ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2008

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 417/C din

19 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a respins cererea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâta Covaci Mioara,

reținând următoarele:

Conform art. 1 din Legea nr. 45/1997,

fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte

părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit

condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește condițiile de ședere, aplicabile

pe teritoriul părții contractante solicitante, dacă s-a stabilit sau este

prezumat că aceasta are cetățenia părții contractante solicitate.

În speță, din declarația pârâtei C.M.

reiese că aceasta s-a stabilit pe teritoriul Olandei, fără forme legale.

Al patrulea protocol adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,

garantează dreptul la liberă circulație, însă el prevede și că acest drept

poate să facă obiectul unor restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt

justificate de interesul public într-o societate democratică.

Întrucât nu s-a dovedit că pârâta a

avut un comportament necorespunzător pe teritoriul Olandei, restrângerea

dreptului la liberă circulație nu se impune ca o măsură necesară într-o

societate democratică, justificată de interesul public, și, față de prevederile

art. 55 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G.

nr. 5/2006, a respins cererea reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 430-A din 9

octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul declarat

de apelanta-reclamantă, reținând, în esență, că începând cu 1 ianuarie 2007,

odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, limitarea libertății de

circulație a cetățenilor români în țările membre ale Uniunii Europene se poate

face numai cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu, respectiv

Directiva nr. 38/2004/CE și Regulamentul nr. 1612/1968, ale Parlamentului,

respectiv Consiliului European, și anume doar pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică.

Întrucât în cauză nu s-a făcut nicio

dovadă în legătură cu împrejurările și cerințele mai sus evocate, instanța de

apel a constatat că hotărârea atacată este temeinică și legală și, în

consecință, a respins apelul reclamantei, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că

intimata a fost returnată din Olanda, la data de 1 decembrie 2006, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autoritățile

române au luat act de măsura autorităților olandeze, fără să poată cenzura

măsura dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul

acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtei dispusă în baza acordului de

readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005, față de care unica condiție necesară pentru a dispune

măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație, dintr-un stat cu care țara noastră

are încheiat acord de readmisie, este returnarea.

Prin decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor la care se referă

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii

publice.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Față de prevederile art. 25 din

Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar

regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, în

art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe

perioada șederii în străinătate, aceasta trebuind să se desfășoare potrivit

unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

S-a susținut că, în mod greșit s-a

apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii

restrângerii dreptului pârâtei la liberă circulație, și că legea română nu a

fost interpretată sistematic, prin raportare la obligațiile ce revin

cetățenilor români care părăsesc România.

Protocolul nr. 4 adițional al

Convenție, la art. 2, garantează dreptul la liberă circulație în țară și în

străinătate, însă această garanție poate suporta restricțiile prevăzute de

paragraful nr. 4 al art. 2, iar restrângerea dreptului la liberă circulație pe

teritoriul Olandei este justificată de „interesul public într-o societate

democratică”.

Declarația olografă a pârâtei

confirmă faptul că aceasta a conștientizat că a fost returnată pentru ședere

ilegală pe teritoriul Olandei și că a încălcat obligațiile prevăzute de art. 5

din Legea nr. 248/2005.

Chiar dacă art. 40 din Directiva

2004/38/CE prevede transpunerea acesteia în legislația internă, Directiva nu

face parte de drept din legislația internă. Ea impune statelor membre o

obligație de rezultat, lăsând autorităților naționale competențele legate de

forma și mijloacele utilizate în acest scop.

Legea nr. 248/2005 nu încalcă

dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor

Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la

propriul resortisant și nu la resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar

condițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că

pârâta a fost returnată în baza unui acord de readmisie pentru ședere ilegală

și pentru muncă fără forme legale.

Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost

înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru

proprii cetățeni, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei

pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulație a pârâtei

să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația

care a determinat-o.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în

cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că

drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală,

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Din procesul-verbal aflat la fila 5

dosar fond rezultă că intimata-pârâtă a fost returnată din Olanda pentru

intrare și ședere ilegală pe teritoriul acestei țări, iar recurenta-reclamantă

nu a făcut dovada că intimata-pârâtă a săvârșit vreo faptă care să justifice

luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că

măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze

exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație al intimatei-pârâte doar pentru intrare și

ședere ilegală pe teritoriul Olandei nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 430-A din 9 octombrie 2007 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 mai 2008.