ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1887/2009

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr.217p din 29 ianuarie 2009, Tribunalul Bihor, secția penală, a condamnat pe inculpatul B.T. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și a fost dedusă detenția de la 11 februarie 2007 la zi. S-au aplicat prevederile art. 71 și art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. Inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale în sumă de 10.000 lei către partea civilă R.M., respingându-se ca nedovedite pretențiile materiale.

Instanța a reținut că în noaptea de 9/10 februarie 2007, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a cauzat multiple leziuni victimei R.R., leziuni care au determinat decesul acesteia în dimineața zilei de 10 februarie 2007. Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 36/A din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Inculpatul B.T. a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând ca motive de casare prevederile art. 385/9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat achitarea. Apărătorul recurentului inculpat a solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei. Examinând aceste motive, actele și probele dosarului, Înalta Curte constată temeinicia recursului, pentru următoarele considerente: Instanțele nu au stabilit o situație de fapt clară, din care să rezulte, cu certitudine, că inculpatul B.T., în casa căruia a decedat victima R.R., este autorul omorului.

In tot cursul procesului penal, în declarațiile date la urmărirea penală și în instanțe inculpatul B.T. nu a recunoscut fapta, susținând că este nevinovat. Este adevărat că potrivit art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Instanțele erau datoare să administreze toate probele cerute în apărare de inculpat și chiar din oficiu pentru a stabili dacă susținerile acestuia sunt sau nu confirmate de probele propuse. De asemenea, trebuia stabilit cu certitudine dacă victima a fost lovită în domiciliul inculpatului și de către cine, sau aceasta a venit la inculpat deja lovită, astfel cum s-a apărat inculpatul în tot timpul procesului penal.

Era necesar ca să se lămurească situația de fapt, traseul victimei, afirmațiile contradictorii ale inculpatului cuprinse în declarațiile date la urmărirea penală la filele 69-70, 71-73, 78 din dosarul de urmărire penală, prin reaudierea tuturor martorilor ascultați în faza urmăririi penale, precum și a celor indicați de inculpat, prin confruntarea lor cu inculpatul, prin efectuarea unei cercetări locale pentru verificarea apărărilor inculpatului, astfel încât pronunțarea hotărârii (de condamnare sau achitare să fie făcută pe baza unor probe clare de vinovăție ori de nevinovăție a inculpatului.

Este adevărat că instanțele au verificat unele apărări ale inculpatului, dar nu au stabilit fără dubiu, autorul faptei, mobilul crimei și dacă în noaptea de 9/10 februarie 2007 se mai aflau și alte persoane în domiciliul inculpatului așa cum a susținut inculpatul care la 4 dimineața s-a prezentat la domiciliul fiicei sale cerându-i soției să vină acasă și să evacueze pe frații C.V. și C.N. S-a mai afirmat și de alți martori că în domiciliul inculpatului au mai fost și alte persoane decât acesta și victima. Totodată trebuia reaudiat martorul C.V. care a recunoscut că a fost la inculpat în acea după-amiază, fiind văzut de cumnata și fiica inculpatului în seara zilei de 9 februarie 2007, încălțat cu o cizmă a acestuia și cu un papuc.

Tot acest martor a recunoscut că l-a mai bătut pe R.R. în alte împrejurări. Ambele instanțe nu au administrat toate probele pentru a evita comiterea unei erori grave de fapt. Nu s-au avut în vedere nici concluziile raportului de expertiză medico-Iegală psihiatrică referitoare la starea de sănătate psihică a acestuia, și anume la deficitul amnezic de fixare evocare, vizând memoria de scurtă durată, acesta având o personalitate structurată particular, cu tendințe crescute către iritabilitate, nervozitate, instabilitate psiho-emoțională (filele 93-94 din dosarul de urmărire penală). In consecință, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul B.T., va casa decizia atacată, precum și sentința penală nr. 21/P din 29 ianuarie 2009 și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.

Se va menține starea de arest preventiv a inculpatului B.T., întrucât există motive verosimile de a bănui că acesta a săvârșit o infracțiune [art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale]. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești, iar celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.T. împotriva deciziei penale nr. 36/A din 24 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 21 din 29 ianuarie 2009 a Tribunalului Bihor. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești, iar celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Menține arestarea preventivă a recurentului inculpat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009.