Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.04.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2248/2009

HOTĂRÂRE
15.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2248/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe rolul Judecătoriei Strehaia s-a înregistrat la 27 iunie 2007 cauza având ca obiect acțiunea formulată de C.N.P.R. SA, D.R.P. Craiova în contradictoriu cu Primarul comunei Corcova județul Mehedinți privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în care funcționează ghișeul poștal din Corcova. La data de 4 septembrie 2008 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a poziției 38 anexa 19 din H.G. nr. 963/2002 și a poziției nr. 7 din anexa H.G. nr. 451/1996, motivând că trecerea imobilului în litigiu în domeniul public al comunei Corcova s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 213/1998, afectând dreptul de proprietate al poștei.

Prin încheierea din 29 septembrie 2008 Judecătoria Strehaia a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova pentru soluționarea excepției de nelegalitate și suspendarea judecării cauzei. Excepția de nelegalitate a fost soluționată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 44 din 5 februarie 2009 prin care s-a dispus respingerea excepției. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile art.4 alin.1 din acest act normativ care permit cenzurarea fără limită de timp, pe cale incidentală a acestor acte administrative, contravenind dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.

și de practica C.E.D.O. Împotriva sentinței a declarat recurs C.N.P.R. SA – D.R.P. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a invocat greșita înlăturare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deși Curtea Constituțională s-a pronunțat constant în sensul că sunt constituționale aceste prevederi care permit cercetarea legalității unui act administrativ unilateral, oricând în cadrul unui proces, fără a se face distincție după caracterul actului, individual ori normativ. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, în raport de datele emiterii celor două hotărâri de guvern a căror nelegalitate parțială s-a invocat pe cale incidentală, care sunt anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate ridicată este neîntemeiată și nu inadmisibilă, cum s-a reținut în considerentele sentinței, soluția de respingere fiind însă corectă. Este adevărat că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, iar conform art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

De asemenea, este real că aceste dispoziții ale Legii nr. 554/2004 au fost constatate ca fiind constituționale prin deciziile nr. 425 și 426 din 10 aprilie 2008 ale Curții Constituționale. Instanța de fond, raportându-se la C.E.D.O., la practica C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Haga, a înlăturat în mod justificat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reținând că acestea contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile art.4 alin.1 din lege încalcă dreptul la un proces echitabil.

În consecință, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă de respingere a excepției de nelegalitate invocate cu privire la cele două hotărâri de guvern, controlul de legalitate vizând, referitor la actele administrative unilaterale cu caracter individual, numai pe acelea adoptate sau emise după intrarea în vigoare la 6 ianuarie 2005 a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.N.P.R. SA –D.R.P. CRAIOVA împotriva sentinței nr. 44 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 103/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 iunie 2007 la Judecătoria Strehaia reclamanta CN P.R. SA – D.R.P. Craiova a chemat în judecată comuna Bâcles, prin primaru
ÎCCJ 2009-06-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3231/2009
reclamanta dorește în fapt interpretarea acestui act normativ, în sensul recunoașterii dreptului de proprietate. Reclamanta CN P.R. SA - D.R.P. Craiova a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând la termenul din 4 decembrie 2008,
ÎCCJ 2020-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2020
A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Craiova. A constatat dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului construcție cu destinația de oficiu poștal, situat în Craiova, județul Dolj, cu o
ÎCCJ 2009-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3177/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta CN P.R. SA D.R.P. Craiova prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu Municipiul Târgu Jiu, prin primar, a soli
ÎCCJ 2010-08-19
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3593/2010
1990. În consecință, constatând că excepția este admisibilă în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, în baza alin. (1) din același text de lege, coroborat cu art. 10 alin. (1) din același act normativ, instanța a dispus
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă