ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3465/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2007, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. (în prezent M.E.F.) pentru refuzul de a se răspunde la obiecțiile referitoare la Referatul privind rezultatul activității de cercetare administrativă desfășurată de Comisia de disciplină, înregistrat sub nr. 550556 din 11 octombrie 2006. Reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 500.000 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în data de 27 noiembrie 2006 a primit la adresa de domiciliu, referatul sus - menționat, cu mențiunea că are posibilitatea de a formula obiecții în termen de 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință.

Obiecțiunile au fost formulate însă a nici până în prezent nu a primit răspuns. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâtul arată că reclamantul a sesizat Comisia de disciplină în baza prevederilor Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. Sesizarea se referă la fapta lui M.C., director executiv al D.G.F.P. a județului Cluj care, în opinia reclamantului ar fi avut o atitudine pasivă și de complicitate față de actele de abuz și de corupție produse într-o unitate subordonată. Urmându-se procedura prevăzută de H.G. nr. 1210/2003, a fost cercetată cauza care s-a finalizat cu întocmirea unui referat împotriva căruia petentul putea formula obiecții, art. 30 alin. (2) din H.G.

nr. 1210/2003. Reclamantul a uzat de această prevedere legală și a formulat obiecții, însă, potrivit art. 30 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, nu există obligația comunicării unui răspuns către acesta. Prin sentința civilă nr. 147 din 9 martie 2007, pronunțată în Dosar nr. 106/33/2006, Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de daune morale. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că finalitatea urmărită de legiuitor prin posibilitatea acordată celui care a sesizat, de a formula obiecții poate fi asigurată numai prin comunicarea răspunsului la aceste obiecții, care reprezintă finalmente una din etapele soluționării petiției sale.

Prin urmare, Instanța de Fond a apreciat că pârâtul avea obligația de a-i comunica reclamantului soluția pronunțată la obiecțiile pe care le-a formulat. În ceea ce privește daunele morale, s-a apreciat că suma de 1000 lei este de natură a reprezenta o compensare echitabilă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., considerând că suma de 1000 lei este simbolică față de consecințele produse acestuia în plan profesional și personal. Recurentul - reclamant enumeră neajunsurile apărute în urma sesizării Comisiei de disciplină și acuză intimata de faptul neprotejării identității sale în cadrul Dosarului nr. 80/2005, motiv pentru care a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Depune la dosar înscrisuri. La rândul său, intimatul - pârât a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 147/2007, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul apreciază că potrivit prevederilor H.G. nr. 1210/2003, Comisia de Disciplină nu comunică admiterea/ respingerea Obiecțiunilor formulate de autorul sesizării la referatul unei cauze. La art. 31 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003 se precizează expres că acestea se vor admite/ respinge, fiind urmat potrivit art. 32, de întocmirea Raportului cauzei. S-a dispus astfel întocmirea Raportului cauzei, fiind înaintat ulterior cu propunerea Comisiei de Disciplină spre aprobare conducătorului instituției, M.F.P., potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (4) din H.G.

nr. 1210/2003. Prin adresa nr. 550090 din 12 martie 2007, Comisia de Disciplină a comunicat reclamantului soluția. Recurentul consideră că în mod greșit s-a reținut aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 27/2002, deoarece sesizarea a fost formulată în temeiul Legii nr. 571/2004, urmând procedura prezentei legi. În mod greșit s-a reținut că întocmirea referatului reprezintă finalitatea cercetării administrative. Finalitatea cercetării administrative o reprezintă Raportul cauzei în care este consemnată, în urma deliberării comisiei, propunerea de sancționare a funcționarului public sesizat sau de clasare a sesizării. Acordarea de daune morale nu se justifică, întrucât nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că, prin necomunicarea răspunsului, s-ar fi provocat un prejudiciu reclamantului sau existența unei legături de cauzalitate între presupusul prejudiciu și o faptă a instituției publice.

Se mai învederează faptul că reclamantul și-a depus demisia din funcția publică la data de 13 februarie 2006, iar obiecțiunile la Referatul cauzei sunt datate 1 noiembrie 2006. Înalta Curte apreciază că în speță sunt îndeplinite prevederile art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. cu aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, considerând că există motive de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeași Instanță. Astfel, Instanța de Fond deși a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata de daune morale în momentul apreciat, a omis să se pronunțe asupra capătului principal de creare. Mai mult decât atât, Instanța de Fond nu a stabilit obiectul acțiunii: nesoluționarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere.

Numai stabilindu-se corect obiectul cererii se poate aprecia dacă în cauză sunt aplicabile într-adevăr prevederile O.G. nr. 27/2002 privind activitatea de soluționare a petițiilor. Rejudecând cauza, Instanța de Fond va lua în considerare și motivele invocate prin recursurile declarate și va stabili dacă actul final îl reprezintă referatul Comisiei de disciplină sau Raportul aceleiași comisii, aprobat de ministru. De asemenea, va reanaliza îndeplinirea condițiilor pentru acordarea daunelor morale, prin stabilirea în concret a acestora și prin administrarea de probe în acest sens. În consecință, pentru alte motive decât cele invocate prin recursurile declarate din perspectiva dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., urmează a se admite recursurile formulate, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de T.M. și M.E.F. - Comisia de Disciplină împotriva sentinței civile nr. 147 din 9 martie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Instanță. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.