ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1834 din 13 septembrie 2006, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantă SC A.G. SRL - Giurgiu, în contradictoriu

pârâtul M.E.F., dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 192 din 19 mai

2006 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei

privind anularea aceleiași decizii, prin care s-a dispus revocarea autorizației

de antrepozit fiscal emisă pe numele societății reclamante.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de judecată a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Astfel, reține prima instanță,

reclamanta a făcut dovada condiției exercitării procedurii administrative

prealabile, în sensul dispozițiilor art. 7 din actul normativ sus menționat,

precum și a celorlalte două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare,

respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Este

adevărat, arată instanța de judecată, că suspendarea actelor administrative

apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept sau judecătorească, dar

în limitele și condițiile prevăzute de lege, însă este de dorit să fie asigurate

și persoanelor fizice sau juridice, după caz, o protecție jurisdicțională

provizorie, de notorietate fiind acțiunile autorităților administrative în

diferite domenii, acțiuni de natură a afecta drepturile, libertățile și

interesele persoanelor.

Așa fiind, se arată în

considerentele hotărârii recurate, în raport cu împrejurările de fapt invocate

de reclamantă și ținând seama și de Recomandarea nr. R/89/8, adoptată de

Consiliul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, la data de 13 septembrie

1989, instanța de judecată apreciază că, în speță, există un caz bine

justificat, întrucât decizia contestată prezintă existența unui indiciu de

nelegalitate în ce privește aspectul invocat de pârât, ca temei al emiterii

acesteia, respectiv ținerea de către reclamantă a evidenței în sistem

computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozite, astfel cum este

reglementată de art. 183 lit. c) din C. fiscal și H.G. nr. 44/2004, aspect

asupra căruia instanța de fond care va soluționa cererea de anulare urmează să se

pronunțe.

De asemenea, reține prima

instanță, este îndeplinită și condiția privind prevenirea unei pagube iminente,

întrucât punerea în executare a actului administrativ contestat este de natură

a produce o pagubă majoră în realizarea obiectivului specific de activitate al

societății reclamante, disponibilizarea angajaților, cu consecințe negative în

plan social și cu posibilitatea afectării bugetului de stat prin plata

ajutorului de șomaj si pierderea clienților de afaceri.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.E.F., solicitând

modificarea în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei

nr. 192 din 19 mai 2006, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a

susținut că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții de

admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act administrativ

impuse de art. 14 din Legea nr. 554/207, întrucât reclamanta nu a făcut dovada

cazului bine justificat, nefiind înfățișate instanței aspecte concrete care să

evidențieze caracterul ilegal al actului și abuzului autorității, iar aspectele

relevate de aceasta sub aspectul iminenței pagubei nu au legătură cu

aplicabilitatea art. 15 din aceeași lege.

În opinia recurentului,

consecințele negative invocate de reclamantă țin de însăși esența sancționării

și nu por fi identificate cu efectele reale, ireversibile care ar justifica o

atare măsură, astfel cum au fost statuate în doctrină, exemplul clasic de prejudiciu

material fiind cel al demolării unei construcții, dispusă printr-un act abuziv

nelegal.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul nu este fondat.

Analizând actele dosarului,

criticile recurentului circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea

sau modificarea acesteia.

Pentru a se concluziona astfel,

au fost avute în vedere considerentele în continuare arătate.

Actul administrativ se bucură,

într-adevăr, de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină

principiul executării acestuia din oficiu, constituind el însuși titlu

executoriu.

Tocmai datorită acestui specific

devine însă necesară suspendarea executării lui în acele situații de excepție

când este contestat din punct de vedere al legalității, iar prin executare s-ar

provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituția contenciosului

administrativ.

Necesitatea

asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi

pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și în

plan european, prin recomandarea R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniștri din

cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României, cum corect a reținut și

instanța de fond.

Potrivit acestei Recomandări,

instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională, chemată să decidă măsuri

de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și

intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea

actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și

când există un argument juridic aparent valabil de nelegalitate a acestuia.

În dreptul intern, situația de

excepție a suspendării executării actului administrativ este reglementată prin

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestor prevederi

legale, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ până, la pronunțarea instanței de fond și,

respectiv, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În accepțiunea art.

14 din Legea nr. 554/2004, cazul justificat vizează existența unei îndoieli

puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act

administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia acesta este

executoriu din oficiu, iar paguba iminentă are semnificația stabilită prin art.

2 lit. s) din această lege.

În considerarea acestor

prevederi legale, raportat la actele dosarului, prima instanță a concluzionat

în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru

admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ

contestat.

De altfel, prin sentința civilă

nr. 1795 din 25 iunie 2007, soluționând fondul cauzei, Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia

contestată, obligând emitentul la repararea prejudiciului cauzat reclamantei

prin suspendarea activității, împrejurare ce constituie un argument suficient

de puternic pentru a se reține legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.

Față de cele expuse, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 1834 din 13

septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2008.