ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 516/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 4 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 8005/2/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut starea de arest a persoanei solicitate P.V., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 7 februarie 2009 până la 8 martie 2009, în baza art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată. Împotriva încheierii, a declarat recurs persoana solicitată, solicitând revocarea măsurii arestării și punerea sa în libertate, întrucât nu este vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale în Spania. Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menținerea arestării în vederea predării.

Persoana solicitată P.V. a fost condamnată, la 4 ani închisoare de inhabilitare specială pentru sufragiul pasiv pe perioada condamnării și amendă de 500 euro cu o responsabilitate personală zilnică de 20 de zile și obligarea la o treime din costurile procesuale, prin Sentința nr. 252/2007 a Tribunalului Lleida - Spania. Împotriva sa a fost emis un mandat european de arestare, în baza căruia s-a dispus de către Curtea de Apel București arestarea persoanei solicitate. Prin încheierea atacată, aceeași Curte de apel a dispus menținerea stării de arest a persoanei solicitate, avându-se în vedere gravitatea faptelor reținute de autoritățile judiciare spaniole (delict împotriva sănătății publice cu substanțe care cauzează prejudicii grave sănătății), fixând termen pentru soluționarea cauzei la 25 februarie 2009. Înalta Curte reține că încheierea instanței este legală și temeinică.

Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, măsura arestării a fost dispusă pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul condamnării inculpatului P.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare (aplicată prin Sentința nr. 252/2007 a Tribunalului Lleida - Spania). Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și pentru care există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Aceste temeiuri se mențin și în continuare. Constatând că sunt întrunite cerințele art. 90 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, modificată, cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.V. împotriva încheierii din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 8005/2/2008. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2009.