ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând a
supra recursului penal de
față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 76/
1.A din 18 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 1534/32/P/2007, Curtea de
Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minor, în temeiul art. 300
2
C. proc. pen., cu referire la art. 160
b
C. proc. pen., a menținut
măsura arestării preventive luată față de inculpatul T.E.B.
Pentru a dispune astfel,
instanța a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea și menținerea
măsurii preventive subzistă și în prezent, măsură care a fost luată cu
respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
De asemenea, s-a reținut că
în cauză există motive verosimile de a bănui că inculpatul se face vinovat de
săvârșirea infracțiunii de care este acuzat.
Împotriva acestei încheieri,
în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.E.B. solicitând, în esență,
judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată
sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen.,
Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată
în cauză fiind legală și temeinică.
Din actele și lucrările
dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare
de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174
– art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 20 octombrie 2006,
la domiciliul părinților săi, a executat violențe asupra tatălui său T.C.,
producându-i leziuni care au avut ca urmare decesul acestuia.
Prin sentința penală nr. 327/
P din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Bihor, secția penală, l-a condamnat pe
inculpat la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 17 ani.
Împotriva acestei sentințe a
formulat apel inculpatul, fază procesuală în care, după cum s-a menționat,
Curtea de Apel Oradea a menținut starea de arest a acestuia în temeiul art. 300
2
C. proc. pen., cu referire la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc.
pen.
Potrivit acestor dispoziții
legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dat nu mai târziu de 30 de
zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că
temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de
libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,
instanța dispune menținerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept
în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 26
octombrie 2006, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În mod corect a reținut
instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care
au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că
aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator
stabilit de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurent, pericolul
concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea
publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru
societatea civilă, pericol care rezultă din natura și greutatea faptei,
modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, precum și din datele care
caracterizează persoana inculpatului.
Nu în ultimul rând se
constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în
sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării
recurentului la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, în
prima instanță.
Împrejurarea că în cauză a
fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu
aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății
persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale.
În consecință, în raport de
pericolul social concret al faptei presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte
apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv
pentru care, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va
respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul T.E.B. împotriva încheierii nr. 76/ I/A din 18
decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu
minori.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100
lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 8 ianuarie 2008.