ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 3 aprilie 2017, reclamanta Compania Națională "Poșta Română" S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Craiova, reprezentată prin Primar, să se constate dreptul său de proprietate asupra construcției situată în Craiova, strada x nr. 2, județul Dolj, în care își desfășoară activitatea Oficiul Poștal Craiova 3, având o suprafață utilă de 140,56 mp.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 raportate la cele ale art. 194 C. proc. civ., art. 555-557 și art. 559 C. civ., Legea nr. 31/1990, Hotărârea Guvernului nr. 448/1991, Hotărârea Guvernului nr. 883/1990, Hotărârea Guvernului nr. 371/1998, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/1997 și Legea nr. 207/1997.

Prin sentința nr. 9282 din 15 septembrie 2017, Judecătoria Craiova, secția civilă a admis exceptia necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj, în raport de valoarea de inventar a imobilului de 353.342 RON și de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Tribunalul Dolj, secția I civilă, prin sentința nr. 662 din 28 septembrie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Natională Poșta Română S.A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Craiova. A constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului construcție cu destinația de oficiu poștal, situat în Craiova, județul Dolj, cu o suprafață utilă totală de 114,48 mp, compusă din nouă încăperi, individualizat conform schiței - releveu întocmite în dosar de expertul A., schiță ce face parte integrantă din hotărâre.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 1509 din 22 mai 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Craiova împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Împotriva deciziei au declarat recurs Unitatea Administrativ Teritorială Craiova prin Primar și Municipiul Craiova, prin Primar.

Recurenții au susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Au formulat următoarele critici:

- hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, atunci când reține că, în speță, reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, dreptul său fiind dobândit ope legis în anul 1991 de către antecesorul său, în temeiul Legii nr. 15/1990, Hotărârii Guvernului nr. 883/1990, Hotărârii Guvernului nr. 448/1991, Hotărârii Guvernului nr. 371/1998, însă în același timp, respinge apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului, prin care s-a constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu.

- instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 32 și 33 C. proc. civ., cu privire la interesul formulării cererii introductive de instanță de către reclamantă, condiția actualității interesului presupunând ca acesta să existe atunci când se promovează acțiunea, în sensul că în absența exercitării acesteia, reclamanta s-ar expune unui prejudiciu. În raport de situația de fapt prezentată și de dispozițiile legale incidente, recurenții au susținut că reclamanta are un drept de proprietate izvorât din lege asupra imobilului construcție, potrivit art. 644 C. civ. de la 1864, legea reprezentând un mod de dobândire a proprietății.

În opinia recurenților, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, fără să țină cont de faptul că, în realitate, acțiunea în constatare de față este una interogatorie, reclamanta urmărind să stabilească în mod definitiv existența în patrimoniul său a unui drept de proprietate asupra imobilului în care funcționează Oficiul Postal nr. 3, chemând în judecată singura persoană care ar putea revendica la rândul său un drept de proprietate asupra imobilului, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială Craiova prin Primar, ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în domeniul public sau privat al unității administrativ teritoriale.

În mod greșit, instanța de apel a reținut că reclamanta nu era obligată să facă demersuri pentru a-și face opozabil erga omnes dreptul de proprietate prin înscrierea în cartea funciară. În opinia recurenților, în condițiile în care reclamanta nu a făcut demersuri în acest sens și nu a invocat imposibilitatea unei astfel de înscrieri, respectiv respingerea cererii sale de către OCPI se poate concluziona că un interes actual nu există.

Recurenții au susținut că instanța trebuia să aibă în vedere că sub imperiul Legii nr. 7/1996 înscrierea în cartea funciară nu are caracter constitutiv de drepturi și nici nu constituie titlu de proprietate, ea fiind făcută exclusiv în scop de opozabilitate față de terți, precum și de faptul că reclamanta a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, fiind în acest sens mai multe acte normative.

Ca atare, pentru recurenți, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că intimata - reclamantă deține un interes actual în formularea cererii în prezenta cauză, câtă vreme interesul este justificat de necesitatea obținerii unui titlu constatator al dreptului, cu care reclamanta să poată participa la circuitul civil, în realitate interesul nefiind actual, în condițiile în care reclamanta a dobândit dreptul în temeiul legii și nu i s-a contestat acest drept, nu i s-a refuzat înscrierea în cartea funciară.

Prin întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă Compania Națională "Poșta Română" S.A. s-a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

A solicitat a se observa că motivele menționate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., sens în care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a promovării acțiunii, invocată de către recurenți, intimata - reclamantă a solicitat să se observe că, încă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, această cerință este justificată, fiind determinată de obținerea unui certificat constatator al dreptului de proprietate, cu care C.N. Poșta Română să poată participa la circuitul civil.

De asemenea, a arătat că excepția lipsei de interes a fost invocată de către UAT Craiova prin întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, pusă în discuția părtilor și respinsă în ședința de judecată din data de 9 februarie 2018, fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată.

Mai mult, a arătat că interesul formulării acțiunii este acela de a obține, pe cale judecătorească, constatarea dreptului de proprietate, dobândit prin lege, respectiv prin Hotărârile Guvernului nr. 883/1990, nr. 448/1991 și nr. 371/1998, pentru a-l face opozabil terților prin înscrierea în cartea funciară.

Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 8 aprilie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 27 mai 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin motivele de recurs, pârâții au susținut aplicarea și interpretarea greșită de către curtea de apel a dispozițiilor art. 32 și art. 33 C. proc. civ. referitoare la eronata soluționare a excepției lipsei de interes, precum și a celor ale Legii nr. 7/1996 și a art. 644 C. civ. de la 1864, în condițiile în care intimata - reclamantă nu justifică un interes actual în promovarea acțiunii atâta timp cât nu a făcut demersuri pentru înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară și nu a invocat imposibilitatea unei astfel de înscrieri, respectiv respingerea cererii sale de către OCPI.

Aceaste critici nu pot fi însă primite.

Prin art. 32 C. proc. civ. s-au reglementat condițiile de exercitare a acțiunii civile, la lit. d) stipulându-se în sensul că orice cerere poate fi formulată sau susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

În ceea ce privește cerințele legale ale condiției interesului de a acționa, prin art. 33 C. proc. civ. s-a prevăzut că acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Condiția determinării interesului vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte, în concret, în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerința interesului însuși.

Or, în speță, reclamanta a formulat, în raport de dispozițiile art. 35 C. proc. civ., o acțiune în constatare a dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, precizând că interesul promovării cererii îl constituie efectuarea formalităților de publicitate imobiliară.

Aceasta în condițiile în care, după cum s-a constatat prin decizia atacată, intimata - reclamantă, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului, drept dobândit ope legis în anul 1991 de către antecesorul său, în temeiul Legii nr. 15/1990 și a Hotărârilor de Guvern nr. 883/1990, nr. 448/1991 și nr. 371/1998, a promovat o acțiune în constatare interogatorie.

Acțiunea în constatare este interogatorie când titularul dreptului cheamă în judecată o persoană, care ar putea eventual să-i conteste dreptul, pentru a răspunde și a lua act dacă recunoaște sau nu acel drept.

Or, în speță, intimata - reclamantă are un drept de proprietate izvorât din lege asupra imobilului în litigiu, însă nu are un titlu constatator al dreptului care să-i faciliteze participarea la circuitul juridic civil, interesul promovării acțiunii constituindu-l efectuarea formalităților de publicitate imobiliară la Oficiul de cadastru.

Aceasta, în condițiile art. 24 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu completările și modificările ulterioare, prin care sunt stipulate condițiile înscrierilor în cartea funciară. În ceea ce privește dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil, alin. (3) al articolului precizează că acestea se vor înscrie în cartea funciară "pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil".

Nu pot fi primite, ca atare, susținerile recurenților potrivit cărora intimata - reclamantă nu are un interes actual în condițiile în care nu a făcut demersuri pentru a-și face opozabil erga omnes dreptul de proprietate prin înscrierea în cartea funciară și nici nu a invocat imposibilitatea unei astfel de înscrieri, prin respingerea cererii sale de către OCPI, atâta vreme cât textul de lege nu face atare distincții.

Dimpotrivă, conform dispozițiilor legale anterior menționate (art. 24 alin. (3) din Legea nr. 7/1996) pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este nevoie de constatarea acestuia printr-un înscris autentic/hotărâre judecătorească, în acest sens fiind și demersul judiciar al reclamanților.

Prin prisma celor de mai sus, nu pot fi primite nici motivele subsumate pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., prin care recurenții au criticat decizia pronunțată în apel susținând că cuprinde considerente contradictorii.

Astfel, după cum s-a arătat, interesul intimatei - reclamante de a promova acțiunea constă în obținerea titlului constatator al dreptului său de proprietate, nefiind contradictorie motivarea deciziei din apel prin care, deși s-a reținut dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-a respins apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Municipiul Craiova, prin Primar și Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului Craiova, prin Primar împotriva deciziei nr. 1509 din 22 mai 2019 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2020.