ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3503/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3503/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față, constată:

Prin cererea înregistrată la 21 noiembrie 2002,

reclamantul G.P. a chemat în judecată pe pârâții SC C. SA Cluj Napoca,

A.P.A.P.S., A.S. din SC C. SA și SIF Banat Crișana cerând să se constate că în

calitate de unic succesor legal al fostului proprietar al fabricii metalurgice

H., imobil ce se identifică sub nr. top A+1 în C.F. nr. 10725 Cluj, este

îndreptățit la restituirea în natură a proprietății, sens în care solicită ca

pârâții să fie obligați să îi predea în proprietate, cu titlu de restituire în

natură, o cotă de 25% din acțiuni, fiecare proporțional cu cota lor de

proprietate din patrimoniul SC C. SA.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că

fabrica în litigiu a fost naționalizată din patrimoniul tatălui său, H.l., în

anul 1948 și că societatea deținătoare, SC C. SA refuză să îi emită o

dispoziție cu privire la notificarea pe care i-a adresat-o, îndrumându-l să se

adreseze A.P.A.P.S. București, instituție care a fost implicată în procesul său

de privatizare.

Apreciind că refuzul de soluționare a

notificării de către pârâta SC C. SA, comunicat cu adresa nr. 22415 din 31

octombrie 2002, echivalează cu o decizie de respingere a notificării,

reclamantul a susținut că este îndreptățit să se adreseze justiției pentru a-și

valorifica pretențiile.

Prin sentința civilă nr. 824 din 16 septembrie

2003 Tribunalul Cluj a

respins excepția

prematurității cererii și pe cea a lipsei calității procesuale

pasive a

A.P.A.P.S. București.

Prin aceeași sentință tribunalul a admis

excepția lipsei calității

procesuale pasive

a pârâților SC SIF Banat Crișana, A.S.

din

SC C. SA, a Primăriei Municipiului Cluj Napoca, a Statului

Român, prin Ministerul Finanțelor și pe cea a

lipsei capacității procesuale a

pârâtei

A.P.A.P.S., sucursala Cluj, în contradictoriu cu care a respins acțiunea.

Pe fond, tribunalul a admis acțiunea formulată

de reclamant și a

obligat pe pârâta

A.P.A.P.S. București să stabilească prin decizie valoarea și modalitatea

măsurilor reparatorii corespunzătoare pentru imobilul cu nr. top

6833 înscris inițial în C.F. 10725 Cluj „casă din

cărămidă acoperită cu țiglă cu

3 camere, 1 bucătărie, 1 magazie, 1

tâmplărie, 1 turnătorie, 1 sală de

mașini, 1

sală de pânzător și dependințe, apoi curte în str. N. nr.

1" în

suprafață de 1 iugh. 79 stj.

Totodată,

tribunalul a respins plângerea formulată de reclamant

împotriva adresei nr. 22415 din 31 octombrie 2002

emisă de SC C. SA ca

inadmisibilă.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

imobilul în litigiu a fost

preluat de stat

din patrimoniul autorului reclamantului, H.l., în baza

Decretului nr.

233 din 27 mai 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale ale

RPR, cu titlu de expropriere pentru utilitate

publică și predat în folosința

Ministerului

Industriei pentru nevoile întreprinderii Industriale SA C.

SA.

Cum în prezent,

imobilul se află în patrimoniul SA C. SA,

societate comercială privatizată de FPS,

tribunalul a constatat că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

caz în care,

pârâtei

A.P.A.P.S., chemată în proces încă din data de 21 noiembrie 2002, îi revine

obligația de a emite o decizie prin care să stabilească valoarea și

modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare

pe care reclamantul este

îndreptățit

să le primească, celelalte pârâte neavând calitate și, după caz,

capacitate

procesuală pentru a dispune în acest sens.

Prin decizia

civilă nr. 161VA din 28 ianuarie 2004 Curtea de Apel Cluj

secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de pârâta A.P.A.P.S.

În motivarea

deciziei instanța a reținut că în raport de dispozițiile art.

27 alin. (5) și art. 35 din Legea nr.

10/2001, pârâta A.P.A.P.S. este singura

instituție abilitată să se pronunțe cât privește cererea reclamantului

de

acordare de măsuri reparatorii sub forma unor acțiuni

la societăți comerciale, caz în care, are calitate procesuală pasivă.

Mai mult, cum

reclamantul a notificat SC C. SA în termenul

prevăzut de art. 21 alin. (1), cu respectarea

cerințelor prevăzute de art. 21

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a reținut că pârâta

A.P.A.P.S. nu se

poate apăra

în sensul că nu a fost direct notificată, ea având posibilitatea să

se pronunțe prin dispoziție asupra

pretențiilor reclamantului, cu mențiunea

că prin sentința apelată instanța nu a stabilit cuantumul

despăgubirilor,

cuantum care urmează să fie determinat

după evaluarea imobilului în condițiile prevăzute de art. 31 din lege.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta A.P.A.P.S. București invocând incidența art.

304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului pârâta reiterează critica potrivit căreia atâta

timp cât nu a fost notificată direct de către reclamant, în mod

nelegal,

instanțele de fond au dispus

obligarea sa să emită decizie, cererea dedusă

judecății impunându-se să fie respinsă ca prematur formulată.

Totodată,

recurenta susține că atâta timp cât reclamantul a cerut doar restituirea în

natură a imobilului sau/și compensarea cu alte bunuri constând

în construcții și teren în intravilanul municipiului Cluj, iar ulterior

la 9

septembrie 2003, obligarea statului la

acordarea de despăgubiri, fără ca acesta să fi solicitat acțiuni la societăți

comerciale, instanțele de fond, prin

hotărârile pronunțate, au acordat

ceea ce nu s-a cerut.

Analizând

recursul Înalta Curte constată că acesta nu poate fi primit

pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 29 din Legea nr.

10/2001, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societății comerciale

privatizate(...)

persoanele îndreptățite au

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

În acest caz,

potrivit alin. (3) al aceluiași articol, măsurile reparatorii prin

echivalent se propun de către instituția

publică care efectuează sau după

caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind

aplicabile în mod

corespunzător.

Or, în speță, în mod necontestat, imobilul în

litigiu se află în patrimoniul unei societății comerciale care a fost

privatizată de către

recurentă, caz în care

acesteia îi revine obligația legală prevăzut de art. 29

alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

Apărările pârâtei în sensul că atâta timp cât

reclamantul nu ar fi

solicitat acordarea unui

anumit tip de măsuri reparatorii, nu fi incidente

dispozițiile legale mai sus arătate și, pe cale de

consecință, că în acest caz,

instanțele

de fond ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, nu poate fi primită.

În materia Legii

nr. 10/2001, lege cuprinzând dispoziții prin care se

derogă de la dreptul comun, acest act normativ

este cel care determină în

mod

imperativ regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv de stat în

perioada de referință prevăzută, anume 6

martie 1945-22

decembrie 1989.

Cu alte cuvinte,

obiectul procesului îl constituie obținerea de către

persoana

îndreptățită de măsuri reparatorii iar felul acestor măsuri și condițiile în

care se acordă în mod efectiv se stabilesc, în raport și de

opțiunea persoanei îndreptățite manifestată însă

în limitele prevăzute de

acest act

normativ, în procedurile prevăzute prin dispozițiile acestei legi de

reparație.

Așa fiind, cum

reclamantul a declanșat procedura prevăzută de Legea

nr. 10/2001 și cum instanțele de fond au dispus

obligarea pârâtei de a emite

o

dispoziție prin care să stabilească valoarea și felul măsurilor reparatorii pe

care acesta este îndreptățit să le

primească, critica formulată de recurentă

în sensul acordării de către instanțele de fond a

ceea ce nu s-a cerut, critică

fundamentată

pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi

primită.

Totodată, instanța de

recurs găsește a fi nefondată și critica pârâtei privind prematuritatea cererii

dedusă judecății, circumscrisă motivului de

recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, atâta timp cât persoana

îndreptățită a adresat notificare

societății

comerciale care deținea bunul la momentul intrării în vigoare a

legii, împrejurare de natură să creeze aparența că

aceasta este entitatea deținătoare în sensul legii, și atâta timp cât aceasta

notificare, conform art.

22 alin. 4

din lege, face dovada deplină în fața oricărei autorități, persoane

fizice sau juridice a respectării termenului

prevăzut de alin.1 al aceluiași

articol,

pârâta A.P.A.P.S., autoritatea statului care a efectuat privatizarea

societății

notificate nu poate refuza soluționarea acestora pentru un asemenea motiv.

Sub acest aspect este de observat, că potrivit

legii, în cazul societăților comerciale privatizate nu s-a prevăzut în mod

expres cărei

entități persoana îndreptățită

urmează să îi transmită notificarea, deși în redactarea inițială al legii, s-au

prevăzut obligații atât pentru societatea

privatizată cât și pentru

instituția implicată în privatizare, funcție de valabilitatea ori

nevalabilitatea privatizării.

Totodată, este de

menționat că în speță recurenta nu s-a apărat în

sensul că

nu ar fi avut cunoștință de pretențiile pe care persoana

îndreptățită Ie-a notificat SC C. SA, ci doar în

sensul că se impunea

ca să-i fie

comunicat în mod direct și ei notificarea, caz în care, refuzul său

de a se conforma obligației ce îi revine potrivit

legii pentru un considerent

formal, este nejustificat.

Soluția se impune

cu atât mai mult în cazul această autoritate a fost

chemată de către persoana îndreptățită în proces,

alături de societatea pe

care

a privatizat-o - în speță, din data de 22 noiembrie 2002-, împrejurare în

care a luat cunoștință în mod nemijlocit, de pretențiile formulate prin

notificare și putea dispune cu privire la modalitatea de soluționare a

acestora.

Așa fiind, cum

hotărârile instanței de fond au fost date cu aplicarea

corectă

a legii și în limitele investiri instanței, Înalta Curte urmează a constata că

recursul dedus judecății este nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta A.V.A.S.

împotriva

deciziei nr. 167/A din 28 ianuarie

2004 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.