ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3093/2008

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 48/PI din 18 iunie 2008, Curtea de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.E.B. împotriva

rezoluției din 10 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 407/P/2007 al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției din 30 aprilie 2008 dată în

dosarul nr. 217/11.2/2008 a procurorului general.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin plângerea formulată de petiționar la procuror, s-a solicitat

efectuarea de cercetări față de procurorul G.V. și magistratul judecător P.C.,

pentru pretinsa săvârșire a

infracțiunilor

prevăzute de art. 289, 248

1

și 215 C. pen., susținând

că

procurorul G.V. a dispus trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de omor

calificat, fără un fundament probațional, sprijinindu-se doar pe suspiciuni,

prezumții și deducții și fără a avea probe certe ale raportului de cauzalitate

directă sau indirectă a comportamentului său agresiv cu decesul victimei. A mai

motivat că magistratul judecător P.C., care a dispus condamnarea sa la 17 ani

închisoare, a preluat în mod subiectiv doar acele părți din actele de cercetare

judecătorească care pledează în acuzarea sa.

Prin rezoluția din 10 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 407/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 228 C. proc.

pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul procuror G.V.G. și magistratul judecător P.C.

pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 289, 248

1

și 215 C. pen., reținându-se că materialul de urmărire penală conține

suficiente probe în susținerea acțiunii penale spre demonstrarea vinovăției

inculpatului în comiterea infracțiunii de omor calificat și că organul de

urmărire penală a avut un rol activ în strângerea probelor, atât în favoarea,

cât și în defavoarea inculpatului T.E.B.

S-a mai reținut că hotărârea de condamnare corespunde cerințelor

formale legale pentru întocmirea acesteia, în conformitate cu art. 354 C. proc.

pen. În ce privește contradictorialitatea unor înscrisuri de natură medicală

sau alte mijloace de probă, care în accepțiunea petiționarului trebuiau

înlăturate, s-a reținut că instanța și-a format convingerea în sensul vinovăției

inculpatului, pe baza mai multor probe coroborate din dosar.

Prin rezoluția din 30 aprilie 2008, dată în dosarul

nr. 217/ll.2/2008 a procurorului general, a fost

menținută rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și

temeinică.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a formulat

plângere la instanță petiționarul.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarului și a menținut soluțiile procurorului,

reținând, în esență, următoarele considerente:

În mod corect s-a apreciat că nu există

faptele reclamate de

petiționar, întrucât în cauză nu

există date că magistratul procuror ar fi administrat probele cu rea credință,

acesta desfășurându-și activitatea în limita cadrului legal, dovedind rolul său

activ, conform art. 202 C. proc. pen.

Nemulțumirea petiționarului cu privire la soluția de trimitere în

judecată, precum și de condamnare nu poate conduce în nici un

caz la concluzia întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunilor pe

care acesta Ie-a indicat în plângerea

sa.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului

de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale sau

netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale, prevăd

posibilitatea exercitării unor căi de atac ordinare sau extraordinare.

Împotriva sentinței petiționarul a declarat recurs.

Recursul declarat nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect,

instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiționar, ca

nefondată, intimații îndeplinindu-și, în mod corect, atribuțiile de serviciu,

fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Astfel, probele strânse de procuror în cursul urmăririi penale nu au

servit decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiționar,

iar nu de condamnare a acestuia.

Probele administrate în cursul cercetării judecătorești, de către

instanța de judecată, în speță magistratul judecător P.C., au stat la baza

pronunțării hotărârii judecătorești de condamnare a inculpatului, această

hotărâre fiind supusă cenzurii instanțelor superioare, care pot verifica

legalitatea și temeinicia acesteia.

Criticile petiționarului, care se referă la modul de soluționare a

cauzei de către intimatul procuror și, respectiv, intimata judecătoare, nu pot

constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul

instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având

obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor

soluții pe care le apreciază legale și temeinice, în raport de probele

administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor

legale de atac.

Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără

independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția,

principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților.

Așa fiind, hotărârile judecătorești nu

pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o

hotărâre judecătorească

nu poate fi considerată prin ea

însăși o infracțiune.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței

de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul T.E.B., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar T.E.B.

împotriva sentinței penale nr. 48/ PI din 18 iunie 2008 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.