ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 140/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 140/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală

nr. 120 din 14 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 174

raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. b) C. pen., a fost condamnat

inculpatul O.I.P.

pentru

săvârșirea

infracțiunii de omor deosebit de grav la pedeapsa de 22 de ani închisoare și

interzicerea pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.,

conform art. 65 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

În

baza art. 350

1

C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata măsurii

reținerii și a arestului preventiv începând din data de 28 iunie 2006 până la

zi.

A

constatat că partea vătămată O.M. nu a formulat pretenții civile față de

inculpat, prejudiciul cauzat fiind recuperat.

În

baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească

statului 500 lei cheltuieli judiciare.

Pentru

a pronunța în acest fel, instanța de fond a reținut că inculpatul a locuit

împreună cu soția până în urmă cu 3 ani într-un apartament separat de soacra

acestuia care deținea un apartament distinct în altă zonă a orașului.

În

urmă cu 20 de ani s-a căsătorit cu victima O.A.R., după un divorț. Din

căsătoria anterioară a avut doi copii. În timpul căsătoriei relațiile dintre

cei doi soți au fost armonioase, inculpatul ajutând-o pe soție, victima în

cauză, să absolve Facultatea de Matematică din Cluj. Din această căsătorie nu

au rezultat copii.

În

ultima perioadă soția inculpatului a început să prezinte simptome tot mai

accentuate că este bolnavă psihic, sens în care s-a insistat pe lângă aceasta

să urmeze tratamentele medicale prescrise de medicii specialiști, însă aceasta

nu a respectat întocmai prescripțiile, astfel că de multe ori avea un

comportament deviant, fapt confirmat și de colegii de serviciu care au remarcat

că aceasta este bolnavă psihic.

În

urmă cu trei ani inculpatul O.I.P. și soția A.R. s-au înțeles cu victima G.R.,

soacra inculpatului, să vândă apartamentul în care locuiau și să cumpere

împreună o casă.

După

ce au vândut apartamentele, au cumpărat împreună casa de pe strada Sibiului și

acest imobil a fost intabulat în întregime pe numele

victimei C.R., pentru ca fiii inculpatului din prima căsătorie să nu

beneficieze

de moștenire de

pe

urma

tatălui.

După ce s-au mutat

în

noua locuință între inculpat, soția și soacra acestuia au existat frecvente

certuri care s-au amplificat în ultimul an, deoarece O.A.R. s-a îmbolnăvit

psihic și a refuzat să urmeze tratamentul.

Certurile

s-au amplificat și la începutul anului 2006 O.A.R. a introdus acțiune de

divorț, cauza aflându-se pe rolul Judecătoriei Satu Mare.

După

introducerea divorțului G.R. și O.A.R. i-au cerut inculpatului să se mute și să

locuiască singur într-o anexă a casei, lucru pe care inculpatul l-a făcut.

Deoarece

victima O.A.R. refuza să se trateze și avea un comportament anormal, inculpatul

i-a cerut soacrei să aibă grijă de fiica ei pentru că dacă i se va întâmpla

ceva, o va „lichida”.

Victima

G.R. a cerut la rândul ei evacuarea din locuință a inculpatului.

Avocat

C.I., în numele clientei sale, l-a somat pe inculpat să părăsească locuința

până la 29 iunie 2006 și să predea cheile locuinței.

Inculpatul

a declarat că după ce a primit somația a discutat cu soția și cu soacra și

acestea i-au spus să-și adune câteva lucruri și să se mute sub pod.

În

seara zilei de 27 iunie 2006, inculpatul a încercat să se împace cu soția și

soacra și le-a invitat să bea împreună o sticlă cu vin. Soția a acceptat să bea

un pahar de vin iar soacra l-a refuzat. Inculpatul a declarat că s-a dus apoi

în camera în care locuia unde a stat până, în jurul orei 23,00, când mergând la

baie, în momentul în care a intrat în baie a găsit-o pe soția în vana plină cu

apă și după poziția acesteia și-a dat seama că este moartă. Imediat a mers în

camera unde se afla soacra acestuia care se uita la televizor și i-a spus că a

găsit-o pe soția sa căzută în vană, la care soacra fără să-l bage în seamă i-a

spus că probabil iar a făcut vreo criză. Inculpatul văzând atitudinea soacrei

s-a înfuriat spunându-i că nu este vorba de o criză și că este cu capul în apă,

dar întrucât soacra i-a spus să o lase în pace și să nu o deranjeze și-a

pierdut controlul și a strâns-o de gât sugrumând-o. A ieșit din cameră după

care, s-a plimbat prin curte și prin cameră, a consumat un pahar de vin, s-a

uitat într-un album foto iar dimineață, în jurul orelor 5,00, a sunat la

familia I.Z. spunând că a găsit-o pe soție moartă în vană, iar pe soacră a

sugrumat-o .

Împotriva

acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul O.I.P. solicitând admiterea acestuia,

desființarea sentinței penale atacate și procedându-se la rejudecarea cauzei să

se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și

pedepsită de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. b)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit.

b) C. pen. și individualizarea pedepsei în raport cu circumstanțele atenuante.

Curtea

de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr.

18/ A din 18 martie 2008, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a

admis

apelul declarat de inculpatul

O.I.P.

împotriva sentinței penale nr. 120

din 14 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o desființează

în sensul că:

A

redus

pedeapsa aplicată inculpatului de la 22 ani la 18 ani

închisoare.

A l

imitat

conținutul pedepselor complementare și accesorii la interzicerea drepturilor

prevăzute

de art. 64 lit. a) și

b)

C.

pen.

În

baza art. 381 C. proc. pen., coroborat cu art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă

arestul preventiv până la data de 24 mai 2007.

A

menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva

celei din urmă hotărâri au declarat recursuri atât Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Oradea cât și inculpatul.

Motivele

de recurs invocate de parchet s-au referit la împrejurarea că instanța de apel,

în mod netemeinic a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 22 ani

închisoare la 18 ani închisoare.

Al

doilea motiv de recurs s-a referit la greșita deducere a arestului preventiv

prin încheierea de îndreptare a erorii materiale.

Inculpatul,

prin apărător, a solicitat admiterea recursului declarat de acesta, casarea

ambelor hotărâri judecătorești și trimiterea dosarului la instanța de fond

pentru completarea probelor întrucât inculpatul a fost greșit condamnat pentru

că ar fi suprimat viața soției sale. În acest sens, în legătură cu această

faptă a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. c) C. proc. pen.

În

temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., același apărător a solicitat reducerea pedepsei aplicată inculpatului

pentru fapta recunoscută de acesta, respectiv suprimarea vieții soacrei sale.

Cu

privire la recursul parchetului a pus concluzii de respingere a acestuia ca

nefondat.

Înalta

Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată că recursul declarat de

inculpatul O.I.P. este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele

considerente:

Prima

instanță a reținut o corespunzătoare situație de fapt în urma unor probe corect

și minuțios administrate și interpretate.

Astfel,

instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul a locuit împreună cu soția sa

până în urmă cu 3 ani într-un apartament separat de soacra acestuia care

deținea un apartament distinct în altă zonă a orașului. În urmă cu 20 de ani

s-a căsătorit cu victima O.A.R. după un divorț. Din căsătoria anterioară a avut

doi copii. În timpul căsătoriei relațiile dintre cei doi soți au fost

armonioase, inculpatul ajutând-o pe soție victima în cauză, să absolve

Facultatea de matematică din Cluj. Din această căsătorie nu au rezultat copii,

întrucât așa cum a declarat inculpatul, soția sa nu a dorit să aibă copii fiind

determinată în acest sens și de mama ei, victima G.R. care i-a spus că dacă vor

avea copii nu va mai avea libertate deplină.

În

ultima perioadă soția inculpatului a început că prezinte simptome tot mai

accentuate că este bolnavă psihic, sens în care s-a insistat pe lângă aceasta

să urmeze tratamentele medicale prescrise de medicii specialiști, însă aceasta

nu a respectat întocmai prescripțiile, astfel că de multe ori avea un

comportament deviant, fapt confirmat și de colegii de serviciu care au remarcat

că aceasta este bolnavă psihic.

După

ce și-au vândut

apartamentele, inculpatul

împreună

cu soacra

sa

G.R. au cumpărat o casă în

Satu Mare, str. Sibului și l-au intabulat în întregime pe

numele soacrei, pentru a evita ca fiii inculpatului din prima căsătorie să

beneficieze de drepturi de moștenire în cazul decesului inculpatului.

La

scurt timp după ce s-au mutat în casa cumpărată, în familie au început să apară

neînțelegeri care s-au amplificat în ultimul timp și datorită agravării bolii

psihice a soției inculpatului.

În

urma acestor neînțelegeri la începutul anului 2006, soția inculpatului a

introdus acțiune de divorț. După introducerea divorțului, atât soția cât și

soacra inculpatului, i-au cerut acestuia să elibereze locuința și să se mute

într-o construcție anexă aflată în curtea imobilului, ceea ce s-a și întâmplat,

inculpatul însă beneficiind de posibilitatea de a folosi accesoriile din

locuință, respectiv baia.

Întrucât

soția inculpatului refuza să urmeze tratamentul medicamentos prescris,

inculpatul i-a cerut mamei acesteia să aibă grijă de soția sa întrucât este

grav bolnavă.

Pe

fondul acestor neînțelegeri, victima G.R. în calitate de proprietar tabular al

imobilului situat pe str. Sibiului, i-a cerut inculpatului să părăsească

locuința și prin avocat i-a trimis o somație în acest sens, somație emisă de

avocat la data de 22 iunie 2006, fixând termen pentru eliberarea locuinței pe

data de 29 iunie 2006.

La

primirea somației inculpatul a încercat să rezolve problema locativă cu cele

două victime, iar acestea i-au spus să-și adune lucrurile și să se mute sub

pod, în sensul de a se muta sub Podul Decebal unde locuiesc persoanele fără

adăpost.

În

seara zilei de 27 iunie 2006, inculpatul a încercat din nou să se împace cu

cele două victime invitându-le să bea împreună cu sticlă de vin. După cum a

arătat inculpatul soția a fost de acord să bea vin cu inculpatul însă a fost

refuzat de către soacră. După aceasta s-au despărțit, inculpatul retrăgându-se

în camera sa din anexa construcției. Aproximativ în jurul orelor 23,00 când

inculpatul a mers la baie, după cum susține acesta, a găsit-o pe soția sa în

vana plină cu apă și după poziția acesteia și-a dat seama că este moartă.

Imediat s-a dus în camera unde se afla soacra acestuia care se uita la

televizor relatându-i ceea ce a văzut. Inculpatul văzând atitudinea indiferentă

a soacrei s-a înfuriat și pierzându-și controlul a strâns-o de

gât

sugrumând-o.

Apoi a

ieșit din cameră, s-a

plimbat

prin

curte, a băut

un pahar de vin, iar

dimineața, în jurul orei 5,00, a sunat la familia I.Z., spunând că a găsit-o pe

soția sa moartă în vană, iar pe soacră a sugrumat-o.

Referitor

la susținerile inculpatului potrivit cărora acesta nu se face vinovat de

uciderea soției sale, victima O.A.R., se constată că sunt neîntemeiate.

Astfel,

cum rezultă din probele administrate în cursul procesului în seara în care s-au

săvârșit faptele în imobilul situat pe str. Sibiului se aflau numai inculpatul

și cele două victime. Din declarațiile date de martori se reține că familia

inculpatului nu se află în relații de dușmănie cu alte persoane sau familii,

iar probleme existente în familie nu prea erau comunicate cunoștințelor.

Din

procesul verbal încheiat de procurorul criminalist la fața locului rezultă că în

cadă s-a găsit cadavrul unei persoane de sex feminin, identificată ulterior ca

fiind partea vătămată O.A.R., corpul fiind aproape în întregime sub apă.

Totodată s-a mai menționat că în vană se mai aflau rufe pentru spălat iar pe

fundul vănii, lângă capul victimei s-a găsit un cercel de damă, lângă toaletă

era hârtie igienică care era stropită toată cu apă, semn că a fost stropită de

către cineva, ceea ce duce la prezumția că înainte de înec victima s-a zbătut

stropind cu picioarele hârtia igienică.

Urmele

găsite la fața locului dovedesc că victima O.A.R. s-a luptat cu agresorul,

fiind lovită cu forță și ținută sub apă până când s-a înecat.

Din

rapoartele medico-legale întocmite de S.M.L. Satu Mare rezultă următoarele: moartea

victimei O.A.R. a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin înec în

cada cu apă. La autopsie s-au constatat echimoze și escoriații pe cap, gât,

trunchi și membrele inferioare, infiltrate hemoragice pericraniene și o

hemoragie subarahnoidiană sectorială cerebrală, leziuni traumatice care s-au

putu produce printr-un mecanism de lovire cu și de corpuri dure.

Nu

există nicio probă din care să rezulte că la data respectivă victima ar fi

înregistrat acele semne de violență în alte împrejurări.

Inculpatul

în declarațiile date în cursul procesului penal, nu a recunoscut că ar fi

omorât-o pe soția sa, însă probele administrate dovedesc vinovăția acestuia în

săvârșirea faptei, singurul în măsură să suprime viața victimei fiind

inculpatul, alte persoane nemaifiind în imobil. De asemenea, este exclus ca

fapta să fi fost săvârșită de soacra inculpatului neavând posibilitatea fizică

de a săvârși fapta, aceasta fiind în vârstă de 71 de ani, iar pe de altă parte,

partea vătămată a fost surprinsă când inculpatul i-a relatat că și-a găsit

soția înecată în cada din baie.

Pe

de altă parte, din probele administrate rezultă că între victima G.R. și fiica

ei O.A.R. nu au existat conflicte, astfel că mama nu avea nici un motiv să-și

omoare fiica.

Mai

este de menționat că în camera în care locuia inculpatul au fost găsite două

înscrisuri pe care inculpatul a declarat că le-a scris personal după ce a

omorât-o pe G.R. în care a explicat motivele faptelor sale. Rezultă că

inculpatul le-a omorât pe cele două victime imediat ce a fost somat să

părăsească locuința.

Toate

semnele de violență constatate pe corpul victimei O.A.R. de actele

medico-legale exclud posibilitatea ca victima să se fi sinucis ori să se fi

înecat accidental.

În

ceea ce privește pe soacra inculpatului, pe parcursul procesului, în

declarațiile date acesta a recunoscut că a sugrumat-o datorită reacției pe care

a avut-o când i-a comunicat că a găsit-o pe soția sa în cada cu apă.

Cu

privire la victima G.R., raportul medico-legal concluzionează în sensul

declarațiilor inculpatului că moartea acesteia a fost violentă și s-a datorat

asfixiei mecanice prin sugrumare.

Așa

fiind, se constată că instanța de fond reținând corect situația de fapt a dat o

corectă încadrare juridică faptelor săvârșite de inculpat. Faptele inculpatului

de a-și omorî soția și soacra prin înec și sugrumare se circumscriu

infracțiunii

de omor deosebit de grav prevăzută

de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. c) și art. 176 lit. b) C. pen.

Așadar, inculpatul a săvârșit două omoruri și nu unul singur cum susține

apărarea.

În

ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului se constată că

instanța de fond a stabilit în mod corect cuantumul acesteia fiind avute în

vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.

pen., dar și cele legate de persoana inculpatului (acesta este în etate, 62 de

ani, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea parțială a faptelor,

comportamentul acestuia în fața organelor judiciare, comportamentul avut

anterior, relațiile sale cu cele două victime). Față de aceste considerente

recursul declarat de parchet urmează a fi admis.

Se constată

că cel de-al doilea motiv de recurs formulat de parchet referitor la deducerea

arestului preventiv este de asemenea fondat urmând a fi admis. Astfel,

omisiunea instanței de a computa arestul preventiv nu se poate realiza pe calea

unei îndreptări a erorii materiale.

Dacă,

instanța ar fi dedus perioada arestului fără să menționeze datele de la care

începe sau la care se termină perioada arestului sau reținerii, acest fapt este

acceptat în practică ca fiind o omisiune vădită. Însă, în speță, instanța a

omis faptul că inculpatul a rămas în stare de arest după ce Tribunalul Satu

Mare s-a desesizat și până la data de 24 mai 2007 când s-a constatat încetarea

măsurii preventive.

Formula

„menține restul dispozițiilor sentinței apelate” nu poate suplini omisiunea

instanței de a computa durata arestului preventiv în perioada 18 martie 2008 –

24 mai 2007.

Cu

privire la pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului, Înalta

Curte, în rejudecare, urmează să interzică acestuia drepturile prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani ca pedeapsă complementară.

Totodată va face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 18/ A din 18 martie 2008 a

Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

inculpatul O.I.P. și va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat

împotriva aceleiași decizii penale potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.

Va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 18/ A

din 18 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe inculpatul O.I.P.

Casează în totalitate

decizia atacată și în parte sentința penală nr. 120 din 14 martie 2007 a

Tribunalului Satu Mare, Secția penală numai cu privire la pedepsele

complementare și accesorii și rejudecând:

Interzice inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 5 ani ca

pedeapsă complementară și face aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 28 iunie 2006 la 24

mai 2007.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.I.P. împotriva deciziei penale nr. 18/ A din

18 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 ianuarie 2009.