ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1887/2009

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr.217p din 29

ianuarie 2009, Tribunalul Bihor, secția penală, a condamnat pe inculpatul B.T. la

pedeapsa de 12 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor,

prevăzută de art. 174 C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și

a fost dedusă detenția de la 11 februarie 2007 la zi.

S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 lit. a) și

lit. b) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la plata

daunelor morale în sumă de 10.000 lei către partea civilă R.M., respingându-se

ca nedovedite pretențiile materiale.

Instanța a reținut că în noaptea de 9/10

februarie 2007, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a cauzat multiple

leziuni victimei R.R., leziuni care au determinat decesul acesteia în dimineața

zilei de 10 februarie 2007.

Apelul declarat de inculpat împotriva acestei

sentințe, a fost respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 36/A din 24

martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Inculpatul B.T. a declarat recurs

împotriva acestei decizii, invocând ca motive de casare prevederile art. 385/9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat achitarea. Apărătorul

recurentului inculpat a solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Examinând aceste motive, actele și probele

dosarului, Înalta Curte constată temeinicia recursului, pentru următoarele

considerente:

Instanțele nu au stabilit o situație de

fapt clară, din care să rezulte, cu certitudine, că inculpatul B.T., în casa

căruia a decedat victima R.R., este autorul omorului.

In tot cursul

procesului penal, în declarațiile date la urmărirea penală și în

instanțe inculpatul B.T. nu a recunoscut fapta, susținând că este

nevinovat.

Este

adevărat că potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile

învinuitului

sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea

adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce

rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Instanțele erau datoare să administreze

toate probele cerute în apărare de inculpat și chiar din oficiu pentru a

stabili dacă susținerile acestuia sunt sau nu confirmate de probele propuse.

De asemenea, trebuia stabilit cu certitudine

dacă victima a fost lovită în domiciliul inculpatului și de către cine, sau

aceasta a venit la inculpat deja lovită, astfel cum s-a apărat inculpatul în

tot timpul procesului penal.

Era necesar ca să se lămurească

situația de fapt, traseul victimei, afirmațiile contradictorii ale inculpatului

cuprinse în declarațiile date la

urmărirea

penală la filele 69-70, 71-73, 78 din dosarul de urmărire penală,

prin

reaudierea tuturor martorilor ascultați în faza urmăririi penale, precum și a

celor indicați de inculpat, prin confruntarea lor cu inculpatul,

prin efectuarea unei cercetări locale pentru verificarea apărărilor

inculpatului, astfel încât pronunțarea hotărârii (de condamnare sau achitare să

fie făcută pe baza unor probe clare de vinovăție ori de nevinovăție a

inculpatului.

Este adevărat că instanțele au

verificat unele apărări ale inculpatului, dar nu au stabilit fără dubiu,

autorul faptei, mobilul crimei și dacă în noaptea de 9/10 februarie 2007 se mai

aflau și alte persoane în domiciliul inculpatului așa cum a susținut inculpatul

care la 4 dimineața s-a prezentat la domiciliul fiicei sale cerându-i soției să

vină acasă și să evacueze pe frații C.V. și C.N. S-a mai afirmat și de alți

martori că în domiciliul inculpatului au mai fost și alte persoane decât acesta

și victima.

Totodată trebuia reaudiat martorul C.V.

care a recunoscut că a fost la inculpat în acea după-amiază, fiind văzut de

cumnata și fiica inculpatului în seara zilei de 9 februarie 2007, încălțat cu o

cizmă a acestuia și cu un papuc. Tot acest martor a recunoscut că l-a mai bătut

pe R.R. în alte împrejurări.

Ambele instanțe nu au administrat toate

probele pentru a evita comiterea unei erori grave de fapt. Nu s-au avut în

vedere nici concluziile raportului de expertiză medico-Iegală psihiatrică

referitoare la starea de sănătate psihică a acestuia, și anume la deficitul

amnezic de fixare evocare, vizând memoria de scurtă durată, acesta având o

personalitate structurată particular, cu tendințe crescute către iritabilitate,

nervozitate, instabilitate psiho-emoțională (filele 93-94 din dosarul de

urmărire penală).

In consecință, Înalta Curte, va admite

recursul declarat de inculpatul B.T., va casa decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 21/P din 29 ianuarie 2009 și va trimite cauza spre

rejudecare la Tribunalul Bihor.

Se va menține starea de arest preventiv a

inculpatului B.T., întrucât există motive verosimile de a bănui că acesta a

săvârșit o infracțiune [art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale].

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., suma

de 200

lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din

fondul Ministerului

Justiției și al Libertăților Cetățenești, iar celelalte cheltuieli judiciare

vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul B.T.

împotriva deciziei penale nr. 36/A din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia atacată, precum și sentința

penală nr. 21 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Bihor.

Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești, iar

celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

Menține arestarea preventivă a recurentului inculpat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009.