OPALSKA v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

26.09.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

OPALSKA v. POLAND (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 23491/02 de către Hanna OPALSKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 26 septembrie 2006 în calitate de cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pellonpäää Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 9 Iunie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Hanna Opalska, este un național polonez născut în 1953 și trăiește în Varșovia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 septembrie 1993, un anumit A.K. a depus la Curtea de District din Varșovia ( Sād Rejonowy ) o acțiune civilă împotriva reclamantului. Reclamantul a solicitat compensații pentru un accident care a avut loc pe proprietatea reclamantului. La 20 decembrie 1993, instanța a desfășurat prima audiere. În urma, au avut loc audieri la 28 octombrie 1994 și 10 februarie 1995. Octombrie 1995 și 10 ianuarie 1997 s-au desfășurat cinci audieri. Următoarea audiere a avut loc la 19 ianuarie 1998. Apoi, până la 16 martie 2001, Curtea a desfășurat 14 audieri. La 30 martie 2001, Curtea de District din Varșovia a pronunțat hotărârea în care a respins acțiunea. ) a avut loc o audiere. La 20 decembrie 2001, Curtea de apel a respins recursul reclamantului. Legea internă relevantă Articolele 417 și următoarele din Codul Civil ( Kodeks Cywilny ) prevede răspunderea statului în ceea ce privește tort. În versiunea aplicabilă până la 1 septembrie 2004, art. 417 § 1, care prevede o regulă generală, se citește după cum urmează: „1. art. 442 din Codul Civil stabilește perioadele de limitare în ceea ce privește diversele creanțe bazate pe tort. Această dispoziție se aplică în cazul situațiilor care fac obiectul articolului 417 din Codul Civil. art. 442, în măsura în care este cazul, spune: „1. O cerere de compensare pentru daunele cauzate de o tortă decurge de trei ani de la data în care reclamantul a aflat de daunele și de persoanele responsabile pentru aceasta. Cu toate acestea, reclamația decurge, în orice caz, zece ani de la data în care a avut loc evenimentul care a cauzat daunele.” La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. O reformă mai detaliată a dispozițiilor relevante ale dreptului intern este prevăzută în hotărârea Curții în Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00 , §§ 46, CEDO 2005–... (extrageri) și în Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 23, CEDO 2005 .... COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii. Reclamantul s-a plâns că procedura civilă în care a fost implicată nu a fost încheiată într-un timp rezonabil, în încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea nu poate să se ocupe de această chestiune decât după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general ...” Curtea remarcă că procedurile încurcate s-au încheiat la 20 decembrie 2001, adică cu mai puțin de trei ani înainte de 17 septembrie 2004, data la care a intrat în vigoare Actul din 2004. 417 din Codul Civil pentru prejudiciile cauzate de pretenția excesivă de litigiu în care s-a dat deja o decizie judiciară cu privire la fondul cazului (a se vedea Turzyński c. Polonia (dec.), nr. 10453/03, 22 noiembrie 2005). Curtea a examinat deja dacă o acțiune civilă pentru daune adusă în temeiul articolului 16 din Legea de 2004 a citit împreună cu art. 417 din Codul Civil a fost un remediu eficace în ceea ce privește durata procedurii judiciare. Având în vedere caracteristicile acestor remedii și în ciuda absenței practicii judiciare stabilite în ceea ce privește aceste afirmații, Comisia a considerat că aceste remedii au fost efective în ceea ce privește persoanele care, la 17 septembrie 2004, când legea din 2004 a intrat în vigoare, ar putea încă să depună o astfel de acțiune la instanța internă competentă (a se vedea Hotărârea Krasuski c. Polonia din 14 iunie 2005, §§§ 72). Cu toate acestea, în ciuda faptului că reclamantul a fost informat de Registru cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul articolului 16 din Legea de 2004 citite împreună cu art. 417 din Codul Civil, a ales să nu se folosească de acest remediu. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să înceteze aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; declara cererea inadmisibilă.