ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2007 la Judecătoria

Strehaia reclamanta CN P.R. SA – D.R.P. Craiova a chemat în judecată comuna

Bâcles, prin primarul comunei Bâcles, solicitând instanței să constate dreptul

de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din teren și

construcție, în care funcționează Oficiul Poștal Bâcles.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că prin H.G. nr. 451/1996 s-au transmis în administrarea

Poștei Române mai multe imobile compuse din construcții și terenurile aferente

în care își au sediu unitățile proprii ale Poștei Române, printre care și

imobilul în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 343

din 29 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Strehaia a fost respinsă

acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, iar la termenul din 30 mai 2007 s-a invocat în

temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate parțială a H.G.

nr. 963/2002, anexa 10, poziția 8 la această hotărâre.

Prin încheierea din 30 mai

2008, Tribunalul Mehedinți a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova cu

soluționarea excepției de nelegalitate parțială a H.G. nr. 963/2002, anexa 10, poziția

8 din hotărâre.

În motivarea excepției de

nelegalitate s-a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998

imobilul în litigiu se află în proprietatea poștei.

Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 263 din 17

octombrie 2008 a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Guvernul României susținând în esență inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate.

Pe fondul cauzei se arată că

la data inventarierii imobilul în discuție figura în domeniul public al comunei

Bîcles, potrivit Legii nr. 213/1998, bunurile aflate în proprietate publică

fiind inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, acestea putând fi date

numai în administrare, concesionare ori spre închiriere.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

„(1)

Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui

proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. In

acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată instanța de contencios

administrativ competentă și suspendă cauza.

î

ncheierea

de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei

căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi

atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care

instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de

contencios administrativ competentă să o soluționeze.

(2) Instanța de

contencios administrativ se pronunță după procedura de urgență, în ședință

publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de

nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului

administrativ".

De asemenea,

potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007:

„(2)

Dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate și la garanțiile

procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se

aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a

prezentei legi. Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele

administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin

raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ".

Instanța

apreciază că dispozițiile susmenționate, care permit invocarea excepției de

nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter

individual indiferent de data emiterii acestora și inclusiv pentru cele emise

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin:

- principiului

neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din

Constituție, republicată;

- principiului

priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin.

(2) din Constituție, republicată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Dispozițiile

legale respective fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, cum este cel ce face obiectul prezentului

dosar, emis la data de 6 octombrie 1993, deci anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Această

posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a

prevederilor acestei legi în cazul unui raport

juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei

reglementări anterioare, prin faptul că

actul administrativ unilateral cu caracter individual care 1-a generat

s-a definitivat

prin neexercitarea în termenul legal a acțiunii în

anulare.

Astfel,

dispozițiile în discuție permit, pe cale incidentală, controlul de

legalitate al actului administrativ unilateral cu

caracter individual și înlăturarea

singurelor

efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speță, față de numărul

determinat de subiecte de drept cărora li se

adresează și care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în termenul pentru

introducerea acțiunii în anulare, termen

special prevăzut de legea

contenciosului administrativ din rațiuni ce țin de specificul raporturilor

juridice de drept administrativ: prezumția de legalitate de

care se bucură actul administrativ și caracterul

executoriu al acestuia.

O asemenea

ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanțelor judecătorești, în mod

repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate al unui act

administrativ unilateral cu caracter individual fie de către subiectul de

drept determinat căruia i se adresează, fie de

către terțe persoane, care însă au

manifestat o atitudine pasivă prin

neexercitarea în termenul legal sub imperiul

legii

aplicabile a acțiunii în anulare. Or, înlăturarea efectelor juridice

determinate

pe care un act administrativ unilateral cu caracter

individual le poate produce

doar față de

numărul determinat de subiecte cărora li se adresează are aceleași

consecințe

ca și anularea actului respectiv.

Astfel,

instanța consideră că, în privința actelor administrative unilaterale

cu caracter individual, normele juridice în

discuție contravin celor două principii

constituționale susmenționate

prin raportare la:

- art. 6 din C.E.D.O.

- dreptul la un proces echitabil;

- practica

constantă a C.E.D.O. în cauzele tip B.;

- principiile statuate prin Codul bunei administrații, aprobat prin

Recomandarea CM/ Rec (2007) a Consiliului de Miniștri al U.E.;

- practica constantă a Curții de Justiție de la Luxemburg.

In ceea ce

privește încălcarea art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că prin

posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu

caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil cu componentele

sale: dreptul la justiție și principiul securității raporturilor juridice.

Mutatis

mutandis,

în

interpretarea și aplicarea art. 6 din C.E.D.O., C.E.D.O. și-a cristalizat o

practică constantă în cauzele tip B. contra României,

reținând că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi

exercitată

acțiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul

securității raporturilor juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în

timp, o hotărâre definitivă,

obligatorie și

executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiție.

In ceea ce

privește încălcarea art. 6 din Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea

CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniștri al U.E. din 20 iunie 2007 - deci

anterior adoptării Legii nr. 262/2007 - Înalta Curte apreciază că dispozițiile

în discuție contravin, pentru aceleași argumente expuse anterior, principiului

securității juridice, consacrat de articolul respectiv din Cod, care prevede

expres că administrațiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara

excepțiilor legal justificate, și nu pot aduce atingere

drepturilor câștigate si situațiilor juridice legal constituite, decât

în împrejurări

urgente de interes public.

În mod constant, Curtea de Justiție de la Luxemburg [în cauzele

C-216/82

(Hotărârea

din 27 septembrie 1983, pct. 5 și următoarele), C-188/92 (Hotărârea din 9

martie 1994, pct. 10 și următoarele), C-241/95 (Hotărârea din 12 decembrie

1996, pct. 14 și următoarele), C-178/95 (Hotărârea

din 30 ianuarie 1997, pct. 15 și

următoarele), C-408/95 (Hotărârea din

11 noiembrie 1997, pct. 26 și

următoarele),

C-239/99 (Hotărârea din 15 februarie 2001, pct. 28 și următoarele),

C-390/98

(Hotărârea din 20 septembrie 2001, pct. 109 și următoarele), C-346/03

și C-529/03 (Hotărârea din 23 februarie 2006, pct.

30 și următoarele)] a reținut, în esență, în ceea ce privește posibilitatea de

invocare a excepției de nelegalitate cu

privire la actele instituțiilor

comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în

anulare împotriva unui un act comunitar depășește termenul limită pentru

introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i

se va opune caracterul definitiv al actului

respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al

actului respectiv nici chiar pe calea incidență a

excepției de

nelegalitate.

Pe cale de consecință, în

raport cu argumentele expuse, Înalta Curte

apreciază

că dispozițiile în discuție, permițând, fără limită în timp, controlul de

legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis

anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea

termenului în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul

ce face obiectul prezentei cauze, H.G. nr. 963/2002

, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice

produse de

actul administrativ cu caracter individual, ceea ce poate avea drept

consecință crearea unui „climat general de

incertitudine și nesiguranță juridică", așa cum a concluzionat C.E.D.O.,

în paragraful 99

al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.

Curtea apreciază ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la acte administrativ

individuale emise anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Așa fiind, se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica sentința

atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate

invocate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 263 din 17 octombrie 2008 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamanta CN P.R. SA

– D.R.P. Craiova ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2009.