ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Petentul a reclamat faptul că, pronunțându-se decizia nr. 4139 din 10 decembrie 2009 – magistratul judecător a inserat în decizie falsuri intelectuale (pct.11 fila 4 din plângere) „ascunzând astfel” în opinia sa „un omor cu premeditare” și tot astfel a comis și infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. și cea prevăzută de art. 264 C. pen. La data de 15 iunie 2011 a fost înregistrată la Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea petentului adresată Consiliului Superior al Magistraturii și remisă, spre soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulată împotriva magistratului S.P.

(judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție), cu ocazia soluționării dosarului nr. 767/35/2009. În fapt, în dosarul nr. 322/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția din 30 octombrie 2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul T.A., întrucât din cuprinsul actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate nu au rezultat indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni. Plângerea petentului formulată împotriva soluției susmenționate a fost respinsă, în baza art. 278 C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin rezoluția nr. 33/II/2/2009 din 11 februarie 2009. Prin sentința penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului formulată, conform art. 278 1 C. proc.

pen., împotriva celor două rezoluții menționate anterior. În dosarul nr. 767/35/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4139 din 10 octombrie 2009, completul de judecată format din magistrații S.P., N.J. și G.C.A. a respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinței penală nr. 90/PI din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. În dosarul nr. 748/P/2011 al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din 15 noiembrie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații S.P., N.J.

și G.C.A. (judecători la Înalta Curte de Casație și Justiție), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 art. 264 și art. 289 C. pen. Prin rezoluția din 15 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penală față de intimați, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art.10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, care prin rezoluția din 29 decembrie 2011 a menținut soluția. Împotriva și acestei rezoluții a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc.

pen. Plângerea nu este fondată, soluția de neurmărire penală față de magistrați fiind legală și temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu rezultă nici un element care să conducă la concluzia că intimații, cu prilejul soluționării cauzelor cu care au fost investiți, au fost pronunțate, prin încălcarea legii, în detrimentul petentului. Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții. Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. Organul de urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. și constă în existența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția oricărui caz dintre cele prevăzute de art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. În cauză, corect s-a constatat din actele premergătoare efectuate că nu există infracțiunile reclamate de petent. Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate în cauzele care au fost soluționate de intimați nu poate conduce la existența infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate si, eventual, desființate prin intermediul căilor legale de atac. Înalta Curte constată, că practic, petentul încearcă să obțină, pe calea plângerii penale formulate împotriva intimaților exercitarea unui nou control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate în cauzele soluționate irevocabil.

În consecință, având în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legale în activitatea magistraților judecători reclamați, care, de altfel și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu ar fi comis vreo faptă care să atingă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției procurorului de neînceperea urmăririi penale. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.L. împotriva rezoluției din 15 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în dosarul nr. 748/P/2011. Obligă petentul să plătească suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2012.