ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2206/2008

Asupra recursului de față, constată:

Cu

notificarea nr, 1554/2001 adresată Primăriei Municipiului

București reclamanții D.I., D.S., ș.a.,

au cerut acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul

situat Municipiul București, imobil preluat

în mod abuziv de stat prin Decretul de expropriere nr. 130 din 29 mai 1989,

poziția 67, din patrimoniul autorului lor D.C.I.

Prin

cererea înregistrată la 21 iunie 2006, reclamanții au chemat în judecată pe

pârâtul Primarul General al Municipiului București cerând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să fie obligat să emită dispoziție prin care să le acorde

despăgubiri pentru imobilul expropriat de stat.

Prin

sentința civilă nr. 858 din 21 iunie 2006, Tribunalul București, secția a lll-a

civilă, reinvestit cu soluționarea litigiului prin decizia civilă nr. 2169 din

28 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

IV

a

civilă, a admis cererea și a obligat pârâtul să se pronunțe prin dispoziție

motivată asupra notificării nr. 1554/2001.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că

pârâtul avea, în raport

de dispozițiile art. 25 din Legea

nr. 10/2001, obligația de a răspunde

notificării

în termen de 60 zile de la data depunerii notificării sau, după

caz, a

actelor doveditoare.

Instanța

a constat că pârâtul, după înregistrarea notificării, nu a

solicitat reclamanților suplimentarea probatoriilor,

măsură de natură să

justifice depășirea termenului, caz în care,

indiferent de natura termenului de 60 de zile, este în culpă în ceea ce

privește

nesoluționarea notificării.

Totodată, instanța a reținut că nu poate primi

apărarea pârâtului potrivit

căreia nu a soluționat notificarea întrucât reclamanții nu au depus o

declarație expresă în sensul că nu mai au

alte

acte de depus, aspect care putea avea relevanță doar în contextul

formei

inițiale a legii, care prevedea un termen în care părțile puteau

depune actele doveditoare, caz în care, în

situația depunerii unei astfel

de declarații, pârâtul putea trece la

soluționarea notificării mai înainte de expirarea termenului prevăzut de lege.

Prin decizia civilă nr. 163/A din 15 iunie 2007,

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins,

ca

nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul București.

În

motivarea deciziei instanța a reținut că prima instanță a

interpretat corect dispozițiile art. 25 din Legea

nr. 10/2001, interpretare

care corespunde și cerinței de asigurare a

unui termen rezonabil de

finalizare a

procedurii declanșată de reclamanți, în sensul art. 6 CEDO,

procedură

care a fost inițiată în cursul anului 2001 și care a rămas nefinalizată de către

pârât.

Instanța

de apel a reținut că soluția se impune și în raport de dispozițiile art. 25.1

alin. (3) din H.G. 250/2007 invocate de apelant, dispoziții care trebuie

interpretate în coroborare cu cele prevăzute de alin. (1), (2) și (4) din

aceiași normă, anume în sensul că entitatea deținătoare are obligația de a

soluționa notificarea în termen de 60 de zile și numai în situația în care

găsește necesară suplimentarea probatoriului are obligația de a solicita

persoanelor îndreptățite actele pe care le apreciază a-i fi necesare în vederea

soluționării notificării.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, invocând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul reiterează apărarea potrivit căreia cât

reclamanții nu i-au adus la cunoștință, odată cu

depunerea notificării, faptul că nu ar mai avea și alte acte pe care să

le

depună în susținerea acesteia, în mod greșit instanțele de fond au

reținut că termenul de 60 de zile, în care trebuia să soluționeze

notificarea, ar fi

început să curgă, respectiv că ar fi în culpă cu privire la nerespectarea

obligației de a soluționa în termen legal notificarea.

Recurentul

susține că interpretarea se impunea în raport de dispozițiile art. 23 din Legea

nr. 10/2001 și ale art. 23.1 din H.G. 498/2003.

Analizând

critica formulată, Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru

următoarele considerente:

Potrivit

art. 23 din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială, devenit după republicare art.

25), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de

la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care prevedea că actele

pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data

intrării în vigoare a legii), unitatea deținătoare este obligată să se

pronunțe, prin decizie sau,

după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Prin dispoziția art. 23.1. alin. (1) din H.G. nr.

498 din 14 mai 2003, pentru

aprobarea Normelor metodologice

de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001

(devenite art. 25.1 din H.G. 250/2007, prin care s-a abrogat H.G.

nr.

498 din 14 mai 2003), se reiterează faptul că termenul de 60 de zile pentru

îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de

restituire poate avea două date de referință, fie data

depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

Dispoziția

se explicitează prin alin. (2) al art. 23.1 în sensul că, în cazul în care

persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta

înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60

de zile curge de la data depunerii notificării iar, în cazul în care odată cu

notificarea nu s-au depus acte

doveditoare,

termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor

prevăzute de art. 23.2

alin. (1) și (2), coroborate cu

cele prevăzute de alin. (3), (4) și (5), rezultă că entitatea deținătoare,

pentru a putea invoca beneficiul prorogării termenului de soluționare a

notificării, este necesar să fi comunicat în

scris

persoanei îndreptățite faptul că pentru fundamentarea și emiterea

deciziei

de restituire se impune depunerea anumitor acte, altele decât

cele pe care Ie-a anexat notificării, și aceasta,

persoană îndreptățită, fie

să nu-i fi răspuns, fie să îi fi comunicat

actele cu întârziere.

Or, în mod corect instanțele de fond, în

interpretarea dispozițiilor

legale menționate, au statuat

că atâta timp cât, în cauza dedusă judecății, reclamanții au atașat notificării

transmise pârâtului sub nr. 1554 din 18 aprilie 2001 actele de care înțelegeau

să se folosească în dovedirea pretențiilor notificate și, atâta timp cât

pârâtul, în urma analizei actelor doveditoare anexate notificării, nu a

comunicat reclamaților, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația

depusă

este insuficientă pentru

fundamentarea deciziei de restituire, refuzul de

soluționare a

notificării este nejustificat.

În

acest context al analizei, este de menționat că apărarea

reiterată de pârât, în sensul că termenul de

soluționare a notificării nu a

început

să curgă întrucât reclamanții nu ar fi depus odată cu notificarea

și o

declarație prin care să precizeze că nu mai dețin alte probe, nu poate fi

primită întrucât legea nu prevede o asemenea condiție. Mai mult, o astfel de

declarație, potrivit dispozițiilor normelor metodologice mai sus arătate, este

necesară numai în măsura în care, în prealabil,

unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse

odată

cu notificarea, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul

că documentația depusă este insuficientă pentru

fundamentarea deciziei de restituire, ipoteză care nu este dată în speța

supusă analizei.

Așa

fiind, cum hotărârea recurată este dată cu aplicarea și

interpretarea corectă a legii incidente, Înalta Curte urmează a

constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

Cum

recurentul a căzut în pretenții, în baza art. 274 C. proc. civ., urmează a fi

obligat să plătească intimaților 100 lei, cheltuieli de judecată din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul București prin

Primarul General împotriva deciziei nr. 163/A din 15 iunie 2007 a Curții de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală.

Obligă pe recurent să plătească intimaților 100 lei, cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2008.