ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 189/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 24 mai 2007, petiționarul N.A., în calitate de persoană vătămată, a adresat organelor de urmărire penală o plângere solicitând efectuarea de cercetări față de notarul public B.R., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., precum și față de avocatul V.F. și subcomisarul de poliție V.V., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 289 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarul a învederat faptul că cei trei făptuitori, în înțelegere cu unii funcționari din cadrul Primăriei municipiului Slatina și ai O.C.P.I., l-au determinat ca, pe data de 14 aprilie 2006, să semneze o serie de acte făcându-l să creadă că încheie un act cu clauză de întreținere, astfel că l-au deposedat de întreaga avere mobilă și imobilă moștenită de la părinții săi.

Prin rezoluția nr. 313/P/2007, din 19 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de cei trei făptuitori pentru faptele reclamate de petiționar. Nemulțumit de soluția dată de procuror, petiționarul s-a adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluția nr. 1633/II/2/2007, din 23 iulie 2007, a respins-o, ca neîntemeiată, reținându-se că nu se impune infirmarea rezoluției. Prin sentința penală nr. 139 din 11 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 2122/54/2007 al Curții de Apel Craiova, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționar, în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs, solicitând desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitori pentru faptele reclamate. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate dar și întreaga cauză, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menționat, legea procesual penală a determinat precis și coerent regulile de desfășurare a acestei faze a procesului penal. Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare și de urmărire penală în succesiunea determinată de lege. În anumite situații, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârșirea infracțiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și respectiv declanșarea procesului penal, se dispune neînceperea urmăririi penale. În cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., controlul judiciar privește temeinicia rezoluției în raport cu cercetările efectuate. În speța de față, Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reținut, în mod corect că faptele penale reclamate de petiționar nu există, soluția procurorului fiind susținută de materialul probator administrat, reprezentând o concluzie logică incontestabilă a acestuia. Astfel, s-a stabilit că actele prezentate în vederea întocmirii actului autentic de dezlipire și vânzare-cumpărare au fost semnate de petiționar, au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie și reprezintă voința petiționarului, care nu a fost viciată în vreun fel.

Așa fiind, în lipa acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului judiciar că se impune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că soluția procurorului este temeinică și legală, așa cum, în mod just, a reținut și instanța de fond. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.A. Recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.A. împotriva sentinței penale nr. 139 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2008.