ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3131/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133/ F din 22 mai 2008 pronunțată în Cameră de Consiliu de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a recunoscut sentința nr. 134/2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a, pronunțată la 13 decembrie 2007. Prin aceeași sentință s-a dispus transferarea persoanei condamnate S.V., pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România. S-a dedus prevenția acestuia de la 11 mai 2006 la zi, dispunându-se totodată ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei să se suporte din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 12 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat recunoașterea hotărârii nr. 134/2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a și a punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 145 și 146 din Legea nr. 302/2004 modificată. S-a mai reținut că prin adresa nr. 17179/2008/AO, din data de 29 februarie 2008, Ministerul Justiției – D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de către Ministerul de Justiție al Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate S.V. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei aplicate sus-numitului de către instanțele din statul solicitant.

Din informațiile și documentele comunicate de statul solicitant, în aplicarea C.E.T.P.C., adoptată la Strasbourg 1983, a rezultat că numitul S.V. a fost condamnat prin sentința nr. 134 din data de 19 martie 2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a, la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 200.000 euro amendă pentru comiterea infracțiunii de „delict contra sănătății publice” prevăzută de art. 368 C. pen. spaniol. În fapt, s-a reținut că, la data de 11 mai 2006, inculpatul S.V. a fost depistat pe aeroportul din Tenerife deținând în bagaje, pe îmbrăcăminte și corp 76 pungi conținând heroină (în cantitate totală de 744,8 grame, în valoare de 83.258,21 euro). Din examinarea materialului cauzei, s-a constatat îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.T.P.C., adoptată la Strasbourg 1983, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului S.V.

are corespondent in legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzută de art. 2 alin. (1) și 2 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 15 la 25 ani. S-a mai relevat că inculpatul a fost reținut (detenție administrativă) și ulterior arestat preventiv începând cu data de 11 mai 2006, iar în prezent, inculpatul este încarcerat în Penitenciarul din Daroca. Din informațiile furnizate de autoritățile judiciare spaniole a rezultat împrejurarea că persoana condamnată S.V. și-a manifestat, la data de 15 noiembrie 2007, consimțământul în vederea transferării intr-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, fiind atașată la dosar traducerea solicitării condamnatului S.V.

de a fi transferat. De asemenea, Curtea a constatat, pe de o parte, că persoana condamnată S.V. a formulat către autoritățile spaniole o cerere prin care a solicitat să continue executarea pedepsei într-un penitenciar din România, iar pe de altă parte, că în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, respectiv condiția dublei incriminări, hotărârea fiind definitivă. Totodată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a mai reținut că persoana condamnată mai are de executat mai mult de 6 luni închisoare de la data primirii cererii de transfer, apreciind însă că, din înscrisurile existente la dosar reiese că doar pentru pedeapsa de 5 ani închisoare s-a solicitat continuarea executării, neexistând solicitare din partea statului spaniol pentru continuarea executări pedepsei cu amenda de 200.000 euro, care este posibil să fi fost achitată.

Pe de alta parte, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a mai apreciat că, deși nu există o dispoziție expresă în Legea nr. 302/2004, a considerat că scopul instituției transferului persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei, nu vizează și o astfel de sancțiune, reținând că valoarea amenzii se face venit la bugetul statului de condamnare. Împotriva hotărârii mai sus-menționate a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru motivele de nelegalitate detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru lămurirea tuturor aspectelor cu privire la continuarea executării pedepsei aplicate de autoritățile statului spaniol persoanei condamnate transferabile S.V.

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este fondat pentru considerentele ce vor urma: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, hotărârea pronunțată, conform prevederilor art. 385 9 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc.

pen., constată că instanța a procedat greșit atunci când, deși a constatat că nu rezultă în mod explicit dacă solicitarea autorităților judiciare spaniole vizează continuarea executării atât a pedepsei de 5 ani închisoare, cât și a pedepsei cu amenda în valoare de 200.000 euro, aplicate inculpatului S.V., a dispus transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România, fără a face nicio mențiune cu privire la pedeapsa amenzii, aplicată prin aceeași sentință de condamnare, considerând, în absența oricărei probe certe, că nu există solicitarea autorităților judiciare spaniole cu privire la acest aspect.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 1424/11-5/2008 din 12 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a din Spania și a punerii în executare a acesteia în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Spania, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului S.V., în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în statul solicitant. De asemenea, la dosar s-au comunicat, așa cum corect a reținut instanța de fond, sentința penală nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a din Spania, definitivă prin nerecurare, în original, dar și traducerea legalizată a acesteia.

Însă, prin sentința anterior menționată s-a dispus condamnarea inculpatului S.V. la 5 ani închisoare, în regim de detenție și 200.000 euro amendă, pentru comiterea infracțiunii de „delict contra sănătății publice”, faptă prevăzută de art. 368 C. pen. spaniol. De asemenea, la dosar există și situația juridică a condamnatului S.V., din care rezultă că acesta a fost încarcerat la 11 mai 2006, iar data finalizării executării în întregime a pedepsei definitive fiind 9 mai 2011. Față de această împrejurare, instanța de fond trebuia să-și exercite rolul activ și să depună diligente pentru a clarifica în ce stadiu se afla executarea pedepsei cu amenda de 200.000 euro, la care persoana transferabilă fusese condamnată, prin aceeași sentință, alături de pedeapsa de 5 ani închisoare.

Prin urmare, greșit a procedat instanța la termenul din 21 mai 2008, când a respins solicitarea reprezentantului parchetului în acest sens, apreciind ca nefiind necesară obținerea de relații de la autoritățile judiciare spaniole, prin intermediul Ministerului Justiției din România, considerând, eronat că „ din conținutul sentinței penale nu reiese că ar fi vorba de o amendă penală”.

Or, în speță, din analiza dispozitivului sentinței de condamnare persoanei transferabile S.V., (a cărei traducere este atașată la dosar), Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat „în calitate de autor al unui delict contra sănătății publice la pedepsele de 5 ani de închisoare cu accesoria de interzicere specială pentru dreptul de sufragiu pasiv pe timpul condamnării și amenda de 200.000 de euro, precum și la plata cheltuielilor procesului.” Mai mult decât atât, din hotărârea nr. 0000041/2007 a Tribunalului Provincial din Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a, prin care a fost declarată definitivă prin nerecurare sentința penală nr. 134 din 13 decembrie 2007, se reiterează în partea dispozitivă vizând executarea pedepselor „sa i se condamnatului V.S.

ca în termenul de 10 zile să aboneze în contul acestei secțiuni cei 200.000 euro, la care a fost condamnat în sentință în concept de amendă”. Și cu privire la aceste aspecte instanța de fond, de asemenea, nu a dat dovadă de suficientă diligentă pentru a clarifica pe deplin situația juridică a condamnatului și, mai ales, stadiul executării pedepselor dispuse prin sentința de condamnare, apreciind cu prea mare ușurință, în absența oricăror dovezi certe, că pedeapsa cu amenda poate a fost achitată, considerând că aceasta se constituie venit la bugetul statului de condamnare. Prin urmare deși instanța de fond a procedat corect atunci când a recunoscut în integralitatea sa hotărârea de condamnare a autorităților judiciare spaniole, totuși, în mod nelegal, nu a dispus transferul persoanei condamnate S.V.

în vederea continuării executării ambelor pedepse, inclusiv a amenzii cu suma de 200. 000 euro, rămasă de executat. Potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) modificat prin art. I pct. 94 din Legea nr. 224/2006, în cazul procedurilor desfășurate pentru recunoaștere hotărârii străine, documentele sunt transmise de Ministerul Justiției parchetului general de pe lângă curtea de apel competentă, care la rândul său sesizează curtea de apel competentă ca aceasta să recunoască hotărârea străină și să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art. 146, după caz. Potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara în materie penala, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Analizând textele legale anterior menționate rezultă că, urmare recunoașterii hotărârii străine, instanța este obligată să o pună în executare în sensul de a admite cererile de transferare în vederea continuării executării pedepsei în România. În speță, în condițiile în care instanța română a recunoscut hotărârea de condamnare și a optat pentru continuarea executării pedepsei, trebuia să dispună potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 transferul în vederea continuării executării ambelor pedepselor la care a fost condamnat S.V. și nu doar a celei cu închisoarea, cum greșit a procedat. Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că în speță se impunea ca instanța să-și exercite rolul activ și să depună diligente pentru a lămuri pe deplin situația juridică a stadiului executării pedepselor aplicate inculpatului S.V., urmând să se solicite în acest sens, informații prin intermediul Ministerului Justiției.

Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 133/ F din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe condamnatul persoană transferabilă S.V., va casa hotărârea atacată trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe și va proceda conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 133/ F din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe condamnatul persoană transferabilă S.V. Casează sentința penală sus-menționată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2008.