Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2008
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2008

HOTĂRÂRE
16.01.2008
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 186/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 3030 din 29 noiembrie 2006 Tribunalul Caras Severin, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor respingând acțiunea formulată de reclamantul D.E.A. și cererea de intervenție formulată de D.Z.A. împotriva acestui pârât și a admis în parte, atât cererea de chemare în judecată cât și cererea de intervenție împotriva Primăriei m unicipiului Caransebeș prin Primar, a anulat dispoziția nr. 964/2006 și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție privind acordarea de măsuri reparatorii sub formă de titluri în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru imobilul din C.F.

4475 Caransebeș în valoare de 502.550 Euro în favoarea succesorilor proprietarului tabular. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și intervenientul. În motivarea apelului reclamantului s-a susținut că hotărârea pronunțată conține mențiuni ce nu pot fi executate, instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate petitele cererii. Intervenientul a susținut în motivarea apelului că instanța a apreciat eronat cota de proprietate a autorului său stabilind greșit și întinderea măsurilor reparatorii. De asemenea, în mod greșit s-a respins acțiunea față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 223 A din 18 aprilie 2007 a admis apelul, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caras Severin.

În motivarea deciziei s-a reținut că: dispozitivul sentinței conține mențiuni contradictorii ce nu pot fi puse în executare, excepțiile invocate nu au fost puse în discuția părților, hotărârea nu este motivată în raport de obiectul și natura litigiului. S-a indicat instanței de trimitere să administreze probe în raport de conținutul dispoziției atacate și să se pronunțe asupra excepțiilor invocate cu respectarea principiului contradictorialității dezbaterilor. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Caras Severin, în temeiul art. 304 pct. 9, învederând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Legea 10/2001 nu îi stabilește nici o competență în ceea ce privește emiterea sau modificarea dispozițiilor, singurele situații în care are calitate procesuală fiind cele prevăzute de art. 28 alin. (3) și art. 30 alin. (4) ale legii. Recursul nu este fondat. Analizând decizia atacată s-a constatat că sentința tribunalului a fost desființată și pentru încălcarea principiului contradictorialității care guvernează procesul civil, deoarece nu s-a pus în discuția părților, anterior pronunțării, excepția de ordine publică a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, indicându-se instanței de trimitere să se pronunțe asupra excepției după punerea acesteia în discuția părților.

Ca atare, pe parcursul rejudecării cauzei în fond, recurentul pârât își va putea susține toate mijloacele de apărare, inclusiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată în motivarea recursului. Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de D.G.F.P. Caraș-Severin împotriva deciziei nr. 223 A din 18 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1897/2008
a devenit proprietar al imobilului în litigiu și obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească despăgubiri la valoarea de piață a imobilului teren intravilan. Prin sentința civilă nr. 156 din 2 februarie 2007 Trib
ÎCCJ 2011-02-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1087/2011
de 378 mp, nr.top 986/1 înscris în C.F. 458 Caransebeș, transnotat din C.F. 5007, a fost preluat fără titlu valabil de stat, de la autorul său, astfel că statul nu a devenit proprietar al imobilului. A solicitat introducerea în cauză a Stat
ÎCCJ 2003-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1198/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Caraș-Severin în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curții
ÎCCJ 2013-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 157/2013
Asupra cererii de revizuire de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. 5179/115/2006, reclamanta N.M. a chemat în judecată Primăria municipiului Caransebeș prin primar, solicitând anularea dispoziției din
ÎCCJ 2012-10-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6104/2012
gubiri de la Statul German și că imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea Statului Român, valoarea despăgubirilor fiind cea stabilită prin expertiza tehnică efectuată în cauză și impunându-se obligarea pârâtului la plata acestora către
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă