ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, în dosarul penal nr. 366/1/2009, s-a dispus menținerea măsurii

arestării preventive în conformitate cu

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că

verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatului, a constata că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor

legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest.

Împotriva încheierii pronunțată, la data de 7 ianuarie 2009, de către

Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs inculpatul G.C. solicitând casarea

acesteia și, în cadrul rejudecării, să se dispună revocarea măsurii arestării

preventive întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

, constată că recursul

este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr. 85/ S din 10

iulie 2008, pronunțată de Tribunalul

pentru Minori și

Familie Brașov, s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., la o pedeapsă de 8

ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1). raportat la art. 175 alin.

(1) lit. i)

C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul G.C., în seara zilei de 8 octombrie

2006, împreună cu coinculpatul G.N., aflându-se în localitatea Săcele din

județul Brașov, au aplicat victimei M.R. mai multe lovituri cu toporul în zona

capului, cauzându-i leziuni corporale ce au condus la deces.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond au declarat apel

Parchetul de pe lângă

Tribunalul de Minori și Familie Brașov, inculpații G.C., G.N. și partea civilă

M.E.

La termenul din 7 ianuarie 2009, fixat pentru judecarea apelului,

instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării

preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit dispozițiile art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța

de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când

instanța

constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare

privarea de

libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii

arestării

preventive”.

În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de

libertate a inculpatei.

Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Cu privire la pericolul

concret pentru ordinea publică acesta rezultă, cu prisosință, din împrejurările

concrete în care inculpatul recurent a săvârșit fapta. Astfel, acesta a atacat

victima pe timp de noapte, împreună cu alt inculpat, aplicându-i lovituri

multiple, cu toporul, în zona capului. Nu este lipsit de relevanță faptul că

victima a fost luată prin surprindere de către inculpați și nu a avut o

atitudine provocatoare.

Împrejurarea că inculpatul este minor, nu constituie un element de

natură a convinge instanța în sensul revocării măsurii arestării preventive,

sau înlocuirea acesteia cu a o altă măsură preventivă restrictivă de drepturi,

atâta timp cât inculpatul a conștientizat gravitatea deosebită a faptei sale.

Pe altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea

inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar

nedefinitivă, constituind un

temei suficient de puternic pentru a se

constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se,

astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că

hotărârea de condamnare

nedefinitivă, nu alterează nici

prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un

termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile

legii.

Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul

menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva

încheierii din 7 ianuarie pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 687/1372/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

ianuarie 2009.