ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2007 la Judecătoria Strehaia reclamanta CN P.R. SA – D.R.P. Craiova a chemat în judecată comuna Bâcles, prin primarul comunei Bâcles, solicitând instanței să constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului compus din teren și construcție, în care funcționează Oficiul Poștal Bâcles. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin H.G. nr. 451/1996 s-au transmis în administrarea Poștei Române mai multe imobile compuse din construcții și terenurile aferente în care își au sediu unitățile proprii ale Poștei Române, printre care și imobilul în litigiu. Prin sentința civilă nr. 343 din 29 februarie 2008, pronunțată de Judecătoria Strehaia a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, iar la termenul din 30 mai 2007 s-a invocat în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 963/2002, anexa 10, poziția 8 la această hotărâre. Prin încheierea din 30 mai 2008, Tribunalul Mehedinți a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova cu soluționarea excepției de nelegalitate parțială a H.G. nr. 963/2002, anexa 10, poziția 8 din hotărâre. În motivarea excepției de nelegalitate s-a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998 imobilul în litigiu se află în proprietatea poștei. Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 263 din 17 octombrie 2008 a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Guvernul României susținând în esență inadmisibilitatea excepției de nelegalitate. Pe fondul cauzei se arată că la data inventarierii imobilul în discuție figura în domeniul public al comunei Bîcles, potrivit Legii nr. 213/1998, bunurile aflate în proprietate publică fiind inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, acestea putând fi date numai în administrare, concesionare ori spre închiriere. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: „(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

In acest caz, instanța constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. î ncheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă nici unei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze. (2) Instanța de contencios administrativ se pronunță după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului.

În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". De asemenea, potrivit art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007: „(2) Dispozițiile referitoare la excepția de nelegalitate și la garanțiile procesuale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ". Instanța apreciază că dispozițiile susmenționate, care permit invocarea excepției de nelegalitate cu privire la acte administrative unilaterale cu caracter individual indiferent de data emiterii acestora și inclusiv pentru cele emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin: - principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată; - principiului priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Dispozițiile legale respective fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual, cum este cel ce face obiectul prezentului dosar, emis la data de 6 octombrie 1993, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Această posibilitate presupune aplicarea cu caracter retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter individual care 1-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul legal a acțiunii în anulare.

Astfel, dispozițiile în discuție permit, pe cale incidentală, controlul de legalitate al actului administrativ unilateral cu caracter individual și înlăturarea singurelor efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speță, față de numărul determinat de subiecte de drept cărora li se adresează și care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în termenul pentru introducerea acțiunii în anulare, termen special prevăzut de legea contenciosului administrativ din rațiuni ce țin de specificul raporturilor juridice de drept administrativ: prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și caracterul executoriu al acestuia.

O asemenea ipoteză juridică permite repunerea pe rolul instanțelor judecătorești, în mod repetitiv, fără limită în timp, a controlului de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual fie de către subiectul de drept determinat căruia i se adresează, fie de către terțe persoane, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea în termenul legal sub imperiul legii aplicabile a acțiunii în anulare. Or, înlăturarea efectelor juridice determinate pe care un act administrativ unilateral cu caracter individual le poate produce doar față de numărul determinat de subiecte cărora li se adresează are aceleași consecințe ca și anularea actului respectiv. Astfel, instanța consideră că, în privința actelor administrative unilaterale cu caracter individual, normele juridice în discuție contravin celor două principii constituționale susmenționate prin raportare la: - art. 6 din C.E.D.O.

- dreptul la un proces echitabil; - practica constantă a C.E.D.O. în cauzele tip B.; - principiile statuate prin Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/ Rec (2007) a Consiliului de Miniștri al U.E.; - practica constantă a Curții de Justiție de la Luxemburg. In ceea ce privește încălcarea art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces echitabil cu componentele sale: dreptul la justiție și principiul securității raporturilor juridice. Mutatis mutandis, în interpretarea și aplicarea art. 6 din C.E.D.O., C.E.D.O.

și-a cristalizat o practică constantă în cauzele tip B. contra României, reținând că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acțiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul securității raporturilor juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiție. In ceea ce privește încălcarea art. 6 din Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniștri al U.E.

din 20 iunie 2007 - deci anterior adoptării Legii nr. 262/2007 - Înalta Curte apreciază că dispozițiile în discuție contravin, pentru aceleași argumente expuse anterior, principiului securității juridice, consacrat de articolul respectiv din Cod, care prevede expres că administrațiile publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepțiilor legal justificate, și nu pot aduce atingere drepturilor câștigate si situațiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări urgente de interes public.

În mod constant, Curtea de Justiție de la Luxemburg [în cauzele C-216/82 (Hotărârea din 27 septembrie 1983, pct. 5 și următoarele), C-188/92 (Hotărârea din 9 martie 1994, pct. 10 și următoarele), C-241/95 (Hotărârea din 12 decembrie 1996, pct. 14 și următoarele), C-178/95 (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, pct. 15 și următoarele), C-408/95 (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, pct. 26 și următoarele), C-239/99 (Hotărârea din 15 februarie 2001, pct. 28 și următoarele), C-390/98 (Hotărârea din 20 septembrie 2001, pct. 109 și următoarele), C-346/03 și C-529/03 (Hotărârea din 23 februarie 2006, pct. 30 și următoarele)] a reținut, în esență, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui un act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea incidență a excepției de nelegalitate.

Pe cale de consecință, în raport cu argumentele expuse, Înalta Curte apreciază că dispozițiile în discuție, permițând, fără limită în timp, controlul de legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face obiectul prezentei cauze, H.G. nr. 963/2002 , se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse de actul administrativ cu caracter individual, ceea ce poate avea drept consecință crearea unui „climat general de incertitudine și nesiguranță juridică", așa cum a concluzionat C.E.D.O., în paragraful 99 al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.

Curtea apreciază ca inadmisibilă excepția de nelegalitate referitoare la acte administrativ individuale emise anterior intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Așa fiind, se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 263 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate formulată de reclamanta CN P.R. SA – D.R.P. Craiova ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.