ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8248/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 404/C din 16 aprilie 2007, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâții C.G. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, reținând că pârâtul C.G. a fost returnat din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, însă la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană și „multor persoane aflate pe teritoriul statelor membre ale Uniunii le-a fost acordat dreptul de intrare, ieșire etc”. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 341/A din 11 iulie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe.

Instanța de apel a reținut că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, efectele tratatelor pe care România le încheiase cu state membre ale Uniunii Europene au încetat, iar expulzarea dispusă de autoritățile belgiene nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică dreptul la liberă circulație al cetățeanului său pe teritoriul Belgiei. În materia liberei circulații a cetățenilor români este aplicabil art. 48 din Tratatul CEE și art. 4 din Directiva 2004/38/CE, iar în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului C.G., pentru că norma comunitară prevede doar trei situații care permit luarea acestei măsuri, și anume: afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat, în esență, că pârâtul C.G. a fost returnat din Belgia, la data de 3 ianuarie 2007, în baza H.G. nr. 825/1995, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților belgiene, fără să poată cenzura această măsură. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege. De aceea, ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor condiții în care cetățenii români pot circula în străinătate, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecție, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile ce le revin, cu excepția acelora care nu sunt compatibile cu absența lor din țară.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Legea nr. 248/2005, completată cu O.G. nr. 5/2006, asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În sensul celor arătate, s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 4 la Convenție trebuie interpretat în sensul că orice persoană care se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula în mod liber pe teritoriul acelui stat. S-a mai susținut, că România a negociat prin Tratatul de Aderare, ratificat prin Legea nr. 157din 24 mai 2005, o perioadă de 2 până la 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2007, la capitolul privind libera circulație a persoanelor. Unele state membre ale Uniunii pot continua să aplice restricții pentru cetățenii statelor membre pe o perioadă de doi ani după aderare, această posibilitate fiind prevăzută în mod explicit în Anexa VII a Tratatului de Aderare.

Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul celui în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. În anexa VII la Legea nr. 157/2005 nu este prevăzut dreptul unor state membre de a putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor în alte condiții decât cele prevăzute de art. 27 din Directivă, timp de 2 ani de la data aderării.

Prevederile anexei privesc anumite dispoziții din Directiva 2004/38/CE, care preiau dispozițiile din Directiva 68/360/CEE și care nu pot fi disociate de cele din Regulamentul CEE nr. 1612/1968, a căror aplicare este amânată în temeiul alineatelor 2-5, 7 și 8. Directiva 68/360/CEE a Consiliului și Regulamentul Consiliului CEE nr. 1612/1968 au fost însă adoptate pentru eliminarea discriminării bazate pe naționalitatea lucrătorilor în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și alte condiții de muncă și dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în cadrul Comunității, pentru a desfășura o activitate salarială. Prin urmare, posibilitatea derogării privește numai libertatea de a circula și locui în cadrul Comunității a oricărui resortisant, asigurând accesul la încadrarea în muncă și egalitatea de tratament în exercitarea muncii și nu, în general, libertatea de circulație.

De aceea, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. În prezenta cauză, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Directivă. Potrivit înscrisurilor aflate la filele 4-5 din dosarul primei instanțe, intimatul-pârât a fost returnat din Belgia pentru ședere ilegală. Acesta nu a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale și nu s-a dovedit că a săvârșit vreo faptă care să justifice restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului pârât doar pentru ședere ilegală în Belgia nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 341 A din 11 iulie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2007.