ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1386/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1305/59 din 03 august 2007, reclamantul Ș.M. a chemat în judecată M.I.R.A., solicitând obligarea acestuia la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 500.000 lei RON, reprezentând contravaloarea spațiului în care își desfășoară activitatea societatea comercială SC L. SRL, al cărui administrator este. În motivarea cererii a arătat că aproximativ 8 polițiști din cadrul I.J.P. Caraș - Severin au participat, alături de un executor judecătoresc, la evacuarea societății menționate, fără să existe un titlu executoriu pentru evacuare. Din oficiu, instanța de fond a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, pârâtul punând concluzii de admitere a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 258 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Timișoara a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de Ș.M. în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că în speță reclamantul nu atacă un act administrativ sau un refuz nejustificat al autorității publice în soluționarea unei cereri și nu a formulat, conform art. 16 din Legea nr. 554/2004 acțiune și împotriva persoanelor fizice considerate vinovate, astfel încât acțiunea promovată este de drept comun, competența revenind tribunalului, ca instanță civilă, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul Ș.M.

criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs succint prezentate, recurentul susține că în mod greșit Curtea de Apel Timișoara și-a declinat competența de soluționare a cauzei, având în vedere că a formulat o acțiune în contencios administrativ, și nu una civilă. S-a mai arătat că, de fapt, a fost atacat un răspuns emis de M.I.R.A., de care reclamantul este nemulțumit, astfel încât competența nu poate reveni decât instanței de contencios administrativ, în speță Curtea de Apel Timișoara, nu și instanței civile. Recursul este nefondat. Înalta Curte examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., dar și prin prisma criticilor recurentului, reține că nu este incident în cauză nici unul din motivele legale prevăzute de art. 304 C. proc. civ. care să impună modificarea sau casarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal al unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ. Obiectul acțiunii în contencios administrativ poate fi anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Se poate cere și numai repararea pagubei, atunci când actul administrativ atacat a fost în prealabil anulat. Nici una dintre premisele legale ale textului de lege sus arătat nu este îndeplinită în cauză, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată a reclamantului - recurent. După cum rezultă din petitele de acțiune ca și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu există în speță un act administrativ emis de autoritatea pârâtă, a cărui anulare să fi fost solicitată, după cum nu se poate susține nici existența unui refuz de soluționare a unei cereri.

Simpla corespondență, de răspuns, emisă de intimata - pârâtă la memoriul adresat de către recurentul - reclamant, în legătură cu circumstanțele în care a fost efectuată o procedură de executare silită de către executorul judecătoresc, dar la care au participat și lucrători de poliție, nu reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, nr. 554/2004, un act unilateral cu caracter individual, emis în vederea executării legii, cu consecința nașterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice. Așa fiind, cererea de față prin conținutul său, nu atrage competența specială a instanței de contencios administrativ, solicitarea de obligare a pârâtei intimate la plata de despăgubiri materiale, urmând a fi soluționată de instanța civilă, de drept comun, determinată potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din C. proc.

civ., în condițiile în care, după cum corect a reținut și instanța de fond, nici prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în speță. Față de cele arătate, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de față, cu consecința soluționării acțiunii formulate de reclamantul - recurent de instanța civilă competentă, respectiv de secția civilă a Tribunalului Caraș Severin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ș.M., împotriva sentinței civile nr. 258 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.