile române au dispus-o totuși. Incidența art. 87 din O.U.G. nr. 194/2002 este una artificială, iar nu una reală, întrucât textul în discuție trebuie interpretat prin prisma exigențelor art. 5 paragraf 1 lit. f) din C.E.D.O.

Prima Instanță primește ca probe niște simple aserțiuni ale uneia dintre părțile din proces, statuând că reclamantul ar fi cetățean nigerian. Judecătorul fondului a încălcat principiul rolului activ, respingând orice probă care ar fi putut duce la aflarea adevărului. Judecătorul nu a fost imparțial, înclinând balanța în favoarea autorității pârâte. Hotărârea primei Instanțe nu este motivată ori conține considerente străine de natura pricinii. Intimata A.S. nu a formulat întâmpinare în recurs. Examinând sentința atacată prin prisma recursului de față, înalta Curte constată: Recursul declarat împotriva soluției ce privește măsura returnării străinului, dispusă prin Decizia nr. 164825 din 23 iunie 2006, a A.S., S.S.B., inclusiv critica cu privire la necorelarea dispozițiilor cuprinse în art. 87 din ordonanță referitoare la executarea returnării cu cele cuprinse în art. 5 paragraf 1 lit. f) din C.E.D.O., este inadmisibil.

Potrivit art. 86 1 din O.U.G. nr. 194/2002 - „decizia de returnare poate fi atacată de străinul împotriva căruia s-a dispus, în termen de 3 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 3 zile de la data primirii cererii. Hotărârea este definitivă și irevocabilă". Cât privește recursul declarat împotriva părții din hotărâre ce vizează măsura luării în custodie publică, acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Cetățeanul străin V.C., necontestat, a intrat ilegal pe teritoriul României, formulând la data de 12 noiembrie 2004 o cerere de acordare a statutului de refugiat, respinsă irevocabil prin Decizia nr. 157 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București.

De asemenea, necontestat, la data de 23 iunie 2006 a fost depistat de cadre ale intimatei, fără a avea asupra sa un document de călătorie sau un alt act de identitate. Prin decizia menționată anterior s-a dispus returnarea sa, în temeiul art. 86 alin. (1) și (2) lit. a) și d), coroborat cu art. 102 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002, prin sentința atacată stabilindu-se irevocabil că această măsură este legală. Cum măsura returnării nu a putut fi adusă la îndeplinire în termenul de 24 de ore prevăzut de art. 87 alin. (2) din ordonanță, întrucât recurentul nu posedă document de călătorie, în temeiul art. 93 alin. (2) și art. 87 alin. (3) din O.U.G.

nr. 194/2002, prin Rezoluția nr. 2128/II-5 din 23 iunie 2006 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus luarea sa în custodie publică, cu începere de la data de 23 iunie 2006 până la data de 22 iulie 2006. Recurentul nu arată în cadrul acestui motiv care sunt elementele de fapt greșit reținute de Instanța de Fond. Aspectele necontestate, anterior expuse, coroborate cu lipsa oricăror dovezi privind incidența vreunui caz de interzicere a returnării prevăzut de art. 89 din O.U.G. nr. 194/2002, sunt suficiente pentru dispunerea măsurii de luare în custodie publică potrivit art. 93 din ordonanță. Prima Instanță nu a statuat asupra cetățeniei recurentului, ci a reținut că acesta nu a cooperat cu autoritățile române competente în vederea stabilirii cetățeniei sale, nigeriene sau liberiene.

Recurentul formulează o critică foarte generală în cadrul acestui motiv de recurs, fără a indica proba relevantă pe care Instanța de Fond ar fi respins-o. Din practicarea sentinței atacate rezultă că singura probă respinsă a fost o adresă la Ambasada Nigeriei pentru comunicarea punctului de vedere privind verificările efectuate în ceea ce privește pe recurent. Soluția Instanței de Fond, de respingere, este corectă, proba fiind imposibil de administrat în condițiile procedurii de urgență reglementate de art. 93 alin. (8) din ordonanță, potrivit căruia Curtea de Apel București era obligată să soluționeze plângerea formulată de străinul luat în custodie publică în termen de 3 zile de la data primirii.

Soluția pronunțată în cauză a fost favorabilă autorității intimate, pentru argumentele deja expuse, judecătorul fondului nefăcând decât să constate că luarea în custodie publică a străinului s-a făcut cu respectarea art. 93 din O.U.G. nr. 194/2002. Deși, conceput de recurent ca motiv distinct de recurs, motivul reținut anterior, nu se constituie într-o veritabilă critică la adresa hotărârii atacate, punctual semnalată, ci mai degrabă într-un enunț general. în fine, în ultimul motiv formulat se critică hotărârea prin prisma nemotivării. Și acest motiv este nefondat, întrucât Instanța de Fond a examinat plângerea împotriva măsurii de luare în custodie publică prin prisma textelor legale care guvernează această materie specifică.

Instanța de Fond nu putea să se pronunțe din nou asupra chestiunilor irevocabil tranșate prin Decizia nr. 157 din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului București. De altfel, nemulțumirea principală a recurentului vizează soluția Instanței de Fond în privința cazului de interzicere a returnării prevăzute de art. 89 alin.(1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002. Or, cum s-a arătat, această parte din hotărâre nu poate fi atacată cu recurs, soluția Instanței de Fond fiind irevocabilă. Conchizând, Înalta Curte consideră că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o chestiune de volum, ci de conținut, fiind satisfăcătoare dacă răspunde tuturor argumentelor pertinente formulate de părți. Or, în speță, această cerință este îndeplinită.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1), constatând nefondate toate motivele de recurs ce vizează măsura luării în custodie publică a recurentului, se va respinge calea de atac formulată de recurentul V.C. împotriva sentinței civile nr. 1661 din 16 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.C. împotriva sentinței civile nr. 1661 din 16 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil în privința măsurii returnării și ca nefondat cu privire la măsura luării reclamantului în custodie publică. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2007.