ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Petentul a reclamat

faptul că, pronunțându-se decizia nr. 4139 din 10 decembrie 2009 – magistratul

judecător a inserat în decizie falsuri intelectuale (pct.11 fila 4 din

plângere) „ascunzând astfel” în opinia sa „un omor cu premeditare” și tot

astfel a comis și infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C.

pen. și cea prevăzută de art. 264 C. pen.

La

data de 15 iunie 2011 a fost înregistrată la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

plângerea petentului adresată Consiliului Superior al Magistraturii și remisă,

spre

soluționare,

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată

împotriva magistratului S.P. (judecător la Înalta

Curte de Casație și Justiție), cu ocazia soluționării dosarului nr. 767/35/2009.

În

fapt, în dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, prin rezoluția din 30 octombrie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de judecătorul T.A., întrucât din cuprinsul actelor premergătoare

începerii urmăririi penale efectuate nu au rezultat indiciile săvârșirii

vreunei infracțiuni.

Plângerea

petentului formulată împotriva soluției susmenționate a fost respinsă, în baza

art. 278 C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția nr. 33/II/2/2009 din 11 februarie 2009.

Prin

sentința penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

petentului formulată, conform art. 278

1

C. proc. pen., împotriva

celor două rezoluții menționate anterior.

În

dosarul nr. 767/35/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

prin decizia nr. 4139 din 10 octombrie 2009, completul de judecată format din

magistrații S.P., N.J. și G.C.A. a respins, ca nefondat, recursul declarat de

petent împotriva sentinței penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În

dosarul nr. 748/P/2011 al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din

15 noiembrie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.P., N.J. și G.C.A.

(judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție), sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246 art. 264 și art. 289 C. pen.

Prin

rezoluția din 15 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea

urmăririi penală față de intimați, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.10

lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică, care prin rezoluția din 29 decembrie 2011 a menținut soluția.

Împotriva

și acestei rezoluții a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen.

Plângerea nu este

fondată, soluția de neurmărire penală față de magistrați fiind legală și

temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu rezultă nici un

element care să conducă la concluzia că intimații, cu prilejul soluționării

cauzelor cu care au fost investiți, au fost pronunțate, prin încălcarea legii,

în detrimentul petentului.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă

din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. Organul de urmărire penală

poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare

desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua

condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc.

pen. și constă în existența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b)

1

.

Intervenția oricărui caz dintre cele prevăzute de art. 10, rezultând fie din

actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele

premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul urmăririi

penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

În cauză, corect s-a

constatat din actele premergătoare efectuate că nu există infracțiunile

reclamate de petent.

Împrejurarea că

petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate în cauzele care au fost

soluționate de intimați nu poate conduce la existența infracțiunilor pe care

acesta le-a indicat în plângerea sa.

Persoanele care îndeplinesc

o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul

legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru

rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor

soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele

administrate, soluții care pot fi verificate si, eventual, desființate prin

intermediul căilor legale de atac.

Înalta Curte

constată, că practic, petentul încearcă să obțină, pe calea plângerii penale

formulate împotriva intimaților exercitarea unui nou control asupra legalității

și temeiniciei soluțiilor pronunțate în cauzele soluționate irevocabil.

În consecință, având

în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a constatat vreo

încălcare a dispozițiilor legale în activitatea magistraților judecători

reclamați, care, de altfel și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină

concordanță cu legea și nu ar fi comis vreo faptă care să atingă răspunderea

penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278

1

alin. (8) lit. a)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea formulată de petent

împotriva rezoluției procurorului de neînceperea urmăririi penale.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul N.L. împotriva rezoluției din 15

iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 748/P/2011.

Obligă petentul să

plătească suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 mai 2012.