ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3131/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133/ F din 22 mai 2008 pronunțată în Cameră de

Consiliu de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu

minori și familie, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București și s-a recunoscut sentința nr. 134/2007 a Tribunalului Provincial

Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a, pronunțată la 13 decembrie 2007.

Prin aceeași sentință s-a dispus transferarea persoanei condamnate S.V.,

pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar

din România.

S-a dedus prevenția acestuia de la 11 mai 2006 la zi, dispunându-se

totodată ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei să se

suporte din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin

rezoluția din 12 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

s-a solicitat recunoașterea hotărârii nr. 134/2007 a Tribunalului Provincial

Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a și a punerii în executare a acesteia în

conformitate cu dispozițiile art. 145 și 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.

S-a mai reținut că prin adresa nr. 17179/2008/AO, din data de 29

februarie 2008, Ministerul Justiției – D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București cererea formulată de către Ministerul de

Justiție al Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate S.V.

într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei aplicate

sus-numitului de către instanțele din statul solicitant.

Din informațiile și documentele comunicate de statul solicitant, în

aplicarea C.E.T.P.C., adoptată la Strasbourg 1983, a rezultat că numitul S.V. a

fost condamnat prin sentința nr. 134 din data de 19 martie 2007 a Tribunalului

Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a, la o pedeapsă de 5 ani

închisoare și 200.000 euro amendă pentru comiterea infracțiunii de „delict

contra sănătății publice” prevăzută de art. 368 C. pen. spaniol.

În fapt, s-a reținut că, la data de 11 mai 2006, inculpatul S.V. a fost

depistat pe aeroportul din Tenerife deținând în bagaje, pe îmbrăcăminte și corp

76 pungi conținând heroină (în cantitate totală de 744,8 grame, în valoare de

83.258,21 euro).

Din examinarea materialului cauzei, s-a constatat îndeplinită condiția

dublei incriminări

prevăzută de

art. 129 lit. e)

din Legea nr. 302/2004 modificată și art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.T.P.C.,

adoptată la Strasbourg 1983, întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului S.V.

are corespondent in legislația penală română, realizând conținutul constitutiv

al infracțiunilor

prevăzută de

art. 2 alin. (1) și

2 și art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. b)

C. pen., pedepsite cu închisoare de la 15 la 25 ani.

S-a mai relevat că inculpatul a fost reținut (detenție administrativă)

și ulterior arestat preventiv începând cu data de 11 mai 2006, iar în prezent,

inculpatul este încarcerat în Penitenciarul din Daroca.

Din informațiile furnizate de autoritățile judiciare spaniole a

rezultat împrejurarea că persoana condamnată S.V. și-a manifestat, la data de

15 noiembrie 2007, consimțământul în vederea transferării intr-un penitenciar

din România pentru a continua executarea pedepsei, fiind atașată la dosar

traducerea solicitării condamnatului S.V. de a fi transferat.

De asemenea, Curtea a constatat, pe de o parte, că persoana condamnată

S.V. a formulat către autoritățile spaniole o cerere prin care a solicitat să

continue executarea pedepsei într-un penitenciar din România, iar pe de altă

parte, că în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 din Legea

nr. 302/2004, respectiv condiția dublei incriminări, hotărârea fiind

definitivă.

Totodată, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a mai reținut că persoana condamnată mai are de

executat mai mult de 6 luni închisoare de la data primirii cererii de transfer,

apreciind însă că, din înscrisurile existente la dosar reiese că doar pentru

pedeapsa de 5 ani închisoare s-a solicitat continuarea executării, neexistând

solicitare din partea statului spaniol pentru continuarea executări pedepsei cu

amenda de 200.000 euro, care este posibil să fi fost achitată.

Pe de alta parte, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie a mai apreciat că, deși nu există o

dispoziție expresă în Legea nr. 302/2004, a considerat că scopul instituției

transferului persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei,

nu vizează și o astfel de sancțiune, reținând că valoarea amenzii se face venit

la bugetul statului de condamnare.

Împotriva hotărârii mai sus-menționate a declarat, în termen legal,

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru motivele de

nelegalitate detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță pentru lămurirea tuturor aspectelor cu privire

la continuarea executării pedepsei aplicate de autoritățile statului spaniol

persoanei condamnate transferabile S.V.

Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

este fondat pentru considerentele ce vor urma:

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu, hotărârea pronunțată, conform prevederilor art. 385

9

alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., constată că instanța a procedat greșit atunci când, deși a constatat că

nu rezultă în mod explicit dacă solicitarea autorităților judiciare spaniole

vizează continuarea executării atât a pedepsei de 5 ani închisoare, cât și a

pedepsei cu amenda în valoare de 200.000 euro, aplicate inculpatului S.V., a

dispus transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei

de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România, fără a face nicio

mențiune cu privire la pedeapsa amenzii, aplicată prin aceeași sentință de

condamnare, considerând, în absența oricărei probe certe, că nu există

solicitarea autorităților judiciare spaniole cu privire la acest aspect.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin

rezoluția nr. 1424/11-5/2008 din 12 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea recunoașterii

sentinței penale nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Provincial Santa

Cruz de Tenerife, secția a V-a din Spania și a punerii în executare a acesteia

în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerul Justiției

din Spania, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului S.V.,

în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în statul solicitant.

De asemenea, la dosar s-au comunicat, așa cum corect a reținut instanța

de fond, sentința penală nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului

Provincial Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a din Spania, definitivă prin

nerecurare, în original, dar și traducerea legalizată a acesteia.

Însă, prin sentința anterior menționată s-a dispus condamnarea

inculpatului S.V. la 5 ani închisoare, în regim de detenție și 200.000 euro

amendă, pentru comiterea infracțiunii de „delict contra sănătății publice”,

faptă prevăzută de art. 368 C. pen. spaniol.

De asemenea, la dosar există și situația juridică a condamnatului S.V.,

din care rezultă că acesta a fost încarcerat la 11 mai

2006,

iar data finalizării executării în întregime a pedepsei

definitive fiind 9 mai 2011.

Față de această împrejurare, instanța de fond trebuia să-și exercite

rolul activ și să depună diligente pentru a clarifica în ce stadiu se afla

executarea pedepsei cu amenda de 200.000 euro, la care persoana transferabilă

fusese condamnată, prin aceeași sentință, alături de pedeapsa de 5 ani

închisoare.

Prin urmare, greșit a procedat instanța la termenul din 21 mai 2008,

când a respins solicitarea reprezentantului parchetului în acest sens,

apreciind ca nefiind necesară obținerea de relații de la autoritățile judiciare

spaniole, prin intermediul Ministerului Justiției din România, considerând,

eronat că „ din conținutul sentinței penale nu reiese că ar fi vorba de o

amendă penală”.

Or, în speță, din analiza dispozitivului sentinței de condamnare

persoanei transferabile S.V., (a cărei traducere este atașată la dosar), Înalta

Curte constată că acesta a fost condamnat „în calitate de autor al unui delict

contra sănătății publice la pedepsele de 5 ani de închisoare cu accesoria de

interzicere specială pentru dreptul de sufragiu pasiv pe timpul condamnării și

amenda de 200.000 de euro, precum și la plata cheltuielilor procesului.”

Mai mult decât atât, din hotărârea nr. 0000041/2007 a Tribunalului

Provincial din Santa Cruz de Tenerife, secția a V-a, prin care a fost declarată

definitivă prin nerecurare sentința penală nr. 134 din 13 decembrie

2007,

se reiterează în partea dispozitivă

vizând executarea pedepselor „sa i se condamnatului V.S. ca în termenul de 10

zile să aboneze în contul acestei secțiuni cei 200.000 euro, la care a fost

condamnat în sentință în concept de amendă”.

Și cu privire la aceste aspecte instanța de fond, de asemenea, nu a dat

dovadă de suficientă diligentă pentru a clarifica pe deplin situația juridică a

condamnatului și, mai ales, stadiul executării pedepselor dispuse prin sentința

de condamnare, apreciind cu prea mare ușurință, în absența oricăror dovezi

certe, că pedeapsa cu amenda poate a fost achitată, considerând că aceasta se

constituie venit la bugetul statului de condamnare.

Prin urmare deși instanța de fond a procedat corect atunci când a

recunoscut în integralitatea sa hotărârea de condamnare a autorităților

judiciare spaniole, totuși, în mod nelegal, nu a dispus transferul persoanei

condamnate S.V. în vederea continuării executării ambelor pedepse, inclusiv a

amenzii cu suma de 200. 000 euro, rămasă de executat.

Potrivit dispozițiilor art. 149 alin. (4) modificat prin art.

I

pct. 94 din Legea nr. 224/2006, în cazul procedurilor desfășurate

pentru recunoaștere hotărârii străine, documentele sunt transmise de Ministerul

Justiției parchetului general de pe lângă curtea de apel competentă, care la

rândul său sesizează curtea de apel competentă ca aceasta să recunoască

hotărârea străină și să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art.

146, după caz.

Potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara

în materie penala, în cazul în care statul român optează pentru continuarea

executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte

felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.

Analizând textele legale anterior menționate rezultă că, urmare

recunoașterii hotărârii străine, instanța este obligată să o pună în executare

în sensul de a admite cererile de transferare în vederea continuării executării

pedepsei în România.

În speță, în condițiile în care instanța română a recunoscut hotărârea

de condamnare și a optat pentru continuarea executării pedepsei, trebuia să

dispună potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 transferul în vederea

continuării executării ambelor pedepselor la care a fost condamnat S.V. și nu

doar a celei cu închisoarea, cum greșit a procedat.

Față de cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că în speță se

impunea ca instanța să-și exercite rolul activ și să depună diligente pentru a

lămuri pe deplin situația juridică a stadiului executării pedepselor aplicate

inculpatului S.V., urmând să se solicite în acest sens, informații prin

intermediul Ministerului Justiției.

Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu

prevederile art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței

penale nr. 133/ F din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe condamnatul persoană transferabilă S.V., va casa hotărârea

atacată trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe și va

proceda

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel

București împotriva sentinței

penale nr. 133/ F din 22 mai 2008 a Curții de

Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

privind pe condamnatul persoană transferabilă S.V.

Casează sentința penală sus-menționată și

dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare la Curtea de

Apel București.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 100 lei,

se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

octombrie 2008.