ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 189/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Pe data de 24 mai 2007, petiționarul

N.A., în calitate de persoană vătămată, a adresat organelor de urmărire penală

o plângere solicitând efectuarea de cercetări față de notarul public B.R., sub

aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., precum și

față de avocatul V.F. și subcomisarul de poliție V.V., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3)

C. pen. și art. 289 C. pen.

În susținerea plângerii,

petiționarul a învederat faptul că cei trei făptuitori, în înțelegere cu unii

funcționari din cadrul Primăriei municipiului Slatina și ai O.C.P.I., l-au

determinat ca, pe data de 14 aprilie 2006, să semneze o serie de acte făcându-l

să creadă că încheie un act cu clauză de întreținere, astfel că l-au deposedat de

întreaga avere mobilă și imobilă moștenită de la părinții săi.

Prin rezoluția nr. 313/P/2007,

din 19 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în

temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori pentru faptele

reclamate de petiționar.

Nemulțumit de soluția dată

de procuror, petiționarul s-a adresat cu o plângere conducerii Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 1633/II/2/2007, din

23 iulie 2007, a respins-o, ca neîntemeiată, reținându-se că nu se impune

infirmarea rezoluției.

Prin sentința penală nr. 139

din 11 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2122/54/2007 al Curții de Apel

Craiova, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționar, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe,

petiționarul a declarat recurs, solicitând desființarea rezoluțiilor atacate și

trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

făptuitori pentru faptele reclamate.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate dar și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 200 C. proc.

pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată.

În vederea realizării

obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menționat,

legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a

acestei faze a procesului penal.

Sesizat în unul din modurile

reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte

premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.

În anumite situații, actele

premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă

săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost

sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate

în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau

exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această

împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv

declanșarea procesului penal, se dispune neînceperea urmăririi penale.

În cazul contestării acestei

soluții, prin formularea plângerii prevăzută de art. 278

1

C. proc.

pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu

cercetările efectuate.

În speța de față, Înalta

Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele

judiciare au reținut, în mod corect că faptele penale reclamate de petiționar

nu există, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator

administrat, reprezentând o concluzie logică incontestabilă a acestuia.

Astfel, s-a stabilit că

actele prezentate în vederea întocmirii actului autentic de dezlipire și

vânzare-cumpărare au fost semnate de petiționar, au fost întocmite cu

respectarea dispozițiilor legale în materie și reprezintă voința

petiționarului, care nu a fost viciată în vreun fel.

Așa fiind, în lipa acelui

minim de indicii care să poată forma convingerea organului judiciar că se

impune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că soluția

procurorului este temeinică și legală, așa cum, în mod just, a reținut și

instanța de fond.

Pentru aceste considerente,

în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.A.

Recurentul petiționar va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul N.A. împotriva sentinței penale nr. 139 din

11 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 ianuarie 2008.