ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6398/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6398/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 105
din 2 februarie 2007 a Tribunalului Maramureș a fost respinsă cererea formulată
de Direcția de Pașapoarte împotriva pârâtului B.M., prin care a solicitat
restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel
mult 3 ani.
Pentru a hotărî astfel,
tribunalul a avut în vedere în esență că măsura restrângerii dreptului la
liberă circulație prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este
facultativă și nu obligatorie, iar în prezent, după ce România a devenit membru
cu drepturi depline al Uniunii Europene, nu se mai poate aplica, cetățenii
români beneficiind de dreptul comunitar de liberă circulație. Între norma
internă invocată de reclamantă și norma europeană obligatorie, Directiva 38
E/2004 există o vădită contradicție, situație în care instanța trebuie să
asigure prioritatea normei europene. S-a reținut că dreptul la liberă
circulație este prevăzut și de art. 2 din Protocolul nr. 4 din 16 septembrie
1963 și poate fi exercitat în conformitate cu prevederile Directivei 2004/38/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, astfel că
cererea de față având caracter discriminator și fiind contrară acestor norme nu
poate fi primită.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia
nr. 173 din 10 mai 2007 a Curții de Apel Cluj.
S-a reținut de asemenea că
după 1 ianuarie 2007, restricția impusă prin art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu
se mai aplică întrucât legislația internă se află în conflict cu norma
comunitară. Sunt invocate prevederile art. 4 și art. 5 din Directiva nr.
2004/38/CE, care reglementează dreptul de ieșire și de intrare pe teritoriul
unui stat membru, pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, fără necesitatea
vizei sau a altor formalități echivalente.
Potrivit art. 27 din aceeași
Directivă se prevede că dreptul de ședere pentru o perioadă de până la 3 luni
nu este afectat de nici o condiție, restrângerea dreptului la liberă circulație
putându-se face pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate
publică cu respectarea principiului proporționalității și întemeierea măsurii
exclusiv pe conduita persoanei în cauză, care să constituie o amenințare reală,
prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al
societății; s-a apreciat ca o chestiune discutabilă conformitatea dispozițiilor
cuprinse în normele interne cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 la
C.E.D.O., în sensul cărora drepturile recunoscute pot face obiectul unor
restrângeri, care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public
într-o societate democratică.
Împotriva acestei decizii,
Direcția Generală de Pașapoarte a declarat recursul de față, solicitând
modificarea ei și restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe
teritoriul Franței, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Se susține că în mod greșit
nu s-a făcut în cauză aplicarea prevederilor art. 38 lit. a) și art. 39 din
Legea nr. 248/2005, considerându-se că acestea contravin reglementărilor
internaționale.
Recursul este întemeiat,
urmând a fi admis, în raport de cele ce urmează:
Potrivit art. 38 lit. a) din
Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a
cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu
privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de
readmisie încheiat între România și acel stat, iar art. 39 pct. 1 prevede că
măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire
la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana.
Rezultă din redactarea
textului că singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra
oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de
readmisie, fără a se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus
returnarea.
Prevederile legale
menționate sunt în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la
liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea stabilește
condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea
circulației nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli,
cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege.
Tot astfel art. 29 din
Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că în exercitarea
drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai
îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a sigura cuvenita
recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților acestora.
De asemenea și potrivit art.
2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O. drepturile recunoscute în
paragraful I pot, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor
restrângeri, care prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public
într-o societate democratică. Și art. 27 din Directiva 38/2004/CE a
Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de
circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică,
siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă
principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei
în cauză. Rezultă că prin această Directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor
membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, ceea ce se
prevede și în cuprinsul art. 3 din Directivă.
În raport de cele arătate,
se constată că dispozițiile invocate în susținerea acțiunii nu sunt în
contradicție cu reglementările internaționale, că libera circulație recunoscută
ca un drept fundamental, nu este unul absolut, condițiile exercitării lui fiind
stabilite prin lege.
În speță, s-a făcut dovada
că pârâtul a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, după ce a fost
judecat și reținut la 30 octombrie 2006 de autoritățile franceze, care au
dispus expulzarea sa, astfel cum confirmă prin declarația olografă dată la 17
decembrie 2006 (fila 5 dosar tribunal), când a fost returnat.
În aceste condiții, rezultă
că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea
nr.248/2005, în raport de care recursul de față va fi admis conform art. 312
alin. (1) și (3) C. proc. civ., în sensul casării deciziei, precum și a
sentinței pronunțate în cauză. În rejudecare se va admite cererea,
dispunându-se limitarea dreptului la liberă circulație al pârâtului, numai pe
teritoriul Franței, pe timp de 6 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 173 A din 10 mai 2007 a
Curții de Apel Cluj.
Casează decizia atacată, precum și
sentința civilă nr. 105 din 2 februarie 2007 a Tribunalului Cluj și,
rejudecând, admite cererea și dispune restrângerea exercitării dreptului la
liberă circulație al pârâtului B.M. pe teritoriul Franței, pe timp de 6 luni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie
2007.