ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 819/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.

2195 din 12 mai 2005 pronunțată în dosar nr. 1773/2004 al Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția

inadmisibilității acțiunii, s-a admis excepția lipsei calității procesuale

active și în consecință s-a respins acțiunea formulată și precizată de

reclamantul R.E.I.D. împotriva pârâtelor A.V.A.S., SC G.T. (fosta S.N.T.R.), SC

G.I.L. și SC C.T.S. SRL.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul, prin acțiunea

formulată, a solicitat constatarea nulității absolute a contractului încheiat

între pârâte, la data de 21 ianuarie 2004, având ca obiect 54,408 % din

acțiunile S.N.T.R., invocând faptul că au fost încălcate prevederile art. 9 20

și 52 din Legea nr. 10/2001 deoarece prin notificarea nr. 3356/2001 a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat administrativ în București, însă

aceasta nu a fost soluționată.

Prin precizările ulterioare,

reclamantul a solicitat să se constate desființarea de drept a aceluiași

contract, deoarece Consiliul Concurenței nu a emis decizia de autorizare a

acordării ajutorului de stat prevăzută de Legea nr. 143/1999 și respectiv să se

constate nulitatea absolută a contractului pentru încălcarea art. 5 C. civ. și

ale Legii nr. 137/2002, contractul având un obiect ilicit și fiind încheiat

prin fraudarea drepturilor sale în condițiile în care părțile cunoșteau

împrejurarea că există o notificare formulată în baza legii speciale de

reparație.

Față de obiectul acțiunii,

tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâte, cu

motivarea că reclamantul nu precizează expres că temeiul său de drept este art.

46 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile acestei legi fiind invocate pentru

justificarea dreptului de proprietate asupra imobilului.

Pe de altă parte, dat fiind

faptul că sfera persoanelor care pot invoca nulitatea absolută, ca sancțiune ce

intervine în ipoteza încălcării unor dispoziții imperative ce protejează un

interes general, este strâns legată de justificarea unui interes legitim,

rezultă că reclamantul nu justifică un asemenea interes și în consecință

legitimarea procesuală activă pentru promovarea acțiunii.

Astfel, reține prima

instanță, actul juridic a cărui nulitate s-a cerut a se constata a avut ca

obiect vânzarea-cumpărarea de acțiuni și nu a dreptului de proprietate cu

privire la terenul pentru care s-a notificat restituirea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, având în vedere distincția dintre capitalul societății și

patrimoniul societății, rezultă că reclamantul, fiind un terț față de

contractul din litigiu nu are calitatea de a solicita desființarea acestuia și

nici interesul de a promova o atare acțiune în condițiile în care transferul

dreptului de proprietate a vizat pachetul de acțiuni și nu terenul al cărui

proprietar se pretinde reclamantul. Totodată, calitatea procesuală activă nu a

fost justificată nici prin prisma existenței unei identități între terenul ce

face obiectul notificării și cel aflat în posesia și patrimoniul S.N.T.R.

Prin decizia nr. 610 din 17

noiembrie 2006 pronunțată în dosar nr. 24721/2/2005 al Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, soluționată în complet de divergență s-a respins, ca

nefondat, apelul reclamantului.

Instanța de control

judiciar, cu majoritate de voturi, în argumentarea soluției pronunțate a

reținut că deși calitatea procesuală activă și interesul sunt condiții

distincte pentru exercitarea acțiunii civile, sub aspect procesual calitatea

aparține celui care afirmă un interes în legătură cu actul a cărui nulitate o

solicită, și care în raport de efectele nulității justifică un folos practic

prin introducerea acțiunii.

În speță însă, nulitatea

invocată de reclamant nu aduce acestuia niciun folos practic deoarece bunul

revendicat de reclamant și aflat în patrimoniul S.N.T.R., rămâne în patrimoniul

acesteia indiferent de persoana care deține pachetul majoritar al acțiunilor

emise de către societatea privatizată, pentru că prin înstrăinarea pachetului

de acțiuni de la stat la cumpărător nu se produce nicio mutație în patrimoniul

S.N.T.R., care rămâne în continuare obligată față de terți inclusiv în ceea ce

privește procedurile de restituire conform Legii nr. 10/2001.

În consecință, arată

instanța de apel, contractul de privatizare nu are nicio legătură cu patrimoniul

societății privatizate, iar dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și art. 20

din Normele metodologice nu pot fi interpretate în sensul arătat de reclamant,

și anume că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni este

exclusă posibilitatea restituirii în natură a imobilului, deoarece verificarea

îndeplinirii acestor condiții trebuie raportată la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 și nu la cea a privatizării societății.

Conform opiniei separate,

soluția corectă era aceea de admitere a apelului, desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare, cu motivarea că deși prin hotărârea atacată

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active s-a reținut în

considerente că reclamantul nu justifică calitatea procesuală prin prisma

interesului confundând astfel cele două instituții care sunt condiții distincte

pentru exercitarea acțiunii civile. Pe de altă parte, obiectul cererii de

chemare în judecată fiind o acțiune în constatarea nulității absolute, legea nu

restrânge sfera persoanelor care au legitimare procesuală pentru că prin

promovarea acesteia se invocă încălcarea unei dispoziții imperative a legii

care este de natură a ocroti un interes general.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul R.E.I.D., însușit ulterior de cesionara C.M.,

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., constând în aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9, 20 și 52 din

Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea motivelor,

recurentul invocă faptul că analiza corectă a dispozițiilor legale anterior

menționate ar fi condus instanța la concluzia că este dovedită calitatea

procesuală activă derivată din calitatea de succesor și pe cale de consecință

de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001, în

sensul restituirii în natură a imobilului aparținând antecesorului său. Legea

specială a instituit principiul prevalenței restituirii în natură în raport cu

alte proceduri legale, iar prin încheierea contractului de privatizare, statul

care deținea o cotă majoritară și care avea și obligația restituirii în natură,

și-a pierdut calitatea de acționar și totodată a lăsat deschisă doar

posibilitatea restituirii prin echivalent, deoarece societatea privatizată nu

poate fi obligată la altă măsură reparatorie. Această concluzie, reiese, arată

recurentul, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 20 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și din

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 137/2001 conform cărora, statul garantează

plata despăgubirilor către societățile comerciale ca urmare a restituirii

imobilelor în natură către foștii proprietari.

Analizând recursul declarat

prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că este întemeiat admițându-l ca

atare pentru considerentele ce urmează a fi în continuare arătate.

Astfel, contrar celor

reținute de ambele instanțe, condiția existenței calității procesuale active a

reclamantului în promovarea acțiunii în constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare din litigiu este îndeplinită în considerarea faptului că

aceasta trebuie raportată la calitatea reclamantului de titular al dreptului

subiectiv afirmat precum și la împrejurarea că în ipoteza invocării unor motive

de nulitate absolută, legea nu restrânge sfera persoanelor care au o atare

vocație, desigur sub rezerva justificării unui interes direct, legitim și

actual, respectiv al folosului practic obținut ca urmare a constatării

încălcării normei imperative pretins nesocotite.

În speță, reclamantul are o

atare legitimare în calitatea sa de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

calitate în care a și formulat notificare înregistrată la Primăria Municipiului

București sub nr. 3356/2001 în vederea restituirii imobilului în litigiu.

Deși, este real faptul,

reținut de ambele instanțe, că obiectul contractului nr. 1/2004 a cărui

nulitate s-a cerut a constat în vânzarea-cumpărarea unui pachet de acțiuni,

care fac parte din capitalul social, distinct de patrimoniul societății, acest

argument nu este suficient pentru a justifica admiterea excepției lipsei

calității procesuale active.

Astfel, conform art. 10.5.1 lit.

b) din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, terenurile specificate în

certificatul de atestare a dreptului de proprietate, adică inclusiv cel pentru

care reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 sunt incluse

în capitalul social al S.N.T.R., motiv pentru care au fost luate în considerare

la data calculării patrimoniului societății, pentru a se putea apoi stabili

prețul acțiunilor scoase la vânzare.

Prin urmare, păstrând

distincția dintre capitalul social și patrimoniu nu se poate totuși ignora

faptul că valoarea pachetului de acțiuni scos la vânzare a fost determinat prin

raportare și la valoarea acestor bunuri, împrejurare care rezultă cu evidență

din conținutul contractului a cărui nulitate absolută s-a cerut a se constata,

ceea ce evidențiază faptul că reclamantul are legitimare procesuală activă

deoarece bunul pretins în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost inclus în capitalul

social al S.N.T.R. și avut în vedere la calculul valorii acțiunilor vândute.

Din această perspectivă,

rezultă că recurentul are și interesul în promovarea acțiunii, pentru că

folosul practic urmărit este acela că statul, prin eventuala constatare a

nulității absolute a contractului, va redeveni acționar majoritar și conform art.

20 din Legea nr. 10/2001 și respectiv art. 20 din Normele metodologice, va

putea fi obligat la restituirea imobilului în natură. Și sub acest aspect

critica recurentului este întemeiată, deoarece potrivit textelor legale

anterior menționate doar societățile comerciale la care statul este acționar

majoritar și care la data apariției legii dețineau imobile preluate abuziv pot

fi obligate la restituire în natură, nu și cele care au un capital integral

privat.

În consecință, reținând că

recursul reclamantului este întemeiat, fiind incidente și dispozițiile art. 312

alin. (3) și (5) C. proc. civ., soluția ce se impune este aceea de admitere a

recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, pentru examinarea pe fond a motivelor de

nulitate absolută invocate de reclamant, nu și a celor referitoare la

rezoluțiunea contractului având în vedere calitatea sa de terț față de acest

act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul R.E.I.D. și însușit de cesionara C.M. împotriva deciziei nr. 610

din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe

care o modifică în sensul că admite apelul reclamantului împotriva sentinței nr.

2195 din 12 mai 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, pe

care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2008.