ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1607/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1834 din 13 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă SC A.G. SRL - Giurgiu, în contradictoriu pârâtul M.E.F., dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 192 din 19 mai 2006 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei privind anularea aceleiași decizii, prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal emisă pe numele societății reclamante. Pentru a pronunța această sentință, instanța de judecată a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Astfel, reține prima instanță, reclamanta a făcut dovada condiției exercitării procedurii administrative prealabile, în sensul dispozițiilor art. 7 din actul normativ sus menționat, precum și a celorlalte două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Este adevărat, arată instanța de judecată, că suspendarea actelor administrative apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege, însă este de dorit să fie asigurate și persoanelor fizice sau juridice, după caz, o protecție jurisdicțională provizorie, de notorietate fiind acțiunile autorităților administrative în diferite domenii, acțiuni de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor.

Așa fiind, se arată în considerentele hotărârii recurate, în raport cu împrejurările de fapt invocate de reclamantă și ținând seama și de Recomandarea nr. R/89/8, adoptată de Consiliul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, la data de 13 septembrie 1989, instanța de judecată apreciază că, în speță, există un caz bine justificat, întrucât decizia contestată prezintă existența unui indiciu de nelegalitate în ce privește aspectul invocat de pârât, ca temei al emiterii acesteia, respectiv ținerea de către reclamantă a evidenței în sistem computerizat de evidență a produselor aflate în antrepozite, astfel cum este reglementată de art. 183 lit. c) din C. fiscal și H.G. nr. 44/2004, aspect asupra căruia instanța de fond care va soluționa cererea de anulare urmează să se pronunțe.

De asemenea, reține prima instanță, este îndeplinită și condiția privind prevenirea unei pagube iminente, întrucât punerea în executare a actului administrativ contestat este de natură a produce o pagubă majoră în realizarea obiectivului specific de activitate al societății reclamante, disponibilizarea angajaților, cu consecințe negative în plan social și cu posibilitatea afectării bugetului de stat prin plata ajutorului de șomaj si pierderea clienților de afaceri. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul M.E.F., solicitând modificarea în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 192 din 19 mai 2006, ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susținut că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act administrativ impuse de art. 14 din Legea nr. 554/207, întrucât reclamanta nu a făcut dovada cazului bine justificat, nefiind înfățișate instanței aspecte concrete care să evidențieze caracterul ilegal al actului și abuzului autorității, iar aspectele relevate de aceasta sub aspectul iminenței pagubei nu au legătură cu aplicabilitatea art. 15 din aceeași lege. În opinia recurentului, consecințele negative invocate de reclamantă țin de însăși esența sancționării și nu por fi identificate cu efectele reale, ireversibile care ar justifica o atare măsură, astfel cum au fost statuate în doctrină, exemplul clasic de prejudiciu material fiind cel al demolării unei construcții, dispusă printr-un act abuziv nelegal.

În drept, au fost invocate prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Recursul nu este fondat. Analizând actele dosarului, criticile recurentului circumscrise, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speță nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia. Pentru a se concluziona astfel, au fost avute în vedere considerentele în continuare arătate. Actul administrativ se bucură, într-adevăr, de prezumția de legalitate și de veridicitate, care determină principiul executării acestuia din oficiu, constituind el însuși titlu executoriu.

Tocmai datorită acestui specific devine însă necesară suspendarea executării lui în acele situații de excepție când este contestat din punct de vedere al legalității, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituția contenciosului administrativ. Necesitatea asigurării unei protecții jurisdicționale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută și în plan european, prin recomandarea R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă și României, cum corect a reținut și instanța de fond.

Potrivit acestei Recomandări, instanța, în calitate de autoritate jurisdicțională, chemată să decidă măsuri de protecție provizorie, trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente și să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil de nelegalitate a acestuia. În dreptul intern, situația de excepție a suspendării executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestor prevederi legale, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până, la pronunțarea instanței de fond și, respectiv, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul justificat vizează existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia acesta este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă are semnificația stabilită prin art. 2 lit. s) din această lege. În considerarea acestor prevederi legale, raportat la actele dosarului, prima instanță a concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.

De altfel, prin sentința civilă nr. 1795 din 25 iunie 2007, soluționând fondul cauzei, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a anulat decizia contestată, obligând emitentul la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin suspendarea activității, împrejurare ce constituie un argument suficient de puternic pentru a se reține legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței nr. 1834 din 13 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2008.