ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 ianuarie 2007, reclamantele Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și de Federația Sindicatelor din Învățământ S.H. au chemat în judecată pe pârâtul M.E.C., solicitând anularea parțială a Ordinului nr. 5602 din 13 noiembrie 2006 emis de M.E.C.

pentru aprobarea Metodologiei privind mișcarea personalului didactic de predare și pregătire/ instruire practică din învățământul preuniversitar, respectiv anularea art. 12, art. 25 alin. (1), art. 26 alin. (8), art. 84 alin. (2) și alin. (9), art. 89 alin. (1) teza finală, art. 90, art. 97 și art. 100 alin. (2). Reclamantele au solicitat și obligarea pârâtului să emită un nou ordin de completare a Ordinului nr. 5602/2006, în care să se prevadă publicarea acestuia în M. Of., partea I, introducerea alin. (4) la art. 12 potrivit căruia „nu intră în restrângerea de activitate cadrele didactice titulare alese în organele de conducere ale organizațiilor sindicale decât cu acordul scris al organului de conducere ales al organizației sindicale conform legii”, eliminarea alin. (1) al art. 25, prevederea la art. 26 alin. (8) a faptului că personalul didactic pretransferat pe posturi cu viabilitate de 1 - 3 ani devine titular al unității de învățământ pe durata viabilității postului, completarea art. 84 alin. (2) cu prevederea dreptului suplinitorilor calificați care nu au participat la concursul național unic din iulie 2004 de a solicita continuitate pe post sau catedră, modificarea art. 89 alin. (1) teza finală,

art. 90 și art. 97 în sensul că perioada de încadrare a personalului didactic care nu are studii corespunzătoare postului să fie 01 septembrie - 31 august și modificarea art. 100 alin. (2) în conformitate cu prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 128/1997 și ale art. 45 - 47 și art. 52 alin. (1) C. muncii. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că ordinul contestat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 24/2000, ale Legii nr. 128/1997, ale Legii nr. 53/2003, ale Legii nr. 54/2003, ale H.G. nr. 314/2001 și ale H.G.

nr. 50/2005, vătămând drepturile membrilor de sindicat întrucât nu au fost prevăzute modificările convenite în cadrul Comisiei de dialog social din 8 noiembrie 2006. La data de 13 februarie 2007, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Buzău a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantelor, solicitând admiterea cererii de anulare parțială a Ordinului nr. 5602/2006 pentru considerentele de fapt și de drept expuse în acțiune. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1934 din 9 iulie 2007, prin care a respins ca neîntemeiate acțiunea principală și cererea de intervenție accesorie. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că sunt nefondate motivele de nelegalitate invocate de reclamante și de intervenientă în privința Ordinului nr. 5602/2006 emis de ministerul pârât.

Condiția de publicare a ordinului contestat a fost considerată ca fiind îndeplinită conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cu motivarea că anexa ordinului a fost publicată ulterior în M. Of. al României, partea I nr. 929 bis. Cererile de anulare și de modificare a art. 12 și art. 100 din Ordinul nr. 5602/2006 au fost respinse, constatându-se conformitatea acestor norme cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003. Solicitarea reclamantelor de completare a art. 12 în sensul exceptării de la restrângerea de activitate a cadrelor didactice titulare ale organizațiilor sindicale a fost respinsă, considerându-se că nu are ca finalitate exercitarea unui drept legitim. Instanța de fond a respins criticile aduse dispozițiilor art. 25 alin. (1) din ordin, reținând că acestea nu conțin prevederi discriminatorii, întrucât reglementează o situație juridică de excepție, respectiv categoriile de personal didactic vizate de restrângerea de activitate.

Referitor la cererea de completare a dispozițiilor art. 26 din ordin, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de temei susținerea reclamantelor, cu motivarea că această prevedere nu conferă mai multe drepturi unui profesor transferat pe un post didactic vacant în detrimentul unui cadru didactic titular în situația restrângerii de activitate, pentru că într-o astfel de ipoteză operează criteriile prevăzute de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 128/1997. Instanța de fond a considerat că dispozițiile art. 84 alin. (2) și alin. (9) din ordin nu sunt discriminatorii pentru suplinitorii calificați care au participat la concursul național unic din iulie 2004, având în vedere că Legea nr. 128/1997 nu conține mențiuni privind aplicarea principiului continuității în legătură cu desfășurarea concursurilor în anumiți ani.

În privința dispozițiilor art. 89 alin. (1) teza finală, art. 90 și art. 97 din ordin, au fost respinse apărările formulate și s-a reținut că ministerul - pârât beneficiază de un drept de apreciere conferit de Legea nr. 128/1997 în ceea ce privește reglementarea condițiilor contractuale, avându-se în vedere atribuțiile cadrelor didactice care desfășoară exclusiv activități de predare. Susținerea reclamantelor că dispozițiile art. 100 alin. (2) din ordin încalcă prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 128/1997 și art. 45 - 47 C. muncii a fost respinsă ca neîntemeiată față de împrejurarea că această reglementare stabilește numai modalitățile procedurale prin care se dispune detașarea cadrului didactic, iar instituția detașării în interesul învățământului la cerere este specifică raporturilor de muncă din domeniul învățământului și a fost reglementată cu valoare de principiu în Legea nr. 128/1997, nefiind prevăzută în C. muncii.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamantele și au solicitat modificarea în totalitate a hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și a cererii de intervenție accesorie formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Buzău. Recurentele au criticat concluzia primei instanțe privind realizarea condiției publicării Ordinului nr. 5602/2006, arătând că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 republicată, era obligatorie publicarea actului administrativ cu caracter normativ în M. Of. al României, partea I, nu în partea I bis. În drept, au fost invocate și dispozițiile art. 35 alin. (1) din H.G. nr. 50/2005 și art. 17 din Ordinul nr. 6/1999, arătându-se că publicarea în partea I se impunea și față de conținutul ordinului, care se adresează persoanelor din învățământ, dar și celor din afara sistemului.

Soluția de respingere a cererii de completare a art. 12 din ordinul contestat a fost criticată în recurs, cu motivarea că instanța de fond a confundat situațiile de încetare sau modificare a contractului individual de muncă, pentru care se aplică legea sindicatelor, cu situația suspendării acestui contract, ce intervine în cazul rezervării catedrei reglementată de art. 100 alin. (3) din Legea nr. 128/1997. Recurentele au învederat că nu trebuie confundați liderii de sindicat, care beneficiază de rezervarea catedrei, cu aceia care, deși sunt lideri de sindicat, nu au optat pentru degrevarea de normă și rezervarea catedrei conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, care sunt beneficiari ai dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, ca lege cadru în materia drepturilor persoanelor alese în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

În recurs, s-a susținut că instanța de fond a înlăturat nejustificat aplicarea legii sindicatelor, ca lege specială și nu a avut în vedere stenograma Comisiei de Dialog Social din data de 8 noiembrie 2006. Concluzia instanței de fond privind legalitatea dispozițiilor art. 25 alin. (1) din ordinul emis de intimatul - pârât a fost criticată de recurente, arătându-se că prin menținerea acestora se neagă dreptul cadrului didactic de a profesa în specializarea/ specializările înscrisă/ înscrise pe diploma/ diplome de studii și se creează o discriminare între cadrele didactice care au decizie de numire/ transfer în mai multe unități de învățământ sau pe mai multe specializări, care sunt în mod obligatoriu vizate de restrângerea de activitate și celelalte cadre didactice, care au decizie de numire/ transfer într-o singură unitate de învățământ l-a o singură specializare.

Recurentele au susținut că și soluția de respingere a cererii de completare a art. 26 alin. (8) din ordinul contestat a fost rezultatul interpretării eronate a instituțiilor pretransferului și transferului pentru restrângere de activitate. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că acțiunea nu viza încetarea contractului de muncă al persoanelor pretransferare, cum a reținut instanța de fond, ci modificarea acestuia, prin schimbarea locului de muncă, întrucât persoanele în cauză sunt titulare ale sistemului și angajate ale inspectoratului școlar și contractul lor de muncă nu poate înceta decât în situațiile prevăzute de lege, iar nu în caz de restrângere de activitate sau de pretransfer.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de modificare a art. 84 alin. (2) și alin. (9) din ordinul în litigiu, s-a susținut că instanța de fond a preluat argumentele ministerului intimat și nu a ținut cont de procesul - verbal al ședinței Comisiei Paritare din 01 noiembrie 2006. Prin neinserarea prevederii că și suplinitorii calificați care au participat la concursul național unic din iulie 2004 pot solicita continuitate pe post/ catedră se creează discriminare între această categorie de personal didactic și suplinitorii calificați care au participat la concursurile naționale din 2005 și 2006 și, în același timp, se încalcă principiul continuității, ca principiu fundamental al învățământului.

Menținerea ca legale a dispozițiilor art. 89 alin. (1) teza finală, art. 90 și art. 97 din ordinul emis de intimatul - pârât a fost criticată pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 103/1998, art. 50 alin. (1) 1 și art. 138 din Legea nr. 128/1997 și art. 2 din Ordinul nr. 3817/2006 al M.E.C. Cu privire la dispozițiile legale susmenționate recurentele au arătat că personalul didactic fără studii de specialitate are aceleași atribuții cu suplinitorii calificați, astfel că nu se justifică discriminarea efectivă între cele două categorii de cadre didactice cu privire la perioada contractului de muncă, la o serie de drepturi salariale și drepturi de asigurări sociale.

Recurentele au criticat și concluzia instanței de fond privind legalitatea dispozițiilor art. 100 alin. (2) din ordinul atacat, motivând că nu au fost avute în vedere prevederile Legii nr. 128/1997 și mențiunile procesului - verbal al ședinței Comisiei de Dialog Social din data de 8 noiembrie 2006. De asemenea, s-a susținut că prin modul de formulare a reglementării contestate s-a creat o confuzie între detașarea în interesul învățământului și detașarea la cerere. În ultimul motiv de recurs, s-a arătat că instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru că nu a analizat actele depuse la dosarul cauzei și a aplicat greșit dispozițiile legale invocate în apărare, motivând insuficient hotărârea de respingere a cererilor formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 5602 din 13 noiembrie 2006 emis de M.E.C. a fost aprobată Metodologia privind mișcarea personalului didactic de predare și pregătire/ instruire practică din învățământul preuniversitar cuprinsă în anexa ordinului, care face parte integrantă din ordin. Acest ordin a fost publicat în M. Of. al României, partea I, nr. 929 din 16 noiembrie 2006, iar anexa ordinului a fost publicată în M. Of. cu același număr, dar partea I bis, ceea ce nu contravine dispozițiilor Legii nr. 24/2000, întrucât orice persoană interesată poate avea acces la conținutul actului.

Celelalte acte normative invocate în susținerea acestui prim motiv de recurs nu conțin o reglementare diferită cu privire la publicarea actelor administrative cu caracter normativ, astfel încât instanța de fond a constatat corect îndeplinirea cerinței publicării ordinului contestat în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 republicată. Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, întrucât instanța de fond a reținut judicios că Legea nr. 128/1997 nu reglementează drepturile organizațiilor sindicale sau ale organelor de conducere ale acestora, ceea ce nu echivalează cu excluderea aplicării legii sindicatelor, așa cum fără temei au susținut recurentele.

Nu se poate constata o confuzie între modificarea și suspendarea contractului individual de muncă, în condițiile în care instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, conform cărora liderii sindicatelor din învățământ au dreptul de rezervare a catedrei sau a postului, potrivit legii cu privire la sindicate și contractului colectiv de muncă la nivel de ramură. În consecință, instanța de fond nu a înlăturat aplicarea legii speciale, reținând însă că solicitarea din acțiune nu corespunde prevederilor Legii nr. 128/1997 și nici procesului - verbal al ședinței Comisiei pentru Dialog Social, din data de 08 noiembrie 2006, din care nu rezultă acceptarea propunerii formulate.

Referitor la interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 25 alin. (1) din ordinul contestat, recurentele au susținut neîntemeiat că se neagă dreptul cadrului didactic de a profesa în specializările obținute. Instanța de fond a constatat corect că rațiunea Legii nr. 128/1997 este ca norma titularului să fie alcătuită numai din ore la o singură specializare și cadrul didactic să fie titular într-o singură unitate, dat fiind că posturile se scot la concurs pentru o anumită specializare și pe o singură unitate de învățământ. De asemenea, s-a avut în vedere că titularizarea în învățământ se realizează la o singură unitate de învățământ pe o singură specializare, iar actul de numire al cadrului didactic este pe post, cu indicarea specializării aferente postului.

În ceea ce privește interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 26 alin. (8) din ordinul contestat, urmează a fi respinse susținerile din recurs, constatându-se că soluția pronunțată este conformă Legii nr. 128/1997, care nu prevede noțiunea de viabilitate a posturilor vacante care urmează să fie ocupate de personalul didactic titular prin pretransferare și transferare pentru restrângere de activitate. Instanța de fond a avut în vedere ipoteza juridică prezentată în acțiune, astfel încât este neîntemeiată susținerea recurentelor privind pronunțarea eronată pentru cazul încetării contractului de muncă al persoanelor pretransferate.

Caracterul discriminatoriu al dispozițiilor art. 84 alin. (2) și alin. (9) din ordinul ministrului intimat a fost neîntemeiat reiterat în prezentul recurs, cu atât mai mult cu cât formularea acestei reglementări a fost votată în ședința Comisiei paritare din 01 noiembrie 2006, la care au participat și reprezentanții recurentelor. Contrar susținerilor din recurs, se reține că Legea nr. 128/1997 nu conține mențiuni privind aplicarea principiului continuității în legătură cu desfășurarea concursurilor în anumiți ani. Instanța de fond a respins întemeiat și motivele de nelegalitate invocate în privința art. 89 alin. (1) teza finală, art. 90 și art. 97 din ordinul în litigiu, întrucât reglementarea condițiilor contractuale pentru diferite categorii de personal didactic și în intervale de timp diferite nu poate fi considerată discriminatorie.

În hotărârea atacată, s-a constatat corect că personalul didactic la care se referă acțiunea nu se află în aceeași situație juridică, motiv pentru care nu pot fi aplicate aceleași prevederi legale, cum neîntemeiat au solicitat recurentele. Recurentele au apreciat greșit că sunt în aceeași situație juridică atât cadrul didactic - suplinitor calificat, cât și cadrul didactic necalificat, fără a avea în vedere dispozițiile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, care prevăd că în fișa individuală a postului sunt selectate acele activități menționate la alin. (1) lit. b) care corespund profilului, specializării și aptitudinilor persoanei care ocupă postul didactic respectiv. Critica din recurs privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 100 alin. (2) din ordinul contestat este nefondată, întrucât nu au fost indicate prevederile Legii nr. 128/1997 care ar fi fost încălcate prin reglementarea emisă de ministerul intimat.

Aceeași concluzie se impune și față de procesul - verbal al ședinței Comisiei de Dialog Social din data de 8 noiembrie 2006, în care s-a stabilit ca discutarea art. 100 din metodologie să se facă din punct de vedere tehnic, avându-se în vedere că Legea nr. 128/1997 și nici C. muncii nu prevăd înscrierile care se fac în carnetul de muncă al cadrului didactic. Ultima critică formulată de recurente va fi respinsă, constatându-se că instanța de fond a exercitat rol activ și a analizat toate probele administrate de părți, a aplicat corect prevederile incidente în cauză și a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și de Federația Sindicatelor din Învățământ S.H. împotriva sentinței civile nr. 1934 din 9 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2008.