ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 116/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul penal nr. 366/1/2009, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constata că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest. Împotriva încheierii pronunțată, la data de 7 ianuarie 2009, de către Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs inculpatul G.C.

solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. , constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 85/ S din 10 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, s-a dispus condamnarea inculpatului G.C., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1). raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

În fapt, s-a reținut că inculpatul G.C., în seara zilei de 8 octombrie 2006, împreună cu coinculpatul G.N., aflându-se în localitatea Săcele din județul Brașov, au aplicat victimei M.R. mai multe lovituri cu toporul în zona capului, cauzându-i leziuni corporale ce au condus la deces. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori și Familie Brașov, inculpații G.C., G.N. și partea civilă M.E. La termenul din 7 ianuarie 2009, fixat pentru judecarea apelului, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiile art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.

Înalta Curte constată ca fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică acesta rezultă, cu prisosință, din împrejurările concrete în care inculpatul recurent a săvârșit fapta. Astfel, acesta a atacat victima pe timp de noapte, împreună cu alt inculpat, aplicându-i lovituri multiple, cu toporul, în zona capului. Nu este lipsit de relevanță faptul că victima a fost luată prin surprindere de către inculpați și nu a avut o atitudine provocatoare. Împrejurarea că inculpatul este minor, nu constituie un element de natură a convinge instanța în sensul revocării măsurii arestării preventive, sau înlocuirea acesteia cu a o altă măsură preventivă restrictivă de drepturi, atâta timp cât inculpatul a conștientizat gravitatea deosebită a faptei sale.

Pe altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O. În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă, nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 7 ianuarie pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 687/1372/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.