ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6398/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 105 din 2 februarie 2007 a Tribunalului Maramureș a fost respinsă cererea formulată de Direcția de Pașapoarte împotriva pârâtului B.M., prin care a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel mult 3 ani. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere în esență că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este facultativă și nu obligatorie, iar în prezent, după ce România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, nu se mai poate aplica, cetățenii români beneficiind de dreptul comunitar de liberă circulație.

Între norma internă invocată de reclamantă și norma europeană obligatorie, Directiva 38 E/2004 există o vădită contradicție, situație în care instanța trebuie să asigure prioritatea normei europene. S-a reținut că dreptul la liberă circulație este prevăzut și de art. 2 din Protocolul nr. 4 din 16 septembrie 1963 și poate fi exercitat în conformitate cu prevederile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, astfel că cererea de față având caracter discriminator și fiind contrară acestor norme nu poate fi primită. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 173 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Cluj.

S-a reținut de asemenea că după 1 ianuarie 2007, restricția impusă prin art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu se mai aplică întrucât legislația internă se află în conflict cu norma comunitară. Sunt invocate prevederile art. 4 și art. 5 din Directiva nr. 2004/38/CE, care reglementează dreptul de ieșire și de intrare pe teritoriul unui stat membru, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, fără necesitatea vizei sau a altor formalități echivalente.

Potrivit art. 27 din aceeași Directivă se prevede că dreptul de ședere pentru o perioadă de până la 3 luni nu este afectat de nici o condiție, restrângerea dreptului la liberă circulație putându-se face pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică cu respectarea principiului proporționalității și întemeierea măsurii exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății; s-a apreciat ca o chestiune discutabilă conformitatea dispozițiilor cuprinse în normele interne cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., în sensul cărora drepturile recunoscute pot face obiectul unor restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Împotriva acestei decizii, Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recursul de față, solicitând modificarea ei și restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe teritoriul Franței, pe o perioadă de cel mult 3 ani. Se susține că în mod greșit nu s-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor internaționale. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, în raport de cele ce urmează: Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, iar art. 39 pct. 1 prevede că măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana.

Rezultă din redactarea textului că singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, fără a se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea. Prevederile legale menționate sunt în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege. Tot astfel art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a sigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților acestora.

De asemenea și potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O. drepturile recunoscute în paragraful I pot, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică. Și art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Rezultă că prin această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, ceea ce se prevede și în cuprinsul art. 3 din Directivă.

În raport de cele arătate, se constată că dispozițiile invocate în susținerea acțiunii nu sunt în contradicție cu reglementările internaționale, că libera circulație recunoscută ca un drept fundamental, nu este unul absolut, condițiile exercitării lui fiind stabilite prin lege. În speță, s-a făcut dovada că pârâtul a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, după ce a fost judecat și reținut la 30 octombrie 2006 de autoritățile franceze, care au dispus expulzarea sa, astfel cum confirmă prin declarația olografă dată la 17 decembrie 2006 (fila 5 dosar tribunal), când a fost returnat. În aceste condiții, rezultă că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr.248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., în sensul casării deciziei, precum și a sentinței pronunțate în cauză. În rejudecare se va admite cererea, dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulație al pârâtului, numai pe teritoriul Franței, pe timp de 6 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 173 A din 10 mai 2007 a Curții de Apel Cluj. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 105 din 2 februarie 2007 a Tribunalului Cluj și, rejudecând, admite cererea și dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului B.M. pe teritoriul Franței, pe timp de 6 luni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.