ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 41/2008

Deliberând a supra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 76/ 1.A din 18 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 1534/32/P/2007, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minor, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul T.E.B. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive subzistă și în prezent, măsură care a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. De asemenea, s-a reținut că în cauză există motive verosimile de a bănui că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de care este acuzat.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.E.B. solicitând, în esență, judecarea sa în stare de libertate. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 20 octombrie 2006, la domiciliul părinților săi, a executat violențe asupra tatălui său T.C., producându-i leziuni care au avut ca urmare decesul acestuia.

Prin sentința penală nr. 327/ P din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Bihor, secția penală, l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 17 ani. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel Oradea a menținut starea de arest a acestuia în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dat nu mai târziu de 30 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului la data de 26 octombrie 2006, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen. În mod corect a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat. Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și greutatea faptei, modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului.

Nu în ultimul rând se constată că sunt îndeplinite și cerințele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenței probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, în prima instanță. Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.E.B. împotriva încheierii nr. 76/ I/A din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 ianuarie 2008.