ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 483/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. 4900/2005, reclamanta Asociația T.R.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Ministerul Administrației și Internelor și Guvernul României, abrogarea imediată a Ordinului comun al Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerului Administrației și Internelor nr. 1654/979/2005 privind introducerea unor restricții pe drumul național DN 1 (E 60) sectorul București - Ploiești - Brașov. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că ordinul atacat este nelegal, deoarece, pe de o parte, produce grave prejudicii persoanelor fizice și juridice, iar, pe de altă parte, periclitează dezvoltarea macroeconomică din zona limitrofă DN 1, inclusiv Valea Prahovei.

Prin sentința civilă nr. 824 din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernului României, excepție invocată de acest pârât, prin întâmpinare, respingând, în consecință, acțiunea față de acesta. Totodată, instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că ordinul atacat este legal, fiind emis în limitele competențelor conferite autorităților pârâte, prin art. 12 lit. f) din O.G. nr. 19/1997, H.G. nr. 412/2004 și O.U.G. nr. 63/2003. Gravele prejudicii care se pretinde că au fost suportate de persoane fizice și juridice, nu au fost probate, iar celelalte aspecte invocate, privind dezvoltarea economică a zonei, exced controlului de legalitate pe care îl poate face instanța de contencios administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta Asociația T.R.C., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a arătat că instanța de fond a ignorat faptul că ordinul comun, emis de cele două ministere la 26 ianuarie 2006, nu are același temei ca ordinul anterior, lipsind tocmai O.G. nr. 43/2002, care se referă la metodologia introducerii restricțiilor pe drumurile publice. Consecința acestei omisiuni este neobservarea nelegalității actului, determinată de faptul că nici Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și nici Ministerul Administrației și Internelor nu au calitatea de administratori ai DN 1. Recurenta critică modul de soluționare a excepției privind calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, deoarece cele două ministere reprezintă Guvernul în relațiile cu terții, aflându-se într-un raport de prepușenie cu acesta.

Cât privește prejudiciile, societățile comerciale care au ca obiect de activitate transporturile și sunt membre asociate ale Asociației T.R.C., le înregistrează zilnic, prin neutilizarea DN 1 ori prin amenzile aplicate de organele de poliție în cazul încălcării ordinului. În recurs au formulat întâmpinare ambii intimați. Intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu a dovedit că a suferit vreo vătămare prin emiterea acestuia, deși art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dă drept la acțiune în contencios administrativ, numai persoanelor vătămate în drepturile și interesele lor. În plus, restricțiile stabilite prin ordin vizează numai anumite sectoare din DN 1 și sunt temporare, existând posibilitatea obținerii gratuite a unei autorizații de la C.N.

A.D.N. pentru utilizarea acestora. La rândul său, intimatul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, subliniind legalitatea ordinului atacat. Susține că este administrator al DN 1, în baza art. 57 din O.U.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor. Cât privește prejudiciile, arată că în materia analizată numai actul administrativ nelegal constituie temei pentru acordarea lor, or, în cauză, ordinul este legal. În ședința publică de la 13 octombrie 2006, acest intimat a ridicat excepția tardivității recursului. Excepția este nefondată. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

În speță, sentința pronunțată de instanța de fond a fost comunicată reclamantei Asociația T.R.C., la data de 5 iunie 2006, iar recursul a fost trimis prin poștă, la data de 21 iunie 2006, fiind înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 22 iunie 2006. Se constată, astfel, că, potrivit art. 104 C. proc. civ., recursul trebuie socotit ca fiind declarat în termen, fiind predat la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului de recurs. Cât privește fondul căii de atac declarate, Înalta Curte constată: Actul administrativ atacat este Ordinul nr. 1654/979/2005, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Ministerul Administrației și Internelor (M. Of. nr. 951/26.10.2005).

Prin acest ordin, potrivit art. 1, s-a introdus o restricție temporară de circulație pentru vehiculele rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în perioada 15 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, în zilele de luni - vineri, pe anumite sectoare din drumul național DN 1 (E 60), delimitate la lit. a) și b) ale aceluiași articol. Prima critică, referitoare la Ordinul comun din data de 26 ianuarie 2006, nr. 96, pentru modificarea și completarea Ordinului comun nr. 1654/979/2005 excede cadrul procesului de față, constituind de fapt o cerere nouă făcută direct în recurs, ceea ce este potrivnic dispozițiilor cuprinse în art. 316, raportat la art. 294 C. proc. civ. Instanța de fond nu a fost învestită cu examinarea acestui act și, prin urmare, nici instanța de recurs nu o poate face.

Cât privește susținerea că emitenții actului administrativ atacat nu aveau competența să stabilească restricții de circulație pe DN 1, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că art. 57 lit. a) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, arată expres că „Ministerul Transporturilor asigură administrarea drumurilor publice de interes național”, iar art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în forma în vigoare la data respectivă, stabilea că „orice măsură de restricție a circulației pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului, numai cu acordul poliției”. Și motivul de recurs ce critică soluția fondului pentru respingerea cererii de acordare a daunelor, este nefondat, pentru argumentul expus de către intimatul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului în întâmpinarea formulată.

Într-adevăr, acordarea daunelor potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este condiționată de constatarea nelegalității integrale sau parțiale a actului atacat, ceea ce nu este cazul în speță. În plus, cum a reținut și instanța de fond, prejudiciile invocate nu au fost în nici un fel probate, fiind simple speculații. Nimic nu o împiedica pe recurentă să solicite, potrivit art. 2 din ordinul examinat, eliberarea unei autorizații speciale nominale de circulație de către C.N. A.D.N. SA și Direcția Poliției Rutiere. În fine, instanța de fond a soluționat corect și excepția privind lipsa calității procesual pasive a Guvernului României, întrucât, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în această materie, legitimare procesuală are numai autoritatea publică emitentă a actului administrativ, iar actul atacat a fost emis de cele două ministere, intimate-pârâte.

Pentru aceste considerente, constatând că niciuna din criticile formulate nu poate fi primită, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității declarării recursului. Respinge recursul declarat de Asociația T.R.C. împotriva sentinței civile nr. 824 din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2007.