ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1842/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 3 noiembrie 2005 la Tribunalul Bihor, trimisă prin declinare de competență la Curea de Apel Oradea, reclamanta P.R.C.S. a chemat în judecată Primăria municipiului Salonta,

Consiliul local Salonta și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând

retrocedarea imobilului situat în Salonta, compus din construcție formată din 8

apartamente și din terenul aferent în suprafață de 2140 mp, sau acordarea de

despăgubiri, precum și obligarea pârâtei nr. 3 să emită o decizie prin care să

dispună să i se retrocedeze imobilul menționat.

În motivarea acțiunii arată

că imobilul în discuție i-a aparținut, având destinația de școală primară

romano-catolică și că în baza Decretului nr. 176/1948 a fost trecut în

proprietatea statului pentru Ministerul Învățământului Public.

Mai arată că în anul 2003 a formulat cerere de retrocedare a imobilului și că prin decizia nr. 224 din 5 aprilie 2004 i-au

fost retrocedate în natură numai 4 din cele 8 apartamente, celelalte 4

apartamente fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 63/CA/2006 – PI

din 27 martie 2006 a respins acțiunea, reținând că decizia nu s-a emis din

culpa reclamantei care, deși cunoștea faptul că 4 apartamente au fost

înstrăinate unor persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, nu și-a exprimat

opțiunea pentru acordarea măsurilor compensatorii și nici n-a făcut dovada, cu

o hotărâre judecătorească irevocabilă, a vânzării nelegale a acestor

apartamente sau să fi comunicat Comisiei că a promovat acțiuni în anularea

contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor respective.

Reține și că nici instanța

de contencios administrativ și nici comisia nu sunt competente să se pronunțe

asupra actelor de înstrăinare și că instanța nu poate să oblige comisia să-i

retrocedeze în natură cele 4 apartamente, pentru că numai comisia are o astfel

de competentă, iar instanța poate numai să cenzureze legalitatea și temeinicia

deciziei ce se emite de către comisie.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că a cerut să i se

retrocedeze în natură întreg imobilul, iar Comisia avea obligația să emită o

decizie prin care fie să dispună retrocedarea în natură, fie să acorde măsuri

compensatorii pentru 4 apartamente, ceea ce nu a făcut.

Arată că instanța trebuia să

oblige Comisia să emită o decizie în acest sens, ținând cont de faptul că a

refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea și că nu putea să promoveze

acțiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a celor 4 apartamente

pentru că nu avea calitatea de a introduce o astfel de acțiune înainte de a-i

fi retrocedate de către Comisie.

Consideră că pârâții nr. 1

și 2 au calitate procesuală în cauză pentru că au înstrăinat apartamentele și

sunt și beneficiarul sumelor rezultate din vânzarea lor.

Comisia specială de

retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului

ca nefondat, menționând că prin decizia nr. 224 din 5 aprilie 2004 a dispus retrocedarea către recurentă a celor 4 apartamente care se aflau în proprietatea

statului, recurenta făcând mențiune în cererea de restituire că solicită

restituirea în natură, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă va

comunica opțiunea privind măsurile compensatorii, dar nici până la emiterea

deciziei și nici până la introducerea acțiunii de față nu a comunicat opțiunea

sa de renunțare la solicitarea de restituire în natură în favoarea acordării de

măsuri compensatorii.

Consideră că recurenta putea

promova acțiune în anularea contractelor de vânzare-cumpărare a celor 4

apartamente în baza O.U.G. nr. 184/2002 și că, de către comisie se putea

dispune retrocedarea numai pentru imobile aflate în proprietatea Statului Român.

Menționează că instanța nu o

putea obliga să emită o decizie prin care să dispună retrocedarea în natură,

aceasta având competența de a cenzura măsura pe care o adoptă comisia și că

instanța poate obliga la emiterea unor decizii numai în situația în care ar fi stat

în pasivitate.

Intimații-pârâți Consiliul

local al municipiului Salonta și Primăria municipiului Salonta au formulat

întâmpinări, prin care invocă excepțiile privind lipsa calității procesuale

pasive și a tardivității acțiunii.

Prin cerere recurenta a

solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. 591/2006 al

Judecătoriei Salonta, care are ca obiect acțiunea în constatarea nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare pentru cele 4 apartamente în

discuție.

Instanța de recurs va

analiza, cu prioritate, cererea de suspendare a judecății prezentului proces,

apoi excepțiile invocate și numai după aceea motivele de recurs.

Referitor la cererea de

suspendare a judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., se reține că este neîntemeiată în raport de obiectul cererii de chemare în judecată,

astfel că urmează să fie respinsă ca atare.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a Consiliului local al municipiului Salonta și a Primăriei

Salonta urmează să fie respinsă pentru că acestea au unele competențe în ce

privește retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat de la persoane

fizice sau juridice.

De asemenea, și excepția

tardivității acțiunii se va respinge ținându-se cont de obiectul cererii de

chemare în judecată, unul din capetele de cerere privind obligarea comisiei la

emiterea unei decizii.

În ce privește motivele de

recurs invocate de recurentă, Înalta Curte consideră că sunt nefondate.

Are în vedere că prin

cererea de chemare în judecată s-a solicitat retrocedarea a 4 apartamente

vândute de primii doi intimați-pârâți unor persoane fizice sau acordarea de

despăgubiri pentru aceste apartamente și obligarea Comisiei speciale de

retrocedare să emită o decizie prin care să dispună ca cele 4 apartamente să-i

fie retrocedate în natură.

Dar, așa cum recunoaște și

recurenta, prin cererile de restituire a imobilului din Salonta, în integralitatea

sa, aceasta a solicitat numai restituirea imobilului, iar în ce privește

acordarea de măsuri compensatorii urma să-și comunice după aceea poziția, ceea

ce nu a făcut.

De aceea, Comisia a emis

decizie de restituire numai pentru 4 apartamente aflate încă în proprietatea

statului, pentru care avea competența legală să se pronunțe, celelalte 4

apartamente fiind vândute anterior, în baza Legii nr. 112/1995, unor persoane

fizice, prin contracte de vânzare-cumpărare care erau în ființă.

Recurenta a avut posibilitatea

să atace în justiție actele de înstrăinare a celor 4 apartamente, în baza O.U.G.

nr. 184/2002, până la 25 ianuarie 2006, dar nu a procedat astfel decât după

pronunțarea sentinței atacate cu recursul de față.

Susținerea recurentei că

instanța de fond trebuia să oblige comisia să emită o decizie în sensul

restituirii și a acestor 4 apartamente, nu poate fi reținută.

Instanța cel mult putea

dispune obligarea la emiterea unei decizii, neavând însă competența să indice

și sensul în care să fie emisă o astfel de decizie, însă recurenta a cerut

expres ca instanța să oblige comisia la emiterea unei decizii prin care să

dispună retrocedarea întregului imobil.

Pentru considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, urmează ca recursul să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

suspendare a soluționării cauzei formulată de P.R.C.S.

Respinge excepțiile lipsei

calității procesuale pasive și a tardivității acțiunii invocate de Primăria

Municipiului Salonta și Consiliul Local al Municipiului Salonta.

Respinge recursul declarat

de P.R.C.S., împotriva sentinței civile nr. 63/CA/2006 – PI din 27 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2007.