- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 25 ianuarie 2008
Decizia nr. 173/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 123 a Tribunalului Brăila
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T.S.C. SRL BRĂILA a solicitat, prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 19 octombrie 2005 pe rolul Tribunalului Brăila, excluderea asociatului S.D., din societate în temeiul art. 221 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, susținând că pârâtul S.D., în calitate de asociat și administrator a comis o fraudă în dauna societății, cu consecința diminuării patrimoniului social cu suma de 32.614 lei, urmare renunțării la însuși dreptul pretins în litigiul purtat cu debitoarea acestei sume, SC S.T. SA, deși nu avea acordul celorlalți asociați pentru a face acest act de dispoziție.
Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză, arătând că nu a comis o fraudă în daune societății, având acordul celorlalți asociați pentru renunțarea la drept față de SC S.T. SA. La data de 6 martie 2006, au intervenit în proces, SC S.T. SA și Dl. V.A. (asociați în societatea reclamantă), formulând cereri de intervenție în interes propriu, prin care au susținut că cererea de excludere a pârâtului este nefondată, acesta, în calitate de administrator a avut acordul celorlalți asociați pentru renunțarea la dreptul pretins față de debitoarea SC S.T. SA, între cele două sociatăți operând o compensare a creanțelor lor reciproce. Prin sentința nr. 123/ FCOM din data de 26 aprilie 2006 Tribunalul Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondată, acțiunea introductivă de instanță și a admis cererile de intervenție formulate de SC S.T.
SA BUCUREȘTI și Dl. V.A. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din examinarea probelor cu înscrisuri, interogatorii și mărturii administrate, renunțarea făcută de pârât în litigiul purtat cu debitoarea SC S.T. SA a fost urmarea unor discuții purtate în vederea compensării unor datorii reciproce, conduită care nu demonstrează intenția pârâtului de fraudare a patrimoniului societății. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, vizând aprecierea eronată a probelor administrate și încălcarea dispozițiilor legale referitoare la excludere. Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin decizia civilă nr. 139/ A din data de 30 octombrie 2006m a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința fondului în sensul excluderii pârâtului din societate.
Cu privire la părțile sociale rămase astfel disponibile, instanța a decis că ele se vor realoca asociațiilor rămași potrivit înțelegerii lor, sau în eventualitatea nerealizării acordului de voință, părțile sociale vor fi alocate proporțional cu cele deja deținute de către asociații care își manifestă acțiunea. Instanța de apel a apreciat că proble administrate în cauză confirmă ipoteza excluderii prevăzută de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, în condițiile în care compensare a datoriilor reciproce, ca bază a renunțării la dreptul pretins nu a fost demonstrată cu documente contabile legale, iar discuțiile în vederea compensării s-au prestat numai între pârât și intervenienți direct interesați în rezultatele debitoarei, datorită calității lor de asociați la SC S.T.
SA BRĂILA. Împotriva acestei decizii pârâtul S.N.M. a declarat recurs, la data de 8 ianuarie 2007 solicitând modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă și menținerii sentinței pronunțate de Tribunalul Brăila. Recurentul și-a întemeia recursul pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în dezvoltarea criticilor formulate următoarele: - instanța de apel nu a coroborat probele administrate în cauză, care impuneau concluzia că temeiul legal al compensării între cele două societăți există, iar procesul verbal de compensare este semnat de directorul societății reclamante la 3 aprilie 2006. - nu există interese contrare între societatea reclamantă SC S.T.
SA și SC S. SA BRĂILA deoarece ele sunt afiliate la SC STIZO SA. - declarația martorilor P.E. și A.W. trebuiau înlăturate, deoarece aceștia, în calitate de asociați în cadrul societății reclamante, au avut poziție subiectivă. Asupra recursului. Examinând decizia atacată, în contextul criticilor formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Preliminar, curtea amintește că potrivit actualei reglementări a recursului cuprinsă în Titlul V, Căile extraordinare de atac, modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, numai pentru motivele de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.;
Deși recurentul invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., care potrivit legii vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8) și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în dezvoltarea acestor motive critică, în mod concret, felul în care instanța a interpretat probele administrate, acordând girul unor martori subiectivi și înlăturând nejustificat compensarea datoriilor dovedite cu procesul verbal din 31 martie 2006.
Or, aceste chestiuni privind stabilirea situației de fapt, urmare analizării probelor administrate, sunt atributul exclusiv al instanței fondului, sau apelului, deși perspectiva caracterului său devolutiv, și nu pot face obiectul controlului de legalitate, în condițiile în care instanța de apel își motivează hotărârea sub aspectul situației de fapt reținute.
În cauză, renunțarea de către asociatul administrator la însuși dreptul de creanță pe care societatea îl avea față de debitoarea SC S.T. SA, renunțare de care s-a luat act, în litigiul pendinte dintre cele două societăți finalizat prin sentința civilă nr. 6733 din 17 august 2005 a Judecătoriei Secției 3 București, constituie o conduită care nu respectă coordonatele și rigorile interesului sociatar și aceasta deoarece la data renunțării la dreptul pretins nu se realizase nici o compensare a eventualelor datorii reciproce dintre cele două societăți. Atitudinea administratorului, în aceste circumstanțe nu poate fi caracterizată ca fiind neglijența sau inabilitate, ci este o faptă delictuală intenționată săvârșite în dauna societății și aceasta tocmai datorită calității sale de administrator și a încrederii ce i-a fost conferită prin desemnarea sa, încredere de care a abuzat prin actul de renunțare consimțit.
Prin urmare, dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată care reglementează cauză de excludere a asociatului administrator care comite fraudă în dauna societății, își găsesc aplicarea în cauză, hotărârea curții de apel nefiind susceptibilă de critică formulată de aplicare greșită a legii. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat, iar conform art. 274 c C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în această fază procesuală în sumă de 2300 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.N.M. împotriva deciziei civile nr. 139/ A din 30 octombrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Obligă recurentul S.N.M. la plata sumei de 2300 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC T.S.C. SRL BRĂILA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.