ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 4900/2005, reclamanta Asociația

T.R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului, Ministerul Administrației și Internelor și

Guvernul României, abrogarea imediată a Ordinului comun al Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerului Administrației și

Internelor nr. 1654/979/2005 privind introducerea unor restricții pe drumul

național DN 1 (E 60) sectorul București - Ploiești - Brașov.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că ordinul atacat este nelegal, deoarece, pe de o parte,

produce grave prejudicii persoanelor fizice și juridice, iar, pe de altă parte,

periclitează dezvoltarea macroeconomică din zona limitrofă DN 1, inclusiv Valea

Prahovei.

Prin sentința civilă nr. 824

din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Guvernului României, excepție invocată de acest pârât, prin

întâmpinare, respingând, în consecință, acțiunea față de acesta.

Totodată, instanța a respins

acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că ordinul atacat este legal, fiind emis în

limitele competențelor conferite autorităților pârâte, prin art. 12 lit. f) din

O.G. nr. 19/1997, H.G. nr. 412/2004 și O.U.G. nr. 63/2003. Gravele prejudicii

care se pretinde că au fost suportate de persoane fizice și juridice, nu au

fost probate, iar celelalte aspecte invocate, privind dezvoltarea economică a

zonei, exced controlului de legalitate pe care îl poate face instanța de

contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamanta Asociația T.R.C., invocând motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a arătat că

instanța de fond a ignorat faptul că ordinul comun, emis de cele două ministere

la 26 ianuarie 2006, nu are același temei ca ordinul anterior, lipsind tocmai

O.G. nr. 43/2002, care se referă la metodologia introducerii restricțiilor pe

drumurile publice.

Consecința acestei omisiuni

este neobservarea nelegalității actului, determinată de faptul că nici Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și nici Ministerul Administrației

și Internelor nu au calitatea de administratori ai DN 1.

Recurenta critică modul de

soluționare a excepției privind calitatea procesuală pasivă a Guvernului

României, deoarece cele două ministere reprezintă Guvernul în relațiile cu

terții, aflându-se într-un raport de prepușenie cu acesta.

Cât privește prejudiciile,

societățile comerciale care au ca obiect de activitate transporturile și sunt

membre asociate ale Asociației T.R.C., le înregistrează zilnic, prin

neutilizarea DN 1 ori prin amenzile aplicate de organele de poliție în cazul

încălcării ordinului.

În recurs au formulat

întâmpinare ambii intimați.

Intimatul Ministerul

Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

întrucât recurenta nu a dovedit că a suferit vreo vătămare prin emiterea

acestuia, deși art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dă drept la acțiune în

contencios administrativ, numai persoanelor vătămate în drepturile și interesele

lor. În plus, restricțiile stabilite prin ordin vizează numai anumite sectoare

din DN 1 și sunt temporare, existând posibilitatea obținerii gratuite a unei

autorizații de la C.N. A.D.N. pentru utilizarea acestora.

La rândul său, intimatul

Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin întâmpinarea

formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, subliniind

legalitatea ordinului atacat. Susține că este administrator al DN 1, în baza

art. 57 din O.U.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Cât privește

prejudiciile, arată că în materia analizată numai actul administrativ nelegal

constituie temei pentru acordarea lor, or, în cauză, ordinul este legal.

În ședința publică de la 13

octombrie 2006, acest intimat a ridicat excepția tardivității recursului.

Excepția este nefondată.

Potrivit art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată

cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

În speță, sentința

pronunțată de instanța de fond a fost comunicată reclamantei Asociația T.R.C.,

la data de 5 iunie 2006, iar recursul a fost trimis prin poștă, la data de 21

iunie 2006, fiind înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 22 iunie

2006.

Se constată, astfel, că,

potrivit art. 104 C. proc. civ., recursul trebuie socotit ca fiind declarat în

termen, fiind predat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului de

recurs.

Cât privește fondul căii de

atac declarate, Înalta Curte constată:

Actul administrativ atacat

este Ordinul nr. 1654/979/2005, emis de Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului și Ministerul Administrației și Internelor (M. Of.

nr. 951/26.10.2005).

Prin acest ordin, potrivit

art. 1, s-a introdus o restricție temporară de circulație pentru vehiculele rutiere,

altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioada 15

octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, în zilele de luni - vineri, pe anumite

sectoare din drumul național DN 1 (E 60), delimitate la lit. a) și b) ale

aceluiași articol.

Prima critică, referitoare

la Ordinul comun din data de 26 ianuarie 2006, nr. 96, pentru modificarea și

completarea Ordinului comun nr. 1654/979/2005 excede cadrul procesului de față,

constituind de fapt o cerere nouă făcută direct în recurs, ceea ce este potrivnic

dispozițiilor cuprinse în art. 316, raportat la art. 294 C. proc. civ. Instanța

de fond nu a fost învestită cu examinarea acestui act și, prin urmare, nici

instanța de recurs nu o poate face.

Cât privește susținerea că

emitenții actului administrativ atacat nu aveau competența să stabilească

restricții de circulație pe DN 1, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

art. 57 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, arată expres

că „Ministerul Transporturilor asigură administrarea drumurilor publice de

interes național”, iar art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 privind

circulația pe drumurile publice, în forma în vigoare la data respectivă,

stabilea că „orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se

dispune de către administratorul drumului, numai cu acordul poliției”.

Și motivul de recurs ce

critică soluția fondului pentru respingerea cererii de acordare a daunelor,

este nefondat, pentru argumentul expus de către intimatul Ministerul

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în întâmpinarea formulată.

Într-adevăr, acordarea daunelor potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 este condiționată de constatarea nelegalității integrale sau parțiale

a actului atacat, ceea ce nu este cazul în speță.

În plus, cum a reținut și

instanța de fond, prejudiciile invocate nu au fost în nici un fel probate,

fiind simple speculații. Nimic nu o împiedica pe recurentă să solicite,

potrivit art. 2 din ordinul examinat, eliberarea unei autorizații speciale

nominale de circulație de către C.N. A.D.N. SA și Direcția Poliției Rutiere.

În fine, instanța de fond a

soluționat corect și excepția privind lipsa calității procesual pasive a

Guvernului României, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în această materie, legitimare procesuală are numai autoritatea

publică emitentă a actului administrativ, iar actul atacat a fost emis de cele

două ministere, intimate-pârâte.

Pentru aceste considerente,

constatând că niciuna din criticile formulate nu poate fi primită, sentința

atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității declarării recursului.

Respinge recursul declarat

de Asociația T.R.C. împotriva sentinței civile nr. 824 din 6 aprilie 2006 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2007.