ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6574/2007

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 103 din 2 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 504/100/2007, Tribunalul Maramureș a respins, ca nefondată, acțiunea promovată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul N.A.B.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la 17 noiembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Franța, fără a dovedi în privința acestuia clauza de ordine publică; că de la data de 1 ianuarie 2007, România devenind stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români pot și trebuie să beneficieze de dreptul comunitar de liberă circulație; că urmare a aderării, România trebuie să respecte principiile ce reprezintă pilonii integrării europene prin intermediul normelor de drept; că în speță între norma de drept intern invocată de reclamantă, Legea nr. 248/2005, și norma europeană obligatorie, Directiva 38/CE/2004, există o vădită contradicție, instanța fiind obligată să asigure prioritate normei europene, potrivit art. 2 din Legea nr. 157/2005; că dreptul la libera circulație este prevăzut și de art. 2 din Protocolul nr. 4 din 16 septembrie 1963 și poate fi exercitat în conformitate cu prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 și ale Regulamentului CEC/nr.

562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 și că cetățenilor români, în prezent, nu li se poate impune obligația de a părăsi teritoriul național în baza pașaportului simplu în care să fie menționată viza de restricționare solicitată de reclamantă. Prin decizia civilă nr. 129/A din 13 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, pentru următoarele considerente: Reclamanta, în mod neîntemeiat, se raportează la dispozițiile Legii nr. 248/2005, fără a avea în vedere neconcordanța între aceste dispoziții și principiul libertății de circulație ce guvernează dreptul comunitar.

Chiar dacă sunt întemeiate în cauză toate condițiile stipulate de Legea nr. 248/2005 pentru a dispune măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, în judecarea pricinii trebuie avute în vedere cu prioritate dispozițiile comunitare incidente, atât timp cât legislația internă este contrară acestora, iar potrivit dispozițiilor Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, excepțiile de limitare a libertății de circulație a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene sunt de strictă interpretare. Dispozițiile interne care reglementează dreptul la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate, Legea nr. 248/2005, nu asigură garanția respectării drepturilor acestora pentru a fi admiși pe piața forței de muncă într-un actual stat membru al Uniunii Europene.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care, fără să invoce vreun motiv de recurs, în esență, arată că intimatul a fost returnat din Franța, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, anterior aderării României la Uniunea Europeană, iar autoritățile române nu pot cenzura măsura referitoare la returnare. Temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005. Arată recurenta, că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație este aceea a returnării dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat un acord de readmisie.

Art. 25 din Constituție prevede că „legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”, ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005. Dispozițiile art. 5 din acest act normativ prevăd obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că „În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora…”. Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este măsura returnării.

Recurenta redă conținutul art. 38 din Legea nr. 248/2005 și arată că, ține de opțiunea legiuitorului să instituie anumite cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate. Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.

Se precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006. Se arată cum este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public.

De asemenea, s-a arătat că prin legea nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, s-a reglementat, prin anexa VII alin. (9), posibilitatea ca statele membre, inclusiv Statul Român, să deroge de la dispozițiile art. 2 din Directivă. Această derogare poate viza acele dispoziții ce preiau prevederile Directivei 68/360/CEE privind eliminarea restricțiilor de a circula și locui în cadrul Comunității Uniunii Europene pentru lucrătorii statelor membre și care nu pot fi disociate de dispozițiile din Regulamentul CEE nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul comunității.

Cu alte cuvinte, se arată că prin această prevedere legală se oferă vechilor state membre ale Uniunii posibilitatea de a refuza accesul resortisanților români pe piața forței de muncă din respectiva țară și prin urmare, s-a suspendat pe o perioadă de 2 ani de la data aderării României, aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE, în privința lucrătorilor. Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații.

Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară. Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene. Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța națională sau sănătate publică.

În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare. Față de prevederile din anexa VII la Legea nr. 157/2005, nu se poate reține că a fost suspendată aplicarea art. 27 din Directiva 2004/38/CE, așa cum susține recurenta.

Textul invocat de recurentă privește anumite dispoziții din Directiva 2004/38/CE, care preiau dispozițiile din Directiva 68/360/CEE și care nu pot fi disociate de cele din Regulamentul CEE nr. 1612/1968, a căror aplicare a fost amânată în temeiul alin. (2), (5), (7) și (8). Directiva 68/360/CEE a Consiliului și Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1602/1968 au fost însă adoptate pentru eliminarea discriminării bazate pe naționalitatea lucrătorilor, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și alte condiții de muncă și dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în cadrul comunității pentru a desfășura o activitate salarială. Prin urmare, posibilitatea derogării privește numai libertatea de a circula și locui în cadrul comunității a oricărui resortisant, asigurând „accesul” la încadrarea în muncă și egalitate de tratament în exercitarea muncii și nu, în general, libertatea de circulație și șederea cetățenilor.

Or, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, măsura care se cere a fi luată față de intimat este disproporționată, în raport cu scopul urmărit și ar fi încălcat astfel dreptul la liberă circulație. Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale. De aceea, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar fi respectat principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.

Pentru considerentele mai sus expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 129 A din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2007.