ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3093/2008

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 48/PI din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.E.B. împotriva rezoluției din 10 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 407/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției din 30 aprilie 2008 dată în dosarul nr. 217/11.2/2008 a procurorului general. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată de petiționar la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul G.V. și magistratul judecător P.C., pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 289, 248 1 și 215 C. pen., susținând că procurorul G.V.

a dispus trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de omor calificat, fără un fundament probațional, sprijinindu-se doar pe suspiciuni, prezumții și deducții și fără a avea probe certe ale raportului de cauzalitate directă sau indirectă a comportamentului său agresiv cu decesul victimei. A mai motivat că magistratul judecător P.C., care a dispus condamnarea sa la 17 ani închisoare, a preluat în mod subiectiv doar acele părți din actele de cercetare judecătorească care pledează în acuzarea sa. Prin rezoluția din 10 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 407/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror G.V.G.

și magistratul judecător P.C. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 289, 248 1 și 215 C. pen., reținându-se că materialul de urmărire penală conține suficiente probe în susținerea acțiunii penale spre demonstrarea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii de omor calificat și că organul de urmărire penală a avut un rol activ în strângerea probelor, atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului T.E.B. S-a mai reținut că hotărârea de condamnare corespunde cerințelor formale legale pentru întocmirea acesteia, în conformitate cu art. 354 C. proc. pen. În ce privește contradictorialitatea unor înscrisuri de natură medicală sau alte mijloace de probă, care în accepțiunea petiționarului trebuiau înlăturate, s-a reținut că instanța și-a format convingerea în sensul vinovăției inculpatului, pe baza mai multor probe coroborate din dosar.

Prin rezoluția din 30 aprilie 2008, dată în dosarul nr. 217/ll.2/2008 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, a formulat plângere la instanță petiționarul. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului și a menținut soluțiile procurorului, reținând, în esență, următoarele considerente: În mod corect s-a apreciat că nu există faptele reclamate de petiționar, întrucât în cauză nu există date că magistratul procuror ar fi administrat probele cu rea credință, acesta desfășurându-și activitatea în limita cadrului legal, dovedind rolul său activ, conform art. 202 C. proc.

pen. Nemulțumirea petiționarului cu privire la soluția de trimitere în judecată, precum și de condamnare nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale sau netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi de atac ordinare sau extraordinare. Împotriva sentinței petiționarul a declarat recurs. Recursul declarat nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiționar, ca nefondată, intimații îndeplinindu-și, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului.

Astfel, probele strânse de procuror în cursul urmăririi penale nu au servit decât drept temei de trimitere în judecată a inculpatului petiționar, iar nu de condamnare a acestuia. Probele administrate în cursul cercetării judecătorești, de către instanța de judecată, în speță magistratul judecător P.C., au stat la baza pronunțării hotărârii judecătorești de condamnare a inculpatului, această hotărâre fiind supusă cenzurii instanțelor superioare, care pot verifica legalitatea și temeinicia acesteia. Criticile petiționarului, care se referă la modul de soluționare a cauzei de către intimatul procuror și, respectiv, intimata judecătoare, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționar.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.E.B., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar T.E.B. împotriva sentinței penale nr. 48/ PI din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.